Cu sau fara influente temporale; magia, hipnoza, levitatia, telekinezia, (de)materializari, (de)magnetizari, teleportarea…

Emiterea de coduri energetice ce vor suplimenta (afecta) comportarea normala energetica a unei structuri, datorita receptionarii acestora (de catre structura), se poate nu

energii mentionate in capitolele anterioare, energizarile (pentru structurile materiale) pot fi: atractii gravitationale, magnetizari, electrizari, teleportari [ 1) prin combinarea a doua procedee opuse sau 2) numai prin folosirea unui procedeu de energizare, dar avand compatibilitatea codurilor energetice cu obiectul teleportat (folosindu-se respingerile fronturilor energetice de acelasi tip), in acest caz, teleportarea fiind dupa rezultanta energetica de destin; se mai poate magnetiza obiectul teleportat, ca apoi, energizarea „+” generala (magnetizarea) sa fie respinsa de gravitatie…

apoi, energizari luminice/antiluminice generale (corespunzator fazelor de vibratie specifice materiale/antimateriale). Efectele energizarilor pot fi diferite, dupa rezultantele obtinute din interactiuni. Cand se inving niste forte, stari de echilibru de forte sau efecte energetice, spunem ca procesul respectiv este „anti” - respectivelor mentionate. Prin emiteri energetice tehnologice sau ale biocampului uman (existand em

levitatii (cand efectul gravitatiei terestre este atenuat sau anulat), telekinezia (cand este afectata, prin interactiune de la distanta, relatia gravitationala a diferitelor obiecte, putandu-se impune si o miscare suplimentara). Cand se afecteaza direct st

si biostructurale, vom avea de a face cu hipnoza magnetica (magnetismul biologic), iar cand se transmit/primesc semnale cu putere operanta intr-un anume „mecanism” biologic, biostructural, centralizandu-se (acele semnale) si realizandu-se decizii la nivelurile (bio)structurale cerebrale (cu consum energetic al entitatii hipnotizate), vom avea de-a face cu hipnoza telepatica. Telepatia se refera la un transfer de informatii intre un emitator si un receptor (prin reteaua fundamentala), sau chiar la extragerea din codurile energetice existente prin reteaua fundamentala (din asa-zisul „constient” colectiv) a unor coduri specifice. Smerenia descrisa de invataturile crestine este o stare de acordare energetica permanenta a sistemului celular-biostructural cu manifestari energetice benefice (cu Divinitatea), de producere a manifestarilor energetice benefice sau de preluare din straturile subtile a contactului cu radiatia termica de fond sau cu undele intarzietoare ale acesteia, ce dau o libertate comportamentala, dar, in acelasi timp,

structurala, o ritmicitate benefica evolutiei, spre deosebire de cealalta radiatie - neutrinica de fond - ce duce la accentuarea constrangerilor structurale, impiedicand evolutia fireasca. Mai bine zis, acordarea la aceste emisii permanente nu va schimba identitatea manifestarilor materiale, antimateriale, ci va oferi o protectie (precum si credinta) sau o expunere mai accentuata fata de unele coduri energetice defavorizante sau valori energetice fluctuante periculoase ale destinului energetic (ce pot distorsiona procese si structuri). De asemenea, iubirea, toleranta, umilinta, iertarea, milostenia… constituie „chei” de o valoare inestimabila in activitatea de constructie a spiritului si de protectie energetica… Magia, la care folosirea „modelelor” materiale (statuete, poze, etc.) este foarte importanta, se refera la posibilitatea folosirii structurarii retelei fundamentale, care este uniforma, deci identica, pornind de la cele mai mici niveluri structurale realizate (retelele de substanta/antisubstanta, electroni, pozitroni materiali, etc.), pana la niveluri galactice, metagalactice, etc. Adica, cuburile de retea fundamentala sau intersectiile tridimensionale ale magnetonilor fundamentali sunt aceleasi in toata structurarea „fortei a 5-a”. Astfel, o forma la nivel molecular sau la nivel de tesut, organ, etc. va putea fi interceptata de o energie mai mult sau mai putin benefica, emisa de structurarile cerebrale combinate sau numai biostructurale (dupa ce, in prealabil, exista o buna memorare si imagine a „obiectivului” urmarit), deoarece la fiecare intersectie de retea se va realiza o noua multiplicare a imaginii (a fronturilor de unda specifice), pe langa transmiterile anterior ramificate de intersectiile de pana acolo. Din miliardele si miliardele de miliarde de „imagini” energetice continuu create pana la ajungerea la obiectiv (sau portiuni de „imagine”), indiferent de marimea imaginii formate in structurarile emitatoare ale sursei, una sau cateva (eventual, portiuni de „imagine”), la o singura emisie (revazand mecanismul transmiterilor prin intermediul magnetonilor fundamentali si tinand cont de faptul ca un magneton fundamental are in subordine 6 portiuni de lant de retea, putem vizualiza ce se va intampla la un nivel sau altul, imaginat sau propus), tot vor fi foarte apropiate realitatii, reactionand cu structura (configuratia) reala, nemaicontand diferenta initiala de scara. Emisia fiind continua, se vor repeta acele cateva interceptari „radar” (sau acea singura interceptare „radar”) in mod permanent. Revazand graficul pastrarii identitatii afectarilor originare specific manifestarilor A si C ale magnetonilor fundamentali, deducem ca, in timp, pe aceste manifestari, structura contactata energetic tip radar (emitatorul primeste si poate decodifica, sau nu, informatiile reale ale obiectivului cautat; imbunatatirea emisiei, dupa ultimele informatii, duce la eficientizarea procesului) va suporta interactiunea dominanta. In faza materiei, procesul va fi mai slab, datorita suprapunerilor energetice si emiterilor radiante (ce nu d

la distante mari, decat pentru portiuni de „imagini”), marindu-si eficacitatea emisia pe intreg codul receptorului (formatiunile biostructurale oricum realizeaza aceasta), de asemenea, eficienta va avea emisia „in astral”, dar randamentul cel mai mare il va avea emisia „biostructurala” pe t2-p. (in pauza din t2-p., transmiterile energetice se vor face liniar, pe lanturile retelei fundamentale libere, lanturi necontactandu-se…), ca, la apropierea de receptor, sa se faca intrarea pe manifestarea C a primului mecanism de autoreglare a retelei fundamentale

unde vor exista corespondenti biostructurali ai „imaginii” (dupa care, intreaga entitate va beneficia/suferi de pe urma receptionarii)… Amintim ca fizica clasica denumeste procesul de propagare a unei perturbatii, unda, multimea punctelor care oscileaza in faza, suprafata de unda, iar multimea tuturor punctelor pana la care a ajuns oscilatia/perturbatia la momentul t (ca alcatuind cea mai avansata suprafata de unda), front de unda. De asemenea, orice punct de pe o suprafata de unda poate fi considerat ca un nou centru de perturbatii, de la care se propaga unde secundare. Fenomenul de propagare depinde de sursa prin frecventa si de mediu prin viteza. Astfel, emisiile spiritelor putandu-si modifica, la/dupa anumite intervale de timp, valorile (caracteristicile si proprietatile de unda se vor modifica, mai mult sau mai putin in mod controlat), interceptarea lor, intr-un domeniu cont

mult sau mai putin libere) pot realiza accesarea tipului de transmisii superluminice de pe t2-p. al vibratiei fundamentale. Astfel, daca se modeleaza afect

luminice (privind modul de afectare a vibratiei universale, de diminuare, specific luminii), insa cu viteze superluminice, datorita accesarii perioadei de pauza energetica din t2-p. al vibratiei fundamentale (cealalta pauza energetica, dintre t3-p. si t1-p., este foarte greu de contactat…). In functie de puterea lor energetica, aceste energii luminice (privind comportarea) cu viteze superluminice vor rezista ca identitate, in timp si spatiu (prin retea

fundamentala). De reamintit, devansarea realizata de vibratia antimateriala fata de vibratia fundamentala si devansarea vibratiei materiale de catre cea fundamentala. Evolutiile energetice neperiodice (in majoritatea cazurilor) ale spiritelor vor da manifestari rapide, fluctuante (fluctuante, atat privind faza de vibratie, cat si in cadrul aceleiasi faze…), foarte greu de interceptat de catre receptorii cu evolutie materiala [adica ce au o miscare de spin regulata, iar apoi, determinand (pe ansamblul structurarii) coduri energetice constante si care vor intercepta coduri energetice similare]. Energizarile (magnetizarile) au fost prezentate

anterior, dar ar mai fi (inca) de punctat procesul (suplimentar) de aderare/respingere a unor „structurari libere” cu manifestari electrice [electroni, pozitroni materiali, quarkuri, antiquarkuri, protoni, etc., ce vor fi greu de interceptat, deoarece pot reactiona cu procesele de interceptare ale receptorilor sau se pot ascunde in cadrul acestora; si fotonul este prezent (si) in astfel de procese, mai slaba sa electronegativitate (a electromagnetismului, de fapt) fiind mascata de surplusul energetic material, de aceeasi natura, manifestat de structurarile materiale in faza lor specifica de activitate (materiala)], precum poate adera si bioplasma celor ce vor energiza sau magnetiza diferite obiecte, persoane. Un caz elocvent este cel mentionat in lucrarea „Enigma vietii si a mortii. Evolutia spiritului dupa moarte.” – carte selectata de dr. Aurel Popescu-Balcesti. „… prin 1929, intr-o familie din Bucuresti se tineau astfel de sedinte in prezenta unui medium de dematerializare foarte puternic. Dupa ce s-a facut intuneric in camera, dupa un minut de asteptare se auzi cazand ceva, ca un sunet surd pe masa, de unde se rostogoli jos. Se aprinse lumina si pe covor se afla o mandarina. Ghidul sedintei prin mediumul care se afla in transa, le spuse: rupeti mandarina si mancati-o; rupand coaja si desfacand feliile una dupa alta, nu mare le-a fost mirarea cand in mijlocul ei au gasit un mic sul de hartie. Luara hartia si constatara ca pe ea se gasea o cruce si cuvantul „credeti”. In timp ce examinau bucatica de hartie si cuvantul scris, mediumul incepu a vorbi: stapana casei a cumparat astazi 12 mandarine si le-a pus in bufetul cel mare, pe care l-a incuiat; eu am prefacut una din aceste mandarine in fluid; in acelasi timp, m-am dus in biroul sotului si am rupt un colt de hartie dintr-o coala ce era pe birou, si apoi am proiectat pe ea plombagina creata din fumul c

lu

dematerializat si pe el; biletelul, fluidizat, l-am introdus in mijlocul mandarinei fluidice. Dupa ce am facut aceste doua operatii, am trecut mandarina din birou prin peretii biroului si prin usile camerelor, pana la voi; aici am rematerializat mandarina fluidica, facand-o iarasi c

ca la inceput, in bufet, plus biletelul din interiorul ei, materializat si el. Dupa ridicarea sedintei, mergand in sufragerie si descuind bufetul, s-au gasit numai 11 mandarine; au plecat apoi in birou si au gasit pe birou o coala de hartie, din care lipsea un coltisor; punand coltisorul c

mandarina pe coala, el se potrivea exact cu ruptura”. * Atunci cand structura exista, dar nu transmite informatiile energetice ce le asteapta receptorul, si, cu alte cuvinte, nu poate fi interceptata, avem cazurile de energizare (magnetizare), denumite si cazuri de dematerializare sau, la intreruperea efectului energetic, cazuri de materializare. Dematerializarea, materializarea mai pot fi si totale, atunci cand, tot pe baze energetice, se aduna particule, structuri, se remodeleaza fizic, chimic, putandu-se actiona si prin influente temporale, ca, in final, sa se obtina modelul propus (sau sa se distruga total structurarea). Influentele temporale se refera la interventii energetice diverse [avand coduri energetice cu manifestari (fronturi energetice) suplimentate pe timpul unei vibratii, avand coduri energetice (cu fronturi energetice) cu rol de stationare/conservare structurala (de aceasta data, referindu-ne la „relatia” totala, ce nu poate fi anulata, a sistemelor structurale) sau, interventii, cu schimbarea fazei de vibratie, (faza) ori a

fundamentala energizata, (faza) ori a structurilor aflate in zona respectiva, realizandu-se un alt raport comportamental (numai in acea zona afectata), cu foarte posibile efecte temporale…], ce au ca rezultat, ori grabirea, conservarea sau incetinirea procesului evolutiv (structural), ori intoarcerea in timpul propriu structural (dar sub influenta evolutiva a unui destin energetic de moment), prin inversarea miscarilor de spin (simultan) a tuturor componentelor structurale, datorata schimbarii raportului dintre faza vibratiei fundamentale si cea a vibratiei structurale (pe timpul cat se manifesta interventia energetica, ca, la incetarea acesteia, sa se reia procesul normal evolutiv, dar de la nivelul temporal atins). In apropierea unor intensitati (mai mari) magnetice si gravitationale, precum si atunci cand s-ar evolua cu viteze foarte apropiate de viteza luminii, se va produce procesul de incetinire a evolutiei structurale, adica relatiile energetice totale vor fi inhibate partial din manifestarea lor normala anterioara [in al doilea caz, se va semna

contacte (fortate) pe unitatea de timp, ce vor impiedica manifestarea normala a evolutiei structura

„Einstein – Podolski – Rosen” si anume, prin aceea ca „actiunea exercitata asupra unei particule se transmite (aproape) instantaneu si asupra altei particule cu care se afla in relatie, indiferent de distanta ce le separa si de viteza cu care se departeaza (chiar cu v = c, pentru fiecare) una de cealalta”. In cele din urma, relatia (relatiile) energetica este cea influentata. La energizarile „in zona” [nu pe timpul intrarii in cealalta jumatate - involutiva - a ciclului temporal de sistem cosmic (galactic/metagalactic/universal)] cu efect involutiv temporal, nu va avea loc o involutie perfecta, din doua motive: – energizarea involutiva temporal nu respecta intrutotul (inversat) valorile ce au dus la evolutie; – implicarea prin interferare a destinului energe

evolueaza; toate energiile cu raport constant comportamental, ce dau si antielectrote), energiile specific materiale (magnetice, electrice, electromagnetice rezultante), la care se adauga forta centrifugala si suplimentar gravitationala gravitovortex (care oricum se manifesta, dar nu este cuprinsa de/in calculele fizicii clasice) si, in final, energiile fluctuante rezultate din configuratiile diferite, in timp, ale sistemelor si corpurilor ceresti (tinand cont de evolutia continua/constanta structurala, energetica si de pozitie a acestora din urma, plus manifestarile energetice inconstante ale oricareia dintre acestea) vor determina destinul energetic complet (excluzand cazurile de interventie in destin). ?i pe timpul involutiilor, si pe timpul evolutiilor temporale structurale [ EmSt?±=22,1] nu poate fi respins destinul energetic de moment, decat daca se urmareste, partial sau total (total, doar teoretic) modelarea unor coduri energetice cu rol de anulare („in zona”) a codurilor energetice componente de destin energetic (anularea, pe principiul echilibrarii fronturilor energetice de tip opus si, intocmai, pe acele vibratii folosite in transmisia din cadrul codurilor energetice ale destinului energetic). Autorul denumeste prin interferare, procesul complex suportat de reteaua fundamentala, in cazul tuturor transmiterilor energetice, o extindere a ceea ce considera fizica clasica, interferente (precum interferenta luminii, realizata, de exemplu, de unde coerente, adica, avand, in puncte numite ventre, aceeasi frecventa si diferenta de faza, constanta in timp; apoi, in alte puncte, numite noduri, undele reflectate provenite de la acelasi izvor, deci, cu aceeasi frecventa, sosesc in opozitie de faza, etc.). Imaginea unei unde stationare (la care variaza amplitudinea in punctele directiei de inaintare) este rezultatul suprapunerii pe retina a mai multor imagini ce se succed cu viteza. Unda progresiva transfera energia izvorului, de la un punct la altul si fiecare punct oscileaza cu aceeasi amplitudine. Structurarea si functionarea retelei fundamentale, pe baza proprietatilor particulelor initiale din lanturile de retea, fac posibila interferarea tuturor codurilor energetice in cadrul domeniului de vibratii al(e) retelei fundamenta38

obtine confuzii intre deplasarile spatiale reale ale straturilor spiritelor spre corpurile cosmice indepartate (in cazul carora, domeniul vibratoriu universal ar trebui sa fie de peste 10⁶⁵ vibratii/secunda, datorita emisiilor energetice numeroase, pe timpul aceleiasi vibratii…) si „imprimarile” din vietile anterioare, bineinteles, pentru cine (daca) este cazul], fiind posibila, de asemenea, si suprapunerea (componentelor codurilor energetice) pe acelasi timp de vibratie (sau pe aceeasi vibratie), ca la iesirea din zona comuna interferarii, sa se diferentieze din nou, in functie de caracteristicile acestor amintite coduri energetice (un rol important il au: procesul de refacere a unei portiuni afectate dintr-o suprafata de unda si emisia continua). Un front energetic „+” al unui camp intens gravitational (care nu va rupe relatia structurala, fiind radiant, nu sub forma de fascicul concentrat…), avand un nivel energetic (si un „moment” de impact cu fronturile energetice structurale) indeajuns pentru a „fura” din valoarea necesara traversarii „cadranelor” fundamentale accesate, (traversarii) de catre toate componentele relatiei generale „ – ” intalnite, va putea stagna („in bloc”) relatia sistemului introdus campului gravitational, in ceea ce priveste evolutia lui temporala si termodinamica; urmatorul front „+” , ce va veni pe urmatoarea vibratie, va surprinde configuratiile vibratorii ale retelelor primare, cu aceeasi identitate, dar cu rotatie schimbata (opusa). Pentru structuri avand comportare rezultanta „ – ”, vor urma si fronturi „+” mai slabe (ce vor atrage si vor lasa libera evolutia, …aceasta fiind doar partial afectata, prin intermediul doar al unor componente de relatie), si fronturi „+” mai puternice (care vor mari atractia, pe langa cazurile stagnarii „in bloc” si ale schimbarii rotatiilor)… Vitezele unor sisteme ce tind spre „c”, cand folosesc propulsia pe baza respingerii manifestarii gravitationale (existand si fluctuatii ale marimii gravitationale, in functie de apropierea/departarea de sursa gravitationala; aceasta poate fi o varianta a teleportarii dupa rezultanta) sau pe baza teleportarii propriu-zise [prin respingerea energizarii specifice teleportarii, de catre o anume manifestare (de acelasi tip), la teleportarea dupa rezultanta, sau prin respingerea de catre o anume manifestare (de acelasi tip), concomitent cu realizarea atractiei de catre o manifestare opusa, la teleportarea dirijata], vor realiza un numar sporit de contactari (diverse) fortate (in functie si de faza vibratorie fundamentala surprinsa…), ce vor stagna/„distorsiona” (de asemenea, „in bloc”) relatiile energetice generale (normale) de sistem (creandu-le numeroase „deraieri” de la faza ce trebuia contactata). Pe unii timpi de vibratie (in astfel de cazuri), se pot produce si parcurgeri spatiale marite/sporite (duble, triple, de zeci, …de ori, etc…; aceasta este valabila si in cazul campului gravitational al „gaurilor negre”), ca apoi, pe alti timpi de vibra

… Prin dispunerea in stratul exterior a quarkurilor u, protonul si singur poate orbita electronul (cazul H₁, cu 1 proton si 1 electron), dar neutronul nu va putea decat in angrenajul compus cunoscut, alaturi de proton, in acest caz, straturile energetice ce determina orbitele electronilor fiind realizate prin interconditionari p – n (adica o parte din capacitatea de orbitare a protonului va participa la interconditionarile exercitate cu neutronul, prin alternanta celor 4 cadrane ce compun miscarea de spin, si, prin compensatie, neutronul va contribui si la interconditionarea cu protonul si la stabilirea straturilor energetice ce determina orbitele electronilor). Revenind la fragmentele de retele (pe langa particulele initiale, lanturile angrenate) ce pot fi absorbite de procesul materializarii retelelor structurale ale campului magnetic, trebuie mentionat ca si acestea isi pot modifica distantele dintre lanturile componente, aceasta producandu-se pe baza energetica, adica pe baza modificarii relatiilor energetice dintre lanturile componente (in urma contactelor realizate cu lanturile retelei fundamentale).

Atomul este de marimea 10^-10 m (adica 1/10¹⁰ m).

De 10.000 de ori mai mic, nucleul atomic (10^-14 m), decat atomul.

De 10 ori mai mic, protonul (10^-15 m), decat nucleul.

De 1.000 de ori mai mic, quarkul (≤ 10^-18 m), decat protonul. Vorbind de marime, ne referim la diametrul particulei respective. Pana la componentele de substanta si antisubstanta ale quarkurilor (ce mai pot fi denumite prequarkuri sau preoni), se fac doar „incercari”. La aceste scari, la care interactioneaza componentele structurale, manifestarile de forta (in fizica clasica, forta este definita ca un „agent” ce poate modifica miscarea unui corp, schimbandu-i viteza sau directia, eventual si alte proprietati, iar, in ansamblu, fortele fundamentale cunoscute sunt reprezentate ca un schimb de purtatori de forta, ce poseda proprietatile materiei care interactioneaza) sunt realizate pe urmatoarele raze de actiune:

Forta tare ≈ 10^-15 m.

Forta slaba < 10^-17 m (<10^-18 m, chiar).

Forta electromagnetica – infinita, intr-un „mediu” ce tinde spre infinit, dar finit.

Forta gravitationala – infinita, intr-un „mediu” ce tinde spre infinit, dar finit.

Dar, sa continuam…

Retelele primare universale, cele de substanta sau antisubstanta au dimensiuni mai mici, dar zona de interactiune energetica directa este cea considerata, de noi, microparticula (cum, la fel, zonele de interactiune energetica directa, la nivel mai mare, sunt considerate particule elementare; in afara nivelului primordial structural, cel al particulelor initiale, lanturilor si retelelor structurale de substanta si antisubstanta, unde inca mai conteaza, in mod direct, contactele „particula initiala – particula initiala”, la celelalte nivele, la care a aparut posibilitatea transmiterii de procese energetice, unde energetice, prin reteaua fundamentala, va conta numai zona afectata energetic, ce are posibilitatea de interactionare energetica directa si, chiar, valorifica aceasta, pentru a desemna particule elementare, procese energetice diverse; dincolo de zona de interactionare energetica directa, se va afla o zona de echilibru energetic, fara de care nu ar exista structurari; zonele de echilibru energetic nu sunt altceva decat legaturi (sau „forte” de legare) la diferite nivele: legaturi gluonice, legaturi („forte” de legare) nucleare, legaturi atomice, legaturi moleculare, … la nivel cosmic, gravitatia de echilibru… Retelele de substanta si antisubstanta pot interactiona depinzand de sensul miscarii de spin, de corespondenta raportului de 2/1 intre felurile de afectari (corespondenta inversa de afectari), de cadranul aflat „pe rol” si, indeosebi, de defazarea fata de vibratia retelei campului fundamental. Sensul miscarii de spin provine din incalecarea pe aceeasi parte (de catre lanturile de retea structurale) a lanturilor retelei fundamentale, din diferenta de faza fata de vibratia fundamentala si din manifestarea raportului de 2/1 intre tipurile de afectari. Sensul comun de rotatie al retelelor de substanta si antisubstanta da quarkului o miscare de spin unitara, iar interactiunea retelelor de substanta si antisubstanta, in functie de corespondenta cadranelor aflate „pe rol” [stiind ca fiecare din cele 4 cadrane necesare realizarii miscarii de spin complete are interactiuni si (va produce) afectari diferite +/- pe cele 3 dimensiuni ale retelei fundamentale: a, b, c], va trebui sa dea 4 tipuri de quarkuri diferite; intoarcerea prin reteaua fundamentala a vibratiei si, apoi, considerarea fiecarei dimensiuni fundamentale ca fiind verticala „N/S” fundamentala (desi nu exista polaritatea cunoscuta in fizica clasica, ci un fel de „tripla” polaritate) ne determina sa acceptam ideea ca procesele universale, daca nu ar exista campuri polarizatoare, ar putea fi considerate (cum si sunt, chiar interferate si prin aceste campuri polarizatoare orbitale) cu existenta si activitate continua, nefractionata, indiferent de orientarea spatiala universala; asadar, la intoarcerea vibratiei prin particulele initiale se inverseaza polaritatea fiecarei dimensiuni fundamentale si, deci, si a retelei fundamentale, in ansamblu.

Structurile antimateriale sunt identice cu cele materiale, numai ca defazarea (vibratiei) lor consta in devansarea vibratiei fundamentale, aceasta (din urma) putand, la t2-p., sa transmita si fara trecerea prin filtrul magnetonilor fundamentali, energii de afectare (de aceasta data) superluminice (ca viteza). Structurile materiale, prin defazarea vibratiei lor, intarziata vibratiei fundamentale, vor transmite afectari ce nu mai au nici o sansa comportamentala, decat cea de intrare in mecanismul de autoreglare energetica a magnetonilor fundamentali si de a crea energii electromagnetice, electrice, magnetice. Energiile neutrinice antiluminice superluminice (ca viteza), intr-un anumit procent, se vor intalni pe aceeasi portiune de lant fundamental, rezultand, atat respingeri repetate, cat si echilibrari de retea; respingerile repetate vor ajunge, prin procese intarzietoare (si, deci, prin defazare) si in ipostaza timpului 3 particular de vibratie; singura posibilitate este sa intre (astfel) in mecanismul de autoreglare energetica a magnetonilor fundamentali, posibilitate prezentata deja; surplusul energetic luminic al materiei (datorat defazarii specifice a materiei fata de vibratia fundamentala) este folosit de materie pentru realizarea expansiunii, iar surplusul energetic antiluminic al antimateriei (datorat defazarii specifice a antimateriei fata de vibratia fundamentala) este folosit de antimaterie pentru realizarea contractiei structurale proprii (acestea, in afara realizarii proceselor gravitationale, de evolutie ciclica temporala si spatiala…). Daca surplusul energetic datorat defazarii (materiale sau antimateriale) este mai mare in unul din cazuri sau este egal, nu modifica cu nimic ciclul evolutiv/„involutiv”, deoarece, un proces extraordinar de important este cel al defazarii in timp si a retelelor structurale de materie, antimaterie, si anume, in acelasi sens al afectarii cu cel creat de ele. Revenind la retelele de substanta si antisubstanta, pentru a se forma quarkurile, acestea trebuie sa aiba acelasi sens de rotatie si cadrane corespondente pentru afectarile transmise retelei fundamentale (adica, pe dimensiunile de retea fundamentale a, b, c, va trebui sa avem, de exemplu: pe a, „+” de la reteaua de antisubstanta si „ – ” de la reteaua de substanta; pe b, „ – ” de la reteaua de substanta si „+” de la reteaua de antisubstanta; pe c, „+” de la reteaua de substanta si „ – ” de la reteaua de antisubstanta; de asemenea, la urmatoarea rotatie, va trebui sa corespunda acest sistem +/- ; in alte cazuri, nu este obligatoriu sa corespunda acest sistem +/- pe fiecare dimensiune de retea fundamentala, …insa minim pe cate una dintre acestea). Continuand…, ar trebui sa fie 4 x 2 = 8 (4 tipuri x 2 sensuri de rotatie = 8) quarkuri. Daca vom considera fiecare dimensiune fundamentala ca fiind verticala „N/S” fundamentala, vom avea 3 tipuri de trasee a cate 4 cadrane fundamentale, folosite de retelele structurale, trasee echivalente cu schimbarea pozitiei lanturilor structurale fata de cele fundamentale, pe rand, in configuratia aceluiasi cadran fundamental.

Deci, 8 x 3 = 24 quarkuri. Un quark realizeaza legaturi gluonice (interdependenta energetica sau zona de interactiune optima, dupa criteriile si modalitatile prezentate anterior) cu alte quarkuri (precum si modul/tipul de interactiune din interiorul quarkului), pentru punerea in evidenta a fortei de culoare, pentru punerea in evidenta a fortei tari (interactiunea dintre un quark u de la un nucleon si un quark d de la alt nucleon), de asemenea, va crea manifestari „de dreapta”, posesoare ale sarcinii slabe ce participa la interactiile slabe [cu rotire spre dreapta, la care sensul vectorului spinului coincide cu sensul de miscare a particulei; a se lua in considerare miscarea compusa, prezentata in lucrare, la trecerea unei retele structurale dintr-un cub de retea fundamentala intr-altul, intorcandu-se cu 90⁰, pentru schimbarea cadranului fundamental de vibratie interactionat, concomitent tot cu o rotire, de ≈ 90⁰, datorata incalecarii lanturilor fundamentale de catre cele structurale; orice rotire, ce nu este exact de 90⁰, va fi reglata de contacte suplimentare, spre pozitia standard de „asteptare” a interactionarii urmatoare…; in plus, mai trebuie mentionat ca sensul de miscare al particulelor este obtinut ca urmare a influentei gravitationale a sistemului dominant galactic, impreuna cu celelalte interactionari ce vor contribui la crearea unei rezultante, (sens obtinut) prin aderari sau neaderari la aceste (amintite) interactionari dominante, aceasta (referitor la interactionarea particulelor), izolat sau in cadrul relatiilor energetice deja realizate (corespunzator conditiilor specifice ale acestora)], sau „de stanga” (cu rotire spre stanga, la care cele doua sensuri sunt contrare), toate acestea prin „jocul” energetic al polaritatilor create prin reteaua fundamentala, polaritati avand, sau nu, definitivate/conturate fronturile de unda (la locul interactionarilor). Astfel, neutronul, protonul vor avea componentele de substanta, antisubstanta din quarkuri, cu sens comun de rotatie, iar quarkurile, in interdependenta energetica. In practica, veti vedea in cuprinsul lucrarii, n₁⁰ va avea: d^-1/3 [cu antisubstanta u^+2/3 si substanta e^-1], u^+2/3 [cu antisubstanta u^+2/3], d^-1/3 [cu antisubstanta u^+2/3 si substanta e^-1], iar p₁⁺¹ va avea: u^+2/3 [cu antisubstanta u^+2/3], d^-1/3 [cu antisubstanta u^+2/3 si substanta e^-1], u^+2/3 [cu antisubstanta u^+2/3].

Nu voi relua in totalitate datele lucrarii anterioare si nici toate variantele aparute in lumea fizicii subcuantice, cuantice, nucleare, atomice. Dumneavoastra veti alege singuri intre toate acestea, lucrarea de fata nefacand altceva decat sa va prezinte o viziune noua asupra microcosmosului si nu numai, un „liant” al tuturor transformarilor energetice, comportarilor energetice, structurale, un mecanism ce leaga, fara integrale, derivate, logaritmi, etc., intreg Universul. Reluam dispunerea quarkurilor in nucleoni, aratand ca legatura dintre antisubstanta de la un quark si substanta de la alt quark formeaza legatura gluonica. Voi prezenta un proces interesant, ce poate, in diferite ipostaze, sa induca in eroare: la contactul cu unele particule elementare (…asa-zise particule elementare), structuri, procese, alte particule elementare vor interactiona numai energetic cu emisiile energetice ale primelor amintite; cum procesele energetice, undele pot sau nu pot fi accesate in diferite situatii de corpusculi, de multe ori, probabilist (nu ca regula), interactiunea o va realiza codul energetic transmis prin reteaua fundamentala, ca si cum ar fi codul energetic al unui corpuscul la contactul (energetic!) cu acel cod energetic al structurarilor intalnite; ati urmarit in inceputul lucrarii, cat de precise sunt relatiile dintre procese, particule; acestea ar trebui sa fie cazurile ideale, in conditiile in care observarile sunt interpretate corect si in conditiile in care prin reteaua fundamentala nu apar acele fluctuatii energetice (sau altele create de noi) ale destinului energetic programat, nemaipunand la socoteala acel efect relativ constant (efect suplimentar gravitational si centrifugal), efectul gravitovortex, sau F_v, sau F₅^/ _. Neluand in calcul posibilitatea interactionarii de catre o transmitere energetica a unui proces, a unor structuri, prin coduri energetice identice cu ale unor particule la contact (dar, si in acest caz, tot energetica este interactiunea, adica, prin interactionarea +/- prin reteaua fundamentala sau forta a 5-a), apoi, neluand in calcul fluctuatiile energetice amintite transmise prin reteaua fundamentala, suntem tentati sa apreciem ca fenomene paranormale unele dintre aceste cazuri.

La n₁⁰ , sarcina electrica totala este 0, din insumarea sarcinilor electrice ale quarkurilor. Astfel, +2/3 – 1/3 – 1/3

(u+d+d).

La p₁⁺¹, +2/3 +2/3 – 1/3 = +3/3 = +1 (u+u+d). Dar, sa vedem cum a influentat surplusul energetic datorat defazarii de materie, in cazurile n₁⁰ , p₁⁺¹ , determinarea sarcinii electrice, pornind de la f

int

n₁⁰ = [(u^+2/3) → (+2/-1); (e^-1) → (-2/+1) // (u^+2/3) → (+2/-1) // (u^+2/3) → (+2/-1); (e^-1) → (-2/+1)] = (+2/-1) + (-2/+

(+2/-1) + (-2/+1) = (+8/-7) „cantitati” ale afectarilor; p₁⁺¹ = [(u^+2/3) → (+2/-1) // (u^+2/3) → (+2/-1) // (u^+2/3) → (+2/-1); (e^-1) → (-2/+1)] = (+2/-1) + (+2/-1) + (+2/-1) + (-2/+1) = (+7/-5)

„cantita

Pe langa efectul surplusului luminic al materiei, care va da o „indreptare” a sarcinii n₁⁰ catre 0, va conta si orientarea spatiala pentru/„intru” stabilirea sarcinilor electrice operative (de lucru) internucleonare si, mai precis, tipurile de afectari de pe fiecare dimensiune (a, b, c) fundamentala. Dupa fizica clasica, dezintegrarea β (prezentata in ambele lucrari), se manifesta prin intoarcerea la 180° in campul fundamental a quarkului d^-1/3 din n₁⁰, iar, prin eliminarea din cadrul acestuia a bosonului vector intermediar W^- (ce, in mai putin de 10^-24 secunde, se dezintegreaza in e^-1 si ⎯ν_e), se transforma in p₁⁺¹ [in locul quarkului d^-1/3, aparand quarkul u^+2/3; se vor schimba rolurile si identitatile intre e^-1 si u^+2/3 (componentele quarkului d^-1/3), adica, e^-1 → u^+2/3 si u^+2/3→ e^-1 …]. Daca ar exista echilibrari to

elementare:

(

u^+2/3→ +2 –1 ; 2 x – y = +2/3 ; x = 7/9 ;

e

Pentru structurari, cand raportul de retea intre sporiri si diminuari de vibratie ale lanturilor fundamentale este de 2/1 (deci, +2/-1), vom avea reteaua de antisubstanta, apoi, cand raportul de retea intre sporiri si diminuari de vibratie fundamentala este de 1/2 (deci, +1/-2), vom avea reteaua de substanta. Vom obtine, pe cele 3 dimensiuni de retea fundamentala (pastrand raporturile la schimbarea cadranelor), tabloul alaturat al polaritatilor ce explica legaturile energetice dintre componentele quarkurilor (considerand cazul cand avem substanta si antisubstanta in cadrul quarkurilor; pot exista quarkuri materiale numai d

ant

a b c

la antisubstanta + + -

la substanta + – -

la antisubstanta + + -

la substanta – + -

la antisubstanta + + -

La urmatoarele inlocuiri de cadrane, se schimba „gruparile” de interactiuni – pe dimensiunile a, b, c fundamentale – sau dimensiunile, pentru „grupa

ra

la antisubstanta – + +

la substanta + – -

la substanta – + -

la substanta – – +

la substanta + – -

la substanta – + -

la substanta – – + (IX). Variantele III, IV, VIII sunt similare ca efect; la fel, variantele I, V, IX si apoi, variantele II, VI, VII; intre ultimele 6 tipuri, difera ordinea a, b, c pentru afectarile de lant identice. De remarcat astfel, in cazul substantei si antisubstantei (in exteriorul acestora) crearea zonelor de manifestare polarizata +/-, ce vor constitui cauza interactionarilor substanta-antisubstanta. Zonele de manifestare polarizata (+/-) vor alterna pe timpul desfasurarii celor 4 cadrane necesare conturarii miscarii de spin in exercitiu, astfel incat relatiile de atractie nu vor astepta echilibrarile „intermediare” sau finale, care nu vor mai conta (in acest caz). Grupurile de cate 3

quarkuri dau diferente de sarcina electrica (in interiorul campului nucleonar, cu implicatii energetice si in campul nuclear). Traseul celor 4 cadrane necesare conturarii miscarii de spin a unei retele structurale este viabil si la/pentru considerarea inapoierii vibratiei prin particule, precum este considerat la ducerea vibratiei prin particule (2 lanturi in consens de vibratie sau 2 lanturi in opozitie de vibratie, pentru cand se va realiza intoarcerea vibratiei prin particule, tot acelasi tip de interactiune il vor avea). Cele 3 tipuri de quarkuri prezentate vor avea sarcina electrica sau, cu alte cuvinte, prioritatile energetice de echilibrare in cadrul zonei de retea fundamentala, notate cu +2/3 (u), -1/3 (d), -1/3 (s), valori acordate de fizica clasica. Daca vom avea structuri antimateriale, datorita defazarii specifice antimateriale, surplusul energetic corespunzator antiluminic va da sarcina electrica „acelorasi” cazuri prezentate in varianta materiala, astfel: +1/3; -2/3; -2/3. Aceasta este notatia clasica. Dupa cum observati, insa, nu este suficienta. Cele mentionate pana acum vin sa impace, cat de cat, varianta momentan acceptata a componentei quarkurilor nucleonilor. In continuarea lucrarii, veti intalni o varianta mai eficienta, care explica mai corect realizarea legaturilor dintre quarkurile nucleonilor, si anume, prin cantitati (generale) clare de afectari opuse, nu numai prin alternanta afectarilor pe cele 3 dimensiuni de retea fundamentala: a, b, c (fapt ce, oricum, va diferentia quarkurile, dar, in general, ca tipuri, nu si privind componenta lor). Astfel, daca „ e^-1, u^+2/3 ” vor da sarcina electrica –1/3 pentru d^-1/3, si aceasta datorita posibilitatii de punere in evidenta in cadrul valorii termodinamice actuale a retelei fundamentale zonale (locale) a surplusului energetic datorat defazarii materiei, quarkurile u^+2/3 nu vor putea avea o alta „configuratie” decat …e^+2/3 (deci, in cadrul valorii termodinamice locale actuale a retelei fundamentale). In zonele de antimaterie (gauri negre) vor fi posibile, datorita defazarilor antimateriale, alte grupari energetice-structurale, avand „caramizi” de constructie: e^-2/3 [provenit din e^+2/3 (u^+2/3) material, dar defazandu-se], e⁺¹ (provenit din e^-1 material, tot defazandu-se; regula de transformare a materiei in antimaterie si invers: formatiunile de substanta/antisubstanta, prin schimbarea sensului de rotatie cu 180⁰ si a raportului fazelor de vibratie fundamentala si structurala, isi vor schimba identitatea +/- si se va pune in evidenta surplusul energetic specific defazarii materiale/antimateriale, adica, la formatiunile de substanta/antisubstanta din antimaterie, „ – ” va fi 2/3 din valoarea intreaga, „+” va fi cu valoare intreaga, ca apoi, la formatiunile de substanta/antisubstanta din materie, „ – ” sa fie cu valoare intreaga si „+” cu 2/3 din valoarea intreaga); se vor forma grupari ⎯d^+1/3 = (e⁺¹; ⎯u^-2/3), ⎯u^-2/3 = (⎯u^-2/3), orbitarile antinucleonilor [⎯n₁⁰ = (⎯u^-2/3, ⎯d^+1/3, ⎯d^+1/3); ⎯p₁^-1 = (⎯u^-2/3, ⎯u^-2/3,⎯d^+1/3)] putand fi realizate de e⁺¹ (provenit din fostul e^-1 cu defazare materiala). Fizica clasica considera pana acum 6 tipuri de quarkuri x 3 variante de „culoare” = 18 quarkuri. De asemenea, 8 gluoni (8 tipuri de forte

postulatul boson Higgs. Varianta cu doua prequarkuri a quarkurilor a fost impusa de teoria lui Murray Gell-Mann din 1961. Daca, intr-adevar, la dezintegrarea β, un quark (d^-1/3) intors la 180° emite un electron material (plus antineutrino electronic, care, mai mult ca sigur, este de natura energetica, emis datorita intoarcerii bruste a retelelor quarkului d^-1/3 prin reteaua fundamentala) ar trebui sa avem o alta configuratie a neutronului, protonului (dupa cum am prezentat, in mai putin de 10^-24 secunde, particula W^-, boson vector intermediar ce rezulta la amintita intoarcere cu 180° a quarkului d^-1/3, se dezintegreaza in e^-1 si ⎯ν_e). Astfel, in transformarea intraparticulara, se produce, matematic: d^-1/3 = e^-1 + u^+2/3. Daca nu s-ar respecta raportul sarcinilor electrice ale fizicii clasice si am avea 3 prequarkuri (de forma: „substanta – antisubstanta – substanta” = d ; „antisubstanta – substanta – antisubstanta” = u ) in quarkuri, va rezulta ca substanta = -4/9, antisubstanta = 5/9; insa, in acest caz, orice varianta vom alege, nu ne va „iesi”, cat de cat, proportia sarcinii electronului „emis” de quarkul d, stiind ca doua formatiuni de acelasi fel (substanta, substanta) nu se pot atrage pentru a forma o particula (electronul). Ramane varianta ca d^-1/3 , compus din antisubstanta si substanta, emitand electronul, sa aiba in ce a ramas, (u^+2/3), de fapt, antisubstanta +2/3, care nu este altceva decat pozitronul material (pozitronul are sarcina +1, dar el are defazare specifica antimateriala, pe cand e^+2/3, pozitronul material, are defazare specifica materiala). La defazarea specifica materiei, substanta este dominanta energetic, sarcina electrica a substantei este mai mare decat sarcina electrica a antisubstantei; la defazarea specifica antimateriei, antisubstanta este dominanta energetic, sarcina electrica a antisubstantei este mai mare decat sarcina electrica a substantei; substanta si antisubstanta fac parte, atat din quarkurile de materie, cat si din cele de antimaterie. Configuratia quarkului d ar fi: d^-1/3 = e^-1 + e^+2/3; cea a quarkului u : u^+2/3 = e^+2/3 (pozitronul cu defazare materiala). In anumite reactii (in acceleratoare de particule, etc) vom intalni si e⁺¹ si u^+2/3 (mai mult „prins” in nucleoni), care nu este altceva decat e^+2/3, pozitronul cu defazare materiala). Pozitronii e⁺¹ au un nivel energetic si sarcina electrica capabile sa acorde independenta comportamentala (atunci cand e cazul). Se cunoaste angrenajul de unda, „ e^-1, u^+2/3 ”, al fotonului material. Electronul e^-1 este substanta cu defazare materiala; substanta cu defazare antimateriala este e^-2/3. Astfel, n₁⁰ = [(e^-1, e^+2/3, deci, substanta si antisubstanta), (e^+2/3, deci, antisubstanta), (e^-1, e^+2/3, deci, substanta si antisubstanta)]; p₁⁺¹ = [(e^+2/3), (e^-1, e^+2/3), (e^+2/3)]. Atractia componentelor nucleonilor se realizeaza prin regula atractiei manifestarilor energetice de tipuri opuse si a respingerilor manifestarilor energetice de acelasi tip prin reteaua fundamentala, creandu-se, deci, o relatie permanenta de echilibru energetic, relatie intarita de alternanta continua si simetrica a celor 4 cadrane fundamentale utilizate de retelele structurale, cadrane ce determina miscarile de spin. In cadrul nucleonilor, mai intai se realizeaza relatiile de echilibrare energetica ale quarkurilor d^-1/3 = (e^-1, e^+2/3), ca apoi, la o anumita distanta (mai mare de 1000 de ori decat diametrul quarkului d ), sa se realizeze relatia de echilibru (rotativa) a unui quark d cu cei doi e^+2/3 aflati „in lateral”, la proton, sau a unui e^+2/3 cu cele 2 quarkuri d din „lateral”, in cazul neutronului. La intrarea in „jumatatea” involutiva a ciclului temporal, rotatiile de spin inversandu-se la 180°, quarkurile d = (e^-1, e^+2/3) vor deveni ⎯d = (e⁺¹, e^-2/3), respectand aceasta ordine de transformare a

antimateriala. Apoi, e^+2/3 (u^+2/3) vor deveni e^-2/3, care vor avea nevoie de fostii electroni e^-1, transformati in e⁺¹ (deci, cu defazare antimateriala), pentru a forma quarkuri ⎯d, sau se vor manifesta independent in angrenajul antinucleonilor, pentru a forma antiprotonul (2 e^-2/3 si un antiquark ⎯d^+1/3) sau antineutronul (2 antiquarkuri ⎯d^+1/3 si un e^-2/3). Fostii e^-1 vor deveni e⁺¹, cu o valoare energetica si sarcina electrica capabile sa dea independenta comportamentala (totala sau partiala; partiala la orbitarea nucleelor…), cand nu se afla in relatia quarkului⎯d. Inversarea ciclica temporala se produce dupa reguli stricte, dup

efect”, incepand de la cel mai mic nivel structural. Quarkurile au, in afara de sarcina electrica, numar barionic (numarul protonilor care apar in starea finala a dezintegrarii). Barionii (protonul, lambda, sigma, delta…) sunt hadroni din care apar produse finale ale dezintegrarii, protonii. Hadronii, la randul lor, sunt intalniti, intr-un fel sau altul, in interactiile tari. Sunt formati din barioni (nucleoni + hiperoni) si mezoni. Mezonii (pionii, kaonii, …) sunt acele particule care prin dezintegrare dau ca produse finale doar leptoni si fotoni. Leptonii sunt cei care interactioneaza slab: electronul, miuonul (electronul greu), neutrinul. Fotonii sunt cei care interactioneaza electromagnetic. Numarul barionic este la barioni = 1, la mezoni = 0, la antibarioni = -1. Alta proprietate este stranietatea. Ea este o proprietate care se exprima prin numere intregi (pozitive si negative), la care se pot asocia cantitati masurabile, ca lungimea urmelor in camera cu bule si este cea care afecteaza timpul d

iar s are S = -1.

Cele 6 tipuri de quarkuri (cunoscute pa

u, c, t, cu sarcina electrica +2/3,

d, s, b, cu sarcina electrica –1/3. Ac

leptoni:

- electronul = -1 (sarcina el

- neutrinul electronic = 0,

- miuonul (electronul gre

- neutrinul miuonic = 0,

- taonul (electronul sup

- neutrinul taonic = 0. Retelelor libere de substanta, antisubstanta (ale quarkului, atat de materie, cat si de antimaterie), in conformitate cu modelul lucrarii de fata, le-ar putea corespunde: e^-1, e⁺¹, u^+2/3,⎯u^-2/3. Tot conform aceluiasi model, quarku

d din proton, neutron.

in GeV/c^{2ur fi urma}

u = 0,3 s = 1,5

d = 0,3 t = 19

c = 1,5 b = 4,7.

Z⁰):

b → – (W^-) → c (u); b → – (Z⁰) → s (d). Deoarece modelul quarkurilor prezice ca energia fotonului se poate materializa intr-un quark si un antiquark si din cauza ca perechea pozitron-electron are momentul rezultant zero, perechea quark-antiquark care iese din interactii, trebuie sa se „desparta” in sensuri opuse, cu viteze egale, astfel incat momentul lor rezultant sa fie 0. Este de remarcat interactia sau pregatirea quarkurilor pentru interactie, la orice schimbare a sistemelor in care se afla, deci, o multime de combinari, recombinari, dezintegrari, la baza carora stau fortele gluonice (dintre un quark de o anumita culoare si un quark de o alta culoare, deci, legaturi dintre quarkuri, si, tot legaturi de „nuanta” gluonica fiind, cele intre substanta si antisubstanta, la nivelul aceluiasi quark, sau, altfel spus, dintre preonii sau prequarkurile ce compun quarkurile; forta de culoare, asemanatoare sarcinii electrice, cu alte cuvinte, forta gluonica, are ca purtator de forta gluonul, un boson vector de spin 1, cu 3 directii spatiale ale „rotatiei”). Preonii, se presupune, ar exista in doua variante constitutive ale quarkurilor. In prima varianta, quarkul este divizat in 2 preoni, unul de spin 0 sau 1, iar celalalt de s

varianta, avand 3 preoni, fiecare cu spin 1/2. Gravitonul are spinul 2 si „promoveaza” rotatii de patru ori mai rapide decat electronul sau cele ale electronului, avand posibilitati de orientare (a „rotatiei”) si actiune spatiala, mai multe, 5, mai putin directia exterioara sistemului orbital. Gravitonul nu este altceva (in viziunea lucrarii de fata) decat magnetonul fundamental (cu 6 posibilitati de interactiune, cand reteaua fundamentala nu este interactionata), care este interactionat de o sursa ce emite energii, in ansamblu – antiluminice (sau luminice, cu o faza de vibratie mai joasa – calitativ), pe dimensiunea „inainte-inapoi” (ce vine si se duce de la/spre sursa), dupa transformarea energetica efectuata de magnetonul fundamental. Acest proces face ca magnetonul fundamental sa piarda o dimensiune din „operativitatea” sa (…de 6 dimensiuni sau directii, mai bine spus). Ati urmarit cazul intrarii in magnetonul fundamental a unei portii de „+1” si transformarea sa „instantanee” intrarii (foarte usor defazata pe timpul transmiterii pe lant) in 6 portii de –1/6. Dar procesul nu se opreste aici si directiile exterioare sistemului preiau rolul celor interioare de mai inainte (in lateral si spre interior, procesul are densitate mai mare, deci, se exercita din plin, conform graficului pastrarii identitatii afectarilor originare). La urma urmei, toate dimensiunile (portiunile din lant ce duc spre magnetonii fundamentali) suporta acelasi proces, fiind un joc energetic spectaculos (daca ar putea fi „privit”), dar, din directia sursei se resimte o „presiune” energetica, datorita emisiei permanente, ceea ce, din celelalte directii, mai putin (directia rezultanta de emisie se rasfrange asupra procesului; reechilibrarile energetice continue pe lanturi si graficul pastrarii identitatii afectarilor originare, in conditiile propagarii permanente a procesului de emisie energetica, arata indreptarea manifestarii generale spre centrul sistemului). Valorile mai mari de afectare, ce intra in magnetonii fundamentali, vin dinspre „sursa” antiluminica. Aceasta, in conditiile in care afectarile predominante sunt cele de sporire a vibratiei fundamentale, cele care atrag structurile materiale (structuri materiale ce diminueaza vibratia fundamentala). Gravitatia este o atractie reciproca, cu participanti directi la interactiune, spre crearea unui echilibru energetic intre ei (numai ca, uneori, putem fi dusi in eroare de diferentele mari intre participantii la proces). Magnetonul fundamental si reteaua fundamentala, concomitent, raspund de unificarea tuturor energiilor: manifestarile luminice (electromagnetismul, electricitatea, magnetismul), manifestarile antiluminice (antielectromagnetismul, antielectricitatea, antimagnetismul), gravitatia activa si de echilibru (obtinute prin interactionarea celor mai sus mentionate, atat timp cat vor fi componente de natura opusa: luminica/antiluminica). Defazarea materiala sau antimateriala determina si evolutia/„involutia” generala temporala structurala. …Coordonarea comportarii energetice a componentelor de sistem duce la determinarea unor procese energetice constante, care pot fi de natura (anti)electrica, (anti)magnetica, (anti)electromagnetica, etc. Atunci cand nu-si mai poate pastra identitatea, un proces, ramane la indemana celorlalte procese, forte, ca „apoi”, mecanismul de au

fortei a 5-a sa realizeze echilibrul definitiv. Dar sa vedem ce s-ar putea intampla (teoretic, dupa fizica clasica) la anihilarea unui proton cu un antiproton. Vor rezulta, in urma coliziunii, un mezon si un antimezon, care, la randul lor, se dezintegreaza rapid si emit electroni, pozitroni, neutrini si fotoni. Aceasta la nivelul nucleelor. Dar dupa ciocnire, ar mai ramane electronii si antielectronii orbitali, care nici ei nu pot coexista. Ciocnirea lor are ca rezultat anihilare

Pentru formarea atomilor, sa urmarim, mai intai, relatiile ce pot exista intre nucleoni. Astfel, fortele nucleare, ce se transmit, pot fi:

- protonul elibereaza un mezon π⁺ si se transforma in neutron; apoi, procesul decurge in sens invers, protonul si neutronul transformandu-se continuu unul intr-altul;

- interactia se poate realiza si cu mezoni π^- (un neutron emite un mezon π^-, transformandu-se in proton; un proton, absorbind mezonul negativ, devine neutron).

- intre nucleonii de acelasi fel, schimbul se face cu ajutorul mezonilor π⁰ (neutri), care nu modifica sarcina totala.

Viata medie a unei particule elementare se defineste ca durata existentei acesteia din momentul aparitiei ei si pana cand sufera o dezintegrare, in urma careia se transforma in alta particula. In afara fotonului, electronului si protonului, care sunt stabile, particulele elementare sunt instabile, avand o viata medie de scurta durata, care poate ajunge pana la 10^-23 secunde, pentru asa numitele rezonante. Modul cum se organizeaza si cum interactioneaza componentele nucleare depinde de valoarea termodinamica a retelei fundamentale – in primul rand, iar apoi, de actiunea si reactiunea componentelor nucleare, ca, de altfel, si de interactiunea electronilor, etc. Nu tot timpul in Univers se pot petrece intocmai aceleasi procese, la aceasta contribuind defazarea intre reteaua fundamentala si retelele structurale materiale, antimateriale (corespunzator valorilor energetice, atat ale retelei fundamentale, cat si ale celor structurale, acestea toate nefiind stabile). Accelerarea/diminuarea vibratiei fundamentale, structurale, dar si raportul diferit si fluctuant intre aceste valori termodinamice fundamentale si structurale create, dau o anumita instabilitate legilor fizicii pe termen lung, dar aceasta mai este posibila si momentan, la interventii suplimentare energetice. Ne putem referi si la interventia valorii gravitationale asupra comportarii structurilor si la raporturile foarte clare intre gravitatie, temperatura, energie, timp, masa, volum (spatiu), viteza.

Masa stelelor este o rezultanta a interactiunii partilor componente, corespunzator unor norme precise de combinare, deci, este un efect standard, al unor cauze precis determinate. Astfel, stelele cu masa mai mare de 1,44 ori decat masa solara sunt stele explozive, care sfarsesc prin explozie, insotita de nasterea unei nebuloase planetare, iar din „ramasitele” exploziei se va forma o stea neutronica (pulsar, cand se formeaza si o miscare de rotatie – miscarea de rotatie apare la conturarea structurarilor de retea ale campului magnetic), in care componenta de baza este o masa de neutroni, obtinuta dupa o eventuala degenerare a nucleului format si dupa consumarea unor alte etape preliminare. Acestea se produc, deoarece gravitatia este prea mare la interactionarea presiunii de radiatie interioara, desi in interior are loc o crestere continua (si) a temperaturii necesare echilibrarii gravitatiei. Ele sunt transformarile: H – He, C – O, Ne – Mg, Mg – S, S – Fe. La sfarsitul fiecarei etape are loc o puternica prabusire gravitationala (spre centrul stelei), steaua micsorandu-si volumul. Energia contractiei ridica (si) temperatura nucleului, astfel incat sa fie posibila desfasurarea etapei urmatoare. Exploziile acestor nove (supernove), in prima faza, duc la o imprastiere de materie, denumita nebuloasa. Stelele cu mase de peste 3 ori mai mari decat Soarele explica fenomenul de atractie al „gaurilor negre”, care s-a produs anterior. Faza finala o constituie gigantele luminoase, rosii, care sunt reci. O stea cu evolutie normala, precum Soarele, in ultima faza de evolutie, dupa ce a parcurs perioade oscilante de marire a volumului si micsorare a temperaturii, si apoi invers, se va transforma intr-o pitica alba (fierbinte si in varsta), mai existand in aceeasi categorie: pitica normala, pitica rosie, … Cantitatea de materie existenta peste nucleu (deci, raportul maselor, dar si al densitatilor, …), cumulata cu raporturile generale amintite, contribuie la stabilitatea stelelor. Antimateria, la o anumita masa, densitate si valoare energetica totala, poate declansa procesul accentuat de antilumina. La mase mai mici de 1,44 ori decat masa Soarelui, se vor forma stele echilibrate, normale, care sfarsesc, de exemplu, in pitice albe. Masele si densitatile antimateriale arata un ciclu evolutiv propriu al „anti”-elementelor chimice, precum si cel prezentat in cazul materiei, insa si intr-un sens si in celalalt al evolutiei structurale antimateriale (in functie, deci, de evolutia/involutia vibratiei structurale antimateriale fata de evolutia/involutia vibratiei fundamentale si invers). Astfel, din pitice albe, se poate, cu timpul, sa apara planetoizi, nucleele stelare putand trece …si spre domeniul formelor de tranzitie (structuri cu posibilitati de interactionare relativa, atat a materiei, cat si a antimateriei…). Referitor la comportarea planetoizilor, din relatii energetice in continua modificare, acestia isi pot modifica si orbita, rotatia planetara, volumul (prin modificarea fortei centrifuge), etc.

Soarele se consuma si scade in diametru cu 1,5 m pe ora (adica 13,14 km pe an). In acest caz, retelele structurale de camp, ce urmeaza a se forma, vor avea tendinta de a-si micsora extinderea si de a-si mari densitatea, pastrand, de asemenea, faza si celelalte caracteristici de vibratie ale structurilor generatoare (ce pot fi atenuate de valorile energetice intalnite pe traseul lor, avand loc, astfel, o continua interactionare reciproca); retelele vechi vor suporta si procesul contactarilor fortate, ce poate avea ca urmare dislocari ale particulelor initiale din lanturile de retea, aceasta, concomitent cu realizarea de contactari participante la manifestarea miscarii de rotatie in jurul propriei axe a corpului ceresc; aceasta miscare s-ar putea realiza si atunci cand ar exista numai camp de natura energetica creat de nucleu (avand, totusi, conturate manifestari polarizate), in interactionare cu celelalte componente ale corpului ceresc; materia interactionata de valori energetice de sporire a vibratiei fundamentale (de asemenea, retelele de camp structural, cu tendintele lor energetice, vor afecta reteaua fundamentala din zona; aceasta va prelua informatia energetica si va interactiona in consecinta…) va proceda la o evadare structurala spre contacte de mai scurta durata (aceasta fiind sesizabila la un numar foarte mare de vibratii ale retelei campului fundamental si, bineinteles, ale structurarilor interactionate; intr-o secunda sunt cu mult peste 10³⁸ vibratii), create prin mecanismul echilibrarii afectarilor de tip opus si respingerii (atunci cand este cazul) afectarilor de acelasi tip (manifestandu-se, astfel, amintita atractie gravitationala, ce poate fi continua sau stabilizata…).

Continuand cu structurarea nucleelor atomice, putem spune ca exista o relatie bine stabilita intre nivelele energetice ale nucleonilor si distribuirea electronilor in atom. Astfel, s-a dovedit experimental ca nucleele care au 2,8,20,28,50,82 sau 126 nucleoni (protoni, neutroni) se caracterizeaza printr-o stabilitate mult mai mare decat celelalte nuclee. Ar urma cele cu 114, (126), 164, 168, 184, 196. La elementul 114, ar trebui sa avem urmatoarea configuratie electronica (fara a respecta ordinea de completare, avand doar „inventarul”): 1s², 2s² p⁶, 3s² p⁶ d¹⁰, 4s² p⁶ d¹⁰ f¹⁴, 5s² p⁶ d¹⁰ f¹⁴, 6s² p⁶ d¹⁰, 7s² p².

Pentru determinarea energiei potentiale corespunzatoare diferitelor subnivele de energie, in atomii multielectronici, trebuie luati in considerare 3 factori importanti:

- atractia electrostatica intre nucleu si electron;

- repulsia electrostatica dintre electroni;

- penetrarea electronica a orbitelor.

Astfel, probleme in privinta completarii se creeaza in cazurile: 4p – 3d; 5p – 4d; 6p – 5d –4f; 7p – 6d – 5f, … De remarcat faptul ca, atat la nivelul macrocosmosului, cat si la nivelul microcosmosului, energiile mari corespund marginilor sistemului.

Nucleele usoare cele mai stabile sunt constituite din perechi proton-neutron, fapt confirmat de elementele:

⁴₂He, ⁷₃Li, ⁹₄Be, ¹¹₅B, ¹²₆C, ¹⁴₇N, ¹⁶₈O, etc.

Nucleele atomice sunt de 3 feluri:

1) nuclee cu straturile nucleonice complete, considerate ca inerte:

¹⁶₈O₈ , ⁴⁰₂₀Ca₂₀ , ⁴⁸₂₀Ca₂₈ , ²⁰⁸₈₂Pb₁₂₆ ,

care in structura nucleara au un rol analog cu al gazelor nobile in structura atomica;

2) nuclee uniparticula, care au numai un nucleon pe ultimul strat nucleonic, de exemplu:

⁵₂He, ⁵₃Li, ¹⁷₈O, ¹⁷₉F, ⁴¹₂₀Ca, ⁴¹₂₁Sc,

la fel cum metalele alcaline au un electron pe ultimul strat;

3) nuclee unigol, la care, in ultimul strat nucleonic, lipseste numai un nucleon pentru a forma un strat complet, de exemplu:

¹⁵₈O, ¹⁵₇N, ³⁹₁₉K, ³⁹₂₀Ca.

Structura nucleonica a acestor nuclee este similara cu a halogenilor.

In aceste 3 tipuri de nuclee nu au loc ciocniri nucleonice, care, fiind prezente la alte tipuri de nuclee, impiedica miscarea orbitala a nucleonilor componenti. Dar sa vedem cate ceva si despre mezoni, componenti nucleari, ca apoi, sa incercam sa ne formam o imagine de ansamblu a nucleului atomic.

Mezonii π s-ar afla la limita aparenta a dualitatii: prin masa lor de repaus diferita de 0 apartin substantei, iar prin spinul lor nul apartin campului. Ultima afirmatie se refera la faptul demonstrat in mecanica cuantica, dupa care cuantele campurilor trebuie sa aiba proiectia spinului nula sau egala cu un numar intreg de h/2π. Pe aceasta baza se demonstreaza ca miuonii nu pot fi cuante ale campului nuclear (mezonic), deoarece au spinul semiintreg. In ceea ce priveste legatura dintre substanta si camp, trebuie avut in vedere faptul ca masa unei particule creste foarte repede cu viteza. Mezonii π au masa de repaus, dar sunt instabili. Ei se comporta intr-o maniera stabila doar cand se afla in interiorul nucleului. Liberi, in afara nucleului, mezonii π sunt instabili, dezintegrandu-se intr-un timp foarte scurt, de ordinul a 10^-8 secunde, rezultand miuoni si, uneori, neutrini si antineutrini.

Mezonii K (kaonii) se dezintegreaza, uneori, in doi, alteori, in trei mezoni π. Schimbul de mezoni este permanent intre nucleoni, acestia transformandu-se in nucleoni „grei” si „usori”, ca apoi, sa revina rapid la starea normala, altfel neexplicandu-se „aritmetica” maselor. Un neutron emitand un mezon (1839 m_e – 273 m_e) nu ar fi putut da un proton cu 1836 m_e.

Unele opinii inclina spre o constitutie interioara a nucleonilor, adica acestia ar mai avea componente auxiliare in jurul lor. Astfel, ar exista un „sambure” (partea sa cea mai densa), alcatuit la exterior din norul kaonic si, mai spre centru, din hiperoni si perechi N, ⎯N; spre exterior s-ar afla norul mezonilor π.

Fizicianul american Robert Hofstadter (n. 1915), bombardand nucleonii cu un fascicul de electroni de foarte mare energie, a reusit sa obtina informatii pretioase asupra distributiei masei si sarcinii protonilor si neutronilor. S-a constatat ca, atat masa, cat si sarcina nucleonilor sunt distribuite neuniform in interiorul acestora. In conformitate cu aceeasi sursa, protonul ar avea samburele sau continand 10% din sarcina pozitiva, restul fiind distribuit intre doua regiuni ale norului mezonic, cea exterioara avand densitate mai mica. Neutronul ar avea samburele sau incarcat negativ, regiunea interioara a norului mezonic are sarcini negative, iar cea exterioara este incarcata pozitiv. Dar toate acestea nu ar putea fi observatii ale mecanismului de transformare energetica al magnetonilor fundamentali, in cazul quarkurilor? Daca neutronul si protonul au configuratiile: d – u – d, u – d – u, jocul spatial al interconditionarilor afectarilor (de fapt, al interconditionarilor polaritatilor) produse de componentele de substanta si antisubstanta pentru exprimarea sarcinii electrice (sub formele: directa/imediata – la nivel quark, intermediara/„jocul de far”, prezentat – la nivel nucleonar…), odata cu parcurgerea traseului de spin compus din 4 cadrane, apoi a traseelor intranucleonare si punerea in evidenta a surplusului energetic datorat defazarii materiale (… pentru cazurile „simetric” opuse – antimateriale) ne pot da un raspuns afirmativ. In plus, orientarea spatiala a miscarilor rotative (de spin si intranucleonare) ale tuturor quarkurilor (remarcandu-se si tendinta de a fi in centru a quarkului diferit de ceilalti doi) – ajuta confirmarii mentionate. Surplusul de un anumit tip al afectarilor energetice ale quarkului din centrul sistemului nucleonului [ce se va manifesta prin 2 componente spatiale operationale in cazul quarkului u, precum si in cazul quarkului d, numai ca, la acesta din urma, cele 2 componente spatiale operationale sunt obtinute din interactionarile: e^-1 cu u^+2/3)] atrage surplusuri de tip opus ale quarkurilor laterale, acest proces, creat spatial si permanent rotativ, dand impresia observarii si interceptarii unor straturi energetice; afectarile transformandu-se si echilibrandu-se continuu (anumite interactionari, echilibrari, …in functie de nivelul energetic, de regulile de interactionare, de unghiul si sensul de interactionare, de alternanta celor 4 cadrane ale miscarii de spin, etc… se vor realiza la distante mari, vor determina distante mari intre particulele elementare, dar si dimensiuni mari particulei elementare observate sau interactionate; dupa criteriile de mai sus, se pot dezvolta si diverse „trasee” intranucleare…), pot induce in eroare „interceptarea” (partea structurala nu va putea fi interceptata si apreciata decat dupa activitatea sa energetica)… De asemenea, un receptor nespecializat pentru interceptarea anumitor coduri energetice nu are cum sa exprime existenta acestor coduri, desi ele pot parcurge zona sa si se pot propaga prin structura retelei fundamentale „ocupata’ de structurarea sa.

In timp ce barionii sunt alcatuiti numai din materie (diferite quarkuri), mezonii constituie combinatii materie – antimaterie [combinatii de mica stabilitate (cu retransformari continue), obtinute, atat prin „comutarea” (valorii) fazei plafonului energetic fundamental (zonal) de vibratie (din momentul contactarilor… in zona, …ca apoi, echilibrarile zonei sa duca, in afara acesteia, tot la contactari numai pe manifestarile C, D ale retelei fundamentale, contactari specifice structurarilor materiale) „in”/„la” (sau „pe”) faza medie de vibratie a materiei, faza materiala fiind intarziata celei fundamentale (impartind structurarile materiale in, de aceasta data, structurari de materie si antimaterie), cat si prin „comutarea” fazei materiale/(antimateriale - de scurta durata) a unora dintre structurari „dincolo” de faza de vibratie fundamentala, aceste structurari devenind (antimateriale - de scurta durata)/materiale (acest caz a fost realizat - insa pentru un nivel structural superior quarkurilor, cel al nucleonilor - si la CERN din Geneva, in 1982-83, cand a trebuit sa se faca conversia sincrotronului superproton, cu circumferinta de 6 km, intr-o instalatie pentru ciocniri de fascicule incrucisate p⎯p , unde antiprotonii au fost creati prin coliziunea unui fascicul intens de protoni cu o tinta stationara; si primul caz prezentat a fost realizat aici, cand mai apoi, prin racire stocastica, momentele diferite ale antiprotonilor injectati intr-un inel de stocare au fost ingustate, iar, in continuare, dupa injectarea, atat a protonilor, cat si a antiprotonilor in sincrotron, acestia au fost accelerati impreuna, timp de cateva ore, la o energie de 270 GeV pentru fiecare dintre ei; in instalatie, s-au realizat ciocniri frontale de 540 GeV pe fiecare coliziune p⎯p , energii de cca 10 ori mai mari decat cele obtinute cu oricare alt accelerator; datele au fost inregistrate din cca 10⁹ - 10¹⁰ interactii p⎯p )], astfel, (mezonii) fiind formati din perechi quark – antiquark. Mezonul π⁺ are constitutia „u,⎯d”, adica este format dintr-un quark u si un antiquark ⎯d, mezonul K are compozitia „s,⎯u”, mezonul ⎯K are structura „⎯s, u”, iar mezonul Φ are perechea „s,⎯s”. A urmat perioada de dupa 1975, cand s-au descoperit numerosi mezoni vectoriali: ψ (3,1); ψ (3,7); χ (3,5); D⁺ (1,9); D⁰ (1,9); D*⁺ (2,0); D*⁰ (2,0); etc, numarul din paranteza indicand energia de repaus a mezonului respectiv, exprimata in GeV (1 GeV = 10⁹ eV = 1,602 ⋅ 10^–10 j). Practic, acest numar arata de cate ori masa de repaus a mezonului este mai mare decat masa de repaus a protonului. Structura noilor mezoni este legata de existenta quarkului c.

*

Mezonii ψ sunt alcatuiti din perechi „c,⎯c”, mezonii D au structura „c,⎯u”. Mezonii ψ (sau particule ψ/J – „psi – gi”) se caracterizeaza printr-o mare stabilitate datorata faptului ca perechea „c,⎯c” constituie un fel de agregat stabil. Prin analogie cu notiunea de pozitroniu (agregatul electron – pozitron) s-a introdus notiunea de charmoniu (c, quark cu charm, farmec). Pana in prezent, au fost identificate 8 stari ale atomului „fermecat”, una dintre ele, cea mai stabila, fiind chiar mezonul ψ/J. In 1977 a fost descoperit un nou mezon vectorial, mezonul ϒ (ipsilon), avand energia de repaus de cca 9,46 GeV, ceea ce corespunde la o masa de repaus relativ foarte mare: de cca 10 ori masa protonului. Mezonii ϒ sunt alcatuiti din „b,⎯b”. Se pare ca exista, de asemenea, si un atom stabil „b,⎯b”, denumit ipsiloniu.

*

Cercetatorii admit ca mecanismul de producere a bosonilor vectori intermediari prin coliziuni p⎯p se poate explica prin anihilari de perechi quark – antiquark, care fac parte, respectiv, din protonul si antiprotonul din coliziune. Cat despre modurile de dezintegrare ale lui W si Z, acestea sunt bine prezise si ele constituie semnaturile celor 2 bosoni: W⁺→⎯e ν, W^- → e⎯ν, Z⁰→ e,⎯e si Z⁰→ μ⎯μ. Oricum, aceste dezintegrari in leptoni se asteapta sa fie doar un mic procent din tabloul de dezintegrari W si Z. Iata si alte importante date din „lumea” proceselor subcuantice, cuantice, nucleare, atomice… :

- emisiunile alfa α → un nucleu de heliu dublu ionizat: ⁴₂He;

- emisiunile beta β → electroni pozitivi si negativi;

→ au traiectorii puternic curbate in camp magnetic si electric;

- emisiunile gamma γ (unde electromagnetice) → au aceeasi natura ca lumina (lumina se datoreaza caderii electronilor de pe o orbita inalta pe alta inferioara);

→ sunt manifestarea unui camp magnetic variabil, care domina un camp electric variabil;

→ intre energia unei unde si frecventa exista relatia: E = h x ν;

→ undele industriale pot fi produse cu materiale electrice, undele radio – cu oscilatori electrici, iar undele luminoase (vizibile, invizibile, x, …), numai prin salturile electronilor, intrucat nu putem avea fenomene periodice atat de rapide;

→ nucleul, in urma emisiei radiatiei gamma, nu-si schimba nici masa, nici natura, singura deosebire fiind scaderea de energie;

- radiatiile incarcate (alfa, beta) produc ionizari si excitari pin actiune electrostatica;

- radiatiile gamma si x produc:

a) efectul fotoelectric – care consta in aceea ca un electron absoarbe energia fotonului, care „dispare” in acest fel, ceea ce are drept urmare, excitarea sau ionizarea (consta intr-o fotoionizare);

- fenomenul se produce cu conditia ca energia fotonului sa fie egala cu energia de ionizare, iar surplusul de energie se va regasi sub forma energiei cinetice, E = hν = E_i +E_c;

- prin acest efect se evidentiaza legea conservarii energiilor;

b) efectul Compton (difuzie fotoelectrica) – care consta in faptul ca un foton cu o energie mare loveste un electron care paraseste atomul (ionizare), iar dupa ciocnire, ramane cu energie mai mica (hν’) si isi schimba directia;

- are loc si cu electroni liberi si cu electroni legati, deoarece are cine sa preia energia de recul (hν’), pe cand fenomenul fotoelectric are loc numai cu electroni legati;

c) formarea de perechi (consta in anihilare):

- daca o cuanta trece pe langa un nucleu, atunci ea „dispare”, iar, in locul ei, apar un e⁺ si un e^-;

- e⁺, prin deplasarea lui, va intalni un e^- si se va uni cu el, transformandu-se intr-o cuanta (hν’), si fenomenul se repeta;

- astfel vedem ca a avut loc o formare de perechi, urmata de o anihilare;

- formarea de perechi are loc daca energia lui hν este cel putin egala cu energia de repaus a celor 2 electroni [de cel putin 1,02 MeV; electronul: E = m_e⋅ c² = 0,51 MeV, astfel incat E (hν) ≥ 1,02 MeV];

- absolut la fel stau lucrurile si la anihilare, in sensul ca energia celor 2 electroni se transforma intr-o energie luminoasa a carei valoare este cel putin egala cu 1,02 MeV.

Daca s-ar cantari 2 protoni si neutroni liberi, iar pe de alta parte un nucleu de He(liu) (2p + 2n), se observa ca protonii si neutronii liberi sunt mai grei decat protonii si neutronii legati. Diferenta se numeste defect de masa. La He(liu) acest defect are valoare de 0,3027 u. a. m.

Tinand seama de E = m x c² si de faptul ca u.a.m. = 1,66 x 10^-24 g, se poate calcula energia asociata acestui defect de masa (se poate calcula energia ce se degaja atunci cand se formeaza nucleele, din protoni si neutroni liberi).

Prin energie de formare, intelegem energia rezultata la unirea protonilor si neutronilor liberi intr-un nucleu si impartita la numarul de nucleoni.

Energia de legatura este inversul energiei de formare si prin ea se intelege energia ce trebuie comunicata unui nucleon pentru a fi smuls din nucleu. Astfel:

- nucleele usoare au o energie de formare foarte mica.

- nucleele grele au o energie de formare ceva mai mare.

- nucleele mijlocii au cea mai mare energie de legatura.

Lungimile de unda ale principalelor radiatii – λ [m]:

- unde radio = 10⁴………1 (electromagnetism)

- microunde = 1…….10^-3 (radioastronomie)

- infrarosu = 10^-3…….. 10^-6 (optica)

- infrarosu departat = 10^-3……….2,5⋅10^-5 (optica)

- infrarosu mijlociu = 2,5⋅10^-5….2,5⋅10^-6 (optica)

- infrarosu apropiat = 2,5⋅10^-6…….0,77⋅10^-6 (optica)

- vizibila (lumina) = 0,77⋅10^-6….0,39⋅10^-6 (optica)

- ultraviolet = 0,39⋅10^-6…….. 10^-8 (optica)

- Röntgen = 10^-8…. 10^-11 (fizica atomica)

- gamma = 10^-10……. 10^-13 (fizica atomica si nucleara)

- componenta electromagnetica a radiatiei cosmice

= 10^-11……. 10^-14 (fizica atomica si nucleara).

Daca vom asimila electronul, plasat pe o orbita in jurul unui nucleu, cu o unda stationara de Broglie, se impune conditia ca perimetrul orbitei sa fie multiplu intreg al lungimii de unda. Undele de Broglie determina doar probabilitatea de a gasi particula intr-un punct al spatiului, intr-un anumit moment. Formulele 7, 8, 9 de pe coperta ar putea stabili o relatie si o delimitare intre/dintre toate undele, avand ca un reper de baza „c”, constanta. Un alt fapt observat se refera la scaderea dimensiunilor electronului, pe masura apropierii de nucleu si cresterea dimensiunilor electronului pe masura indepartarii de nucleu, similar sistemelor cosmice. Faptul ca toti electronii care parasesc nucleul ar trebui sa aiba energia maxima, iar energia medie a electronilor este sub valoarea amintita (la emiterea razelor β din dezintegrarile β⁺, β^-), face remarcata o pierdere de energie. In viziunea prezentei lucrari, aceasta este posibila, ca urmare a cumularii transformarilor, de orice natura, petrecute. Apoi, continuitatea spectrului β, al razelor (β) provenite din nucleu, arata, in acest caz, continuitatea manifestarii nucleare.

Pe orice orbita, momentul cinetic al electronului este cuantificat, adica variaza discret, in cuante, ca multiplu intreg al cantitatii h/2π. Probabilitatea statistica ca un electron sa se gaseasca intr-o pozitie anumita in interiorul atomului este descrisa cu ajutorul asa-numitei functii de unda ψ sau orbital, prin densitatea de probabilitate, care indica densitatea de sarcina sau de nor electronic. Se obtine, deci, un model spatial asupra miscarii electronului. Norii electronici specifici diversilor electroni se dispun, practic, ca niste straturi concentrice in jurul nucleului, corespunzand la/pentru diverse nivele de energie. Aceste nivele de energie ar fi, in varianta lucrarii de fata, nivelul optim intre respingerile afectarilor de acelasi tip si atractiile afectarilor de tip opus (de la nivelul fronturilor energetice), realizat in cadrul retelei fundamentale, cu implicatie directa asupra retelei structurale in cauza (reteaua de substanta, corespunzatoare electronului). Pornind de la postulatul aditional, Bohr deduce ca razele orbitelor „permise” electronului se afla intre ele in raporturile: 1²:2²:2³:4²:n² pentru orbitele din ce in ce mai departate de nucleu. Valoarea lui n se numeste numar cuantic principal si arata numarul orbitei pe care se gaseste electronul. In modelul Schrödinger, numarul cuantic principal indica numarul stratului pe care se gaseste electronul, electronii unui atom multielectronic fiind dispusi in cateva straturi. Electronii corespunzatori stratului exterior (si apoi electronii penultimului strat) sunt cel mai putin retinuti de nucleu, deci, cei mai mobili, capabili sa ia parte la formarea legaturilor chimice. Proprietatile chimice (valenta, capacitatea de a reactiona) vor fi determinate de numarul de electroni in stratul electronic exterior. Acesta are valoarea cea mai mare a lui n in atomul dat. Notatia lui n se realizeaza in doua sisteme:

I – sistem cifric: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7.

II – sistem literal (utilizat in spectroscopia de raze X): K, L, M, N, O, P, Q (in modelul Bohr).

Forma si numarul orbitelor, respectiv al straturilor electronice (in modelul Schrödinger) este caracterizata prin valoarea celui de al doilea numar cuantic, numar cuantic secundar sau orbital sau azimutal, l. In modelul Bohr – Sommerfeld se putea obtine foarte intuitiv forma orbitei permise. Pentru orbitele eliptice trebuia respectata conditia de cuantificare:

unde l putea avea numai valori intregi pana la n – 1, inclusiv valoarea 0.

Pentru n = 1, l = 0 orbita este cerc. In spectroscopie este utilizat un sistem de notatie literal:

l 0 1 2 3 4 5

s p d f g h.

In concluzie, substratul s este sferic, celelalte sunt elipse, din ce in ce mai evidente. Din cauza ca electronii sunt particule incarcate electric, in miscare, si pot produce camp magnetic, caracterizarea starii lor energetice trebuie completata prin introducerea numarului cuantic magnetic orbital m_l , care da seama de orientarea in camp magnetic exterior. Penetrarea mai mare indica o probabilitate mai mare de a gasi electronul mai aproape de nucleu. Un electron cu penetrare inalta intra sub influenta electrostatica a nucleului, mai usor decat un electron cu o penetrare joasa. Pentru realizarea tuturor acestor reguli, jocul combinatiilor cadranelor necesare conturarii miscarilor de spin (cele 4 cadrane fundamentale accesate) este decisiv. Apoi, relatiile matematice pentru determinarea orbitelor electronilor sunt date de relatiile energetice dintre componentele nucleare, de numarul lor (de faptul ca structurarile componentelor nucleare sunt uniforme, datorita regulilor lor de constituire prezentate) si de miscarea comuna determinata de jocul combinatiilor cadranelor, amintit anterior. Atat ciclul transformarilor elementelor chimice, cat si al evolutiei structurarilor chimice, depind de valoarea energetica a retelei fundamentale zonale, care este activitatea gravitationala rezultanta, in zona (ce este exprimata, mai corect, de forta gravitovortex), afectata, in primul rand, de/in perioada parcursa in cadrul ciclului universal (si corespunzatoare, deci, unei anumite valoari termodinamice), afectata de valoarea termodinamica medie a structurarilor datorata nivelului defazarii structurarilor fata de vibratia fundamentala, ca apoi, destinul energetic programat (acele fluctuatii energetice cosmice suplimentare) sa influenteze miscarea generala spatiala si temporala (a sistemelor energetice deja conturate: quarkuri, nucleoni, atomi, molecule, structuri moleculare, corpuri, sisteme de corpuri si structurari aflate deja in interactionare energetica…), in raport cu modificarile energetice (fluctuante) „aduse” acestor sisteme „energetice” conturate.

Referitor la actiunea campului gravitational in fizica clasica, se cunoaste ca actiunea fortelor exterioare asupra moleculelor gazului ideal conduce la faptul ca presiunea nu va fi aceeasi in orice punct din volumul ocupat de gaz. Densitatea gazului ideal depinde de energia potentiala a moleculelor de gaz. Presiunea atmosferica depinde de inaltimea de la suprafata Pamantului (formula barometrica). Presiunea gazului este proportionala cu densitatea moleculelor gazului. Pe baza teoriei probabilitatilor, Maxwell a stabilit o lege de repartitie a moleculelor dupa viteze (la temperatura T, au viteze diferite, atat ca marime, cat si ca directie), care permite calculul numarului de molecule ale caror viteze sunt cuprinse intr-un anume interval stabilit (s-au descoperit si metode de separare a moleculelor dupa diferenta de temperatura).

Inca o remarca importanta ar fi aceea conform careia codurile energetice ce produc (ce contribuie la) efectul gravitational creeaza o frecventa de afectare (prin fronturi energetice) ce se intrepatrunde cu efectul periodic de afectare (contand, bineinteles, si tipul afectarilor) a celor trei dimensiuni fundamentale (a, b, c) in/din cazul structurarilor [prin cele 4 cadrane necesare determinarii miscarii de spin, cand se manifesta, practic, un asa-zis ciclu „rotativ” spatial al afectarilor dimensiunilor fundamentale, contand, in functie de nivelul energetic, interactionarea, ori (tot) a fronturilor energetice create, ori a afectarilor neconturate in fronturi energetice], periodicitate „cumulata” ce contribuie la diverse posibilitati comportamentale ale retelelor structurale. Iata cum gravitatia constituie un factor determinant al evolutiei proceselor subordonate…

Varianta tetraedrica

Lanturile particulelor initiale ar mai avea o varianta comportamentala, desi nu in totalitate functionala. Astfel, ar mai trebui introduse reguli noi pentru comportarea particulelor initiale din lanturi, comportare ce trebuie sa rezulte din proprietatile materialului de constituire a particulelor initiale. In aceasta varianta, unghiurile dintre lanturile de retea (din interiorul tetraedrului) nu mai sunt, deci, de 90°, ci de 60° (existand, astfel, in retea si unghiuri suplementare). Respectandu-se anumite norme energetice, in cadrul retelei, reteaua tetraedrica ar putea fi constituita din tetraedre imediat alaturate („varf la varf”), sau cu spatii corespunzatoare (normelor energetice amintite) intre ele. Se vor crea, practic, 6 dimensiuni spatiale, cu o multitudine de paralele la acestea si numai la acestea. Raporturile dintre afectarile create retelei fundamentale nu ar fi altele decat cele prezentate in cadrul modelului cubic al retelelor, dar inmultite cu 2, adica:

+6/0 (intre afectarile sporite si cele diminuate),

+4/-2,

+2/-4;

0/-6.

In schimb, pe langa un aparent avantaj, al fortarii retelelor sub unghiuri spatiale de 60° (90° x 4 = 60° x 6 = 360° …), si aceasta putand fi acceptata tot ca un „refugiu” al contactarilor multiple pe care le pot avea lanturile intre ele, nu poate exista o functionalitate logica, precisa, generatoare de procese universale (cu datele folosite pana acum in prezenta lucrare). Daca studiem posibilitatile ce pot fi luate de sensurile de vibratie din lanturile de retea, ne vom confrunta cu dificile sisteme „vectoriale”. De aceea, pana la noi argumente, opresc aici aceasta prezentare.

„caramizi” primordiale ale materiei si antimateriei

Retelele ce nu s-au putut integra marii structurari de retea a campului fundamental, din motive structurale si energetice (cum ar fi, de exemplu, defazarea timpilor de vibratie), s-au „organizat” pe anumite criterii comportamentale, sau, mai bine zis, au reactionat unele fata de celelalte, criteriile de comportament amintite separandu-le. Considerand la intersectia lanturilor fundamentale (la magnetonul fundamental) 8 cadrane ce pornesc din originea intersectiei, adica, luand cate un lant de retea de pe fiecare dimensiune (unul pe verticala, unul pe orizontala, unul pe a treia dimensiune, „inainte-inapoi”), din origine, se vor forma cate 4 „compartimente” (cadrane), atunci cand consideram ceea ce este in stanga si in dreapta planului vertical ce cuprinde verticala si a treia dimensiune, „inainte-inapoi”; se vor forma cate 4 cadrane, atunci cand consideram ceea ce este inaintea si inapoia planului vertical ce contine verticala si orizontala; apoi, se vor forma cate 4 cadrane, atunci cand consideram ceea ce este deasupra si dedesubtul planului ce contine orizontala si a treia dimensiune, „inainte-inapoi”. Deci, oricum le-am considera, sunt 8 cadrane. Le putem numerota incepand cu cele 4 cadrane de sus, din dreapta si din aproape catre departe, continuand circular, in sens invers acelor de ceasornic:

sus: jos:

3 2 7 6

4 1 8 5.

?i reteaua campului fundamental si cele ale structurilor au acelasi tip de numerotare, dar va conta sensul de ducere a vibratiei prin lanturi. Astfel, pentru standardizare, vom considera sensul de ducere (transmitere) a vibratiei prin lanturi, ca fiind cele din cadranul 1. Adica, pe orizontala, vibratia se duce spre dreapta, pe verticala, se duce in sus, iar pe a treia dimensiune, vine spre „noi”. Daca vom considera, cum, de altfel, si sunt cadranele fundamentale – stabile, vom incerca sa aducem, apoi, pe rand, fiecare cadran specific structurarilor prin fiecare cadran fundamental si vom obtine toate posibilitatile de interactiune universale, la acest cel mai mic nivel de structurare de retea, dar, aceasta, dupa ce fiecare dintre aceste „infatisari” ale retelelor structurale, fata de cele fundamentale, se va „roti” in asa fel incat fiecare lant structural sa treaca pe la fiecare lant fundamental (in total, 3 rotiri ale fiecarei infatisari structurale; o infatisare structurala este, de exemplu, cadranul 3 structural in cadranul 1 fundamental; alta infatisare structurala poate fi, de exemplu, cadranul 4 structural in cadranul 1 fundamental). Deci, cadranele structurale isi modifica pozitia spatiala dupa cele fundamentale.

Combinatiile posibile sunt urmatoarele:

Maximul de variante ar fi 8 x 8 = 64.

La intoarcerea vibratiei prin particulele initiale, se vor intalni aceleasi cazuri, dar nu in aceleasi cadrane ale retelei fundamentale, ci in opusele lor.

Reamintesc ca un fapt indispensabil explicarii fenomenelor energetice universale este afectarea in doua moduri opuse a vibratiei normale a campului fundamental. Fara acest „fapt” (proces), tot ce am prezentat pana acum si ceea ce va urma nu ar avea sens si functionalitate; neluarea in consideratie a acestui proces duce la „stagnarea” tuturor teoriilor fizicii subcuantice. Astfel, atunci cand retelele structurale (ce isi gasesc tot timpul cea mai comoda pozitie, sub unghiuri de ? 45° ale lanturilor componente de retea fata de toate cele 3 lanturi fundamentale, concomitent) vor afecta lanturile fundamentale de retea sub unul din rapoartele: 3/0, 2/1, 1/2, 0/3, in ceea ce priveste, de exemplu, sporirile plafonului normal de vibratie fundamental(a), fata de reducerile (scaderile, „amortirile” sau diminuarile) aceluiasi plafon, afectarile vor avea urmatoarea comportare prin reteaua fundamentala:

- un singur lant structural ce se afla sub 45° (nu in plan, ci spatial, fata de cele 3 dimensiuni de retea), la contact (insa) cu un singur lant fundamental, poate sa aiba sensul comun sau opus al vibratiei, realizand sporiri, respectiv scaderi ale vibratiei din lantul fundamental (ca, de altfel, si ale lantului structural, dar care ne intereseaza mai putin, acum);

- lantul fundamental are in ambele directii ale sale intersectii tridimensionale fundamentale (magnetoni fundamentali), in care se produce (in afara cazului transmiterilor superluminice prin t2-p., proces prezentat in capitolul anterior) o „filtrare” a afectarii primite (suplimentar, fata de vibratia uniforma, constanta a retelei fundamentale neinteractionata), rezultand opusul acesteia, dincolo de cele 3 contacte (a cate 2 lanturi, pe rand) specifice magnetonului fundamental (deci, dincolo de magnetonul fundamental); acest fapt se datoreaza proprietatii materialului constitutiv al particulelor initiale de a echilibra aproape instantaneu (foarte rapid) afectarile primite in cele 3 contacte a cate doua lanturi fundamentale (a cate doua lanturi fundamentale, luate pe rand, la considerarea contactelor), dar, echilibrare din punctul de vedere al iesirii afectarilor rezultante din magnetonul fundamental, ca valoare (ca modul) energetic(a) si ca moment temporal, insa ciocnirile tensionarilor fundamentale (care, in mod normal, neincarcate cu afectari suplimentare, dau nastere la radiatiile: termica si neutrinica de fond), incarcate cu afectari ce sporesc sau diminueaza vibratia normala fundamentala, vor da dincolo de contactele lor (in exteriorul magnetonului fundamental, deci, dupa trecerea de acesta) efecte contrare suplimentarilor de afectare, adica o sporire de vibratie intrata in magnetonul fundamental, ajutand la o ciocnire si mai brutala, va suplimenta cu o anumita diminuare (energetica) radiatia termica de fond, ce iese din magnetonul fundamental [ce se exprima electromagnetic; de altfel, diminuarile pe 3 dimensiuni fundamentale, transmise simultan (crearea de fronturi energetice de diminuare, …in/pentru cazul transmisiilor energetice obisnuite) in cadrul undelor portante (pe intreaga intindere a fronturilor de unda), determina energii electromagnetice; componenta electrica a undei electromagnetice, ce se manifesta (in momentul contactarilor retelei fundamentale, de catre retelele structurale) pe 2 dimensiuni fundamentale, in cazul retelei de substanta („electronul” angrenajului), sau pe o dimensiune fundamentala, in cazul retelei de antisubstanta (quarkul u +2/3), este specifica angrenajului fotonului (datorita exercitarii polaritatilor acestuia)], iar o diminuare de vibratie intrata in magnetonul fundamental, determinand o ciocnire mai putin brutala decat cea a nivelului normal de vibratie fundamental(a), va suplimenta cu o anumita sporire (energetica) radiatia termica de fond, ce iese din magnetonul fundamental; cu alte cuvinte, magnetonii fundamentali sunt niste transformatori energetici;

- procesul expus anterior se (poate) produce alternativ, cand la un lant, cand la altul din retea, in mod probabilist (desi, nu se exclude cazul ideal, al efectuarii procesului de catre toate lanturile structurale de retea in acelasi timp, aceasta depinzand de eficacitatea indreptarii lanturilor de retea structurala, tinand cont ca mai pot interveni si alti factori perturbatori);

- se va regla permanent nivelul energetic al retelei structurale aflata in activitate, nivel energetic ce provine, atat din manifestarea de spin, cat si din indreptarea permanenta a lanturilor de retea;

- interactionarea afectarilor care vin pe acelasi lant de retea, din directii opuse (ce a mai fost prezentata), dupa regula respingerii celor de acelasi tip (a cantitatilor echivalente, surplusul continuandu-si drumul) si a echilibrarii celor de tip opus (a cantitatilor echivalente,surplusul continuandu-si drumul);

- in cadrul magnetonului fundamental, daca, pe una sau mai multe din cele 6 portiuni de lant, vin afectari, chiar cu „semne” diferite (putem nota sporirile cu „+”, iar diminuarile cu „–”), regula de operare, pentru energia ce va rezulta in exteriorul magnetonului fundamental (pe timpul manifestarilor A si C ale radiatiei termice de fond) dupa transformare, este conform urmatorului exemplu: pe o portiune de lant vine o afectare „+” maxima (afectare directa a lantului fundamental, de catre unul structural, afectare care, atunci cand ar actiona singura, la iesirea dintr-un magneton fundamental imediat invecinat, ar putea fi schimbata din „+1” in 6 afectari rezulta(n)te de „–1/6”), adica „+1” (afectarea maxima sau directa dintre lanturi = 1, echivaland, deci, cu unitatea de afectare), pe a doua portiune de lant vine „–1/6”, pe a treia portiune de lant vine „+1/6”, pe a patra portiune de lant vine „+1/36”, pe a cincea portiune de lant vine „–1/36”, iar a sasea este neafectata, adica „0”; in concluzie, avem suma afectarilor = +1 –1/6 +1/6 +1/36 –1/36 +0 = +1, ceea ce arata ca transformarea acestei valori totale (de intrare) in exteriorul magnetonului fundamental, in mod egal pe cele 6 portiuni de lant ce pornesc din intersectia magnetonului fundamental, va echivala cu manifestarea a 6 portii de „–1/6”, indiferent ce valoare au avut portiunile (cele 6) de lant mai inainte, atunci cand au lasat sa intre in magnetonul fundamental discutat valorile diferite prezentate; valoarea energiei totale de intrare este +1, ce provine din insumarea celor 6 energii de intrare (+1; –1/6; +1/6; +1/36; –1/36; 0); valoarea totala a energiei de iesire din magnetonul fundamental este –1, ce reuneste energiile de iesire (–1/6; –1/6; –1/6; –1/6; –1/6; –1/6);

- mai exista si cazul suprapunerii unei afectari maxime ±1 (afectare directa a lantului fundamental, de catre unul structural) peste o valoare energetica (fractionata) reiesita dintr-un magneton fundamental sau din ambii magnetoni fundamentali de pe lantul fundamental (in discutie); in acest caz, echivalentele energetice de acelasi tip (ce vin din directii opuse) se resping, surplusul mergand mai departe, apoi, se realizeaza echilibrarea echivalentelor energetice de tip opus (ce vin din directii opuse), surplusul mergand mai departe, insa daca au acelasi sens si exista durata de timp si spatiu intre ele, acestea vor constitui elemente separate de cod (energetic);

- o alta parte din afectari este posibil sa se suprapuna temporal si comportamental peste radiatia neutrinica de fond [descrisa in capitolul anterior, ca fiind emisa in momentul contactarii partilor detensionate de catre partile tensionate ale particulelor initiale din contactul magnetonului fundamental (de pe cele 3 lanturi fundamentale, concomitent); acest proces se produce de 2 ori la o ducere a vibratiei (tensionarii) prin particule; o data (manifestarea B), dupa manifestarea A, cand partile tensionate de la 2 particule (din lanturi diferite) pornesc de la capetele particulelor, iar contactul tensionarilor este destul de violent si creeaza o repulsie reciproca, ceea ce va aduce (in toate cazurile) tensionarea urmatoarei particule din lant pe partea detensionata a particulei contactate (moment ce marcheaza, deci, manifestarea B a radiatiei neutrinice de fond), insa, cum aceasta tensionare a particulei imediat urmatoare din lant a fost „deplasata” (prin pulsatia lantului) in sens invers sensului vibratiei proprii, la continuarea vibratiei (deplasarii tensionarii) se va marca momentul t2-p., dar nu numai simbolic, ci prin comportament energetic specific, deoarece, nici contactul tensionarilor, nici cel dintre tensionari si detensionari (ce s-a facut, de fapt, din deplasarea lanturilor catre pozitia „particule printre particule”) nu mai sunt, datorita micsorarii suprafetei exterioare cu tensionare din zona ecuatoriala si, implicit, a crearii unei libertati comportamentale de lant de retea; alta remarca, repulsia reciproca amintita (a tensionarilor) este limitata de activitatea in/din cadrul lanturilor a urmatoarelor tensionari; t2-p. este cu toate cele 6 particule din (cele) 3 lanturi fundamentale (2 cate 2) aflate intrepatrunse prin spatiul dintre ele (acesta fiind si momentul scaparii energiilor de afectare superluminice neutrinice ale corpurilor ceresti ce au nuclee de antimaterie si din anumite forme de tranzitie spre domeniul de antimaterie); lanturile de retea, prin rezultantele lor de interactionare energetica se imping unul pe altul la intersectii, acestea tinzand spre intersectiile de lant tip „particule printre particule” (specifice t2-p. al magnetonului fundamental); la t1-p. si t3-p. de vibratie, se incearca o respingere spre exteriorul „magnetonului fundamental specific t2-p.”, dar, pana la interventia unor eventuale energii suplimentare, cu nivel (mult) mai mare energetic, se va realiza, totusi, contactarea lanturilor, tinand cont si de actiunea concomitenta de indreptare a lanturilor de retea; a doua oara cand se manifesta radiatia neutrinica de fond (cum, a doua oara, se manifesta si radiatia termica de fond, ce se exprima electromagnetic, si anume, prin contactul tensionarilor de pe cele trei dimensiuni ale retelei fundamentale), la o singura ducere a vibratiei (tensionarii) prin particule, este „momentul” urmator reintalnirii tensionarilor de dupa „marcarea” t2-p., (reintalnirea tensionarilor este, de asemenea, destul de violenta, repetandu-se acea repulsie reciproca…), insa, care va inversa, de aceasta data, „raportul” (configuratia) tensionare/detensionare dintre particulele initiale de la contact, astfel incat repulsia reciproca (produsa anterior) va aduce (in toate cazurile) partea tensionata a particulei contactate pe detensionarea urmatoarei particule din lant (manifestarea D); la capetele particulelor se vor reintalni tensionarile si procesul va fi reluat in sens invers; repulsia tensionarilor este limitata de/prin actiunea urmatoarelor tensionari din lanturi…];

- manifestarile B si D vor da acelasi semn al afectarilor si dincolo de magnetonul fundamental;

- in cadrul unei retele structurale, contactarile totale, la/pe un timp de vibratie, se vor „insuma” tot dupa regulile prezentate putin mai inainte; pe langa acest fapt, la urmatoarea vibratie, apar, din nou, aceleasi fluctuatii energetice intraretea (atat pentru retelele structurale, cat si pentru reteaua fundamentala); la o alta vibratie, acelasi lucru; apoi, nemaipunand la socoteala deplasarile sistemelor cosmice superioare prin reteaua fundamentala, ci numai deplasarea datorata miscarii de spin in exercitiu (rotatia proprie structurala), vom observa ca afectarile structurale nu se produc in acelasi loc fix, ci in deplasare prin reteaua fundamentala; astfel, afectarile de la o retea structurala, cu cele de la alta retea structurala (sau cu cele ale unui proces energetic in desfasurare, in zona), trebuie sa respecte niste reguli, niste distante corespunzatoare, in cele din urma, niste principii sau legi (atat timp cat nu sunt perturbate); zonele respective de interactionare directa se pot numi campuri energetice; in afara interactionarilor directe, vom avea informatii, transmiteri energetice care pot avea caractere de unda, si, in acest caz, pot fi accesate de corpusculi avand cod energetic compatibil; in concluzie, la o distanta mare intre retele, se poate stabili o relatie energetica stabila, un echilibru energetic;

- dar, sa urmarim, din punct de vedere zonal, cum se manifesta afectarile unei retele structurale; pentru aceasta, afectarea directa a unui lant fundamental de catre unul structural, deci, o afectare maxima, o vom nota cu ±1; ceea ce trece de magnetonul fundamental, nu se va nota cu 6 de ±1/6, 36 de ±1/36, sau …cum se va raspandi procesul mai departe, adica… 216 de ±1/216, etc, ci cu valoarea totala: +1, -1, +1, -1 s.a.m.d.; daca vom considera nu toate afectarile create de lanturile structurale, ci numai raportul de 2/1 al afectarilor create retelei fundamentale (de exemplu) de catre reteaua structurala de antisubstanta (+2/-1), dupa fiecare „val” (strat) de magnetoni fundamentali intalniti in cale de catre afectari si, apoi, la fiecare timp de vibratie nou (la/pentru care se va „incepe” cu un nou raport +2/-1), vom avea raspandirea afectarilor in zona din jurul interactionarilor (…si in miscare), „procentual”, probabilist orientativ si neexistand alte afectari straine care sa bruieze procesul, astfel:

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

-1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

-1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

-1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

-1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

-1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

+2 +3 +5 +6 +8 . . . . . . . . .

-1 -3 -4 -6 -7 . . . . . . . . .

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

-1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

-1 +1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

+1 -1 +1 -1 +1 -1 +1

-1 +1 -1 +1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1 +1 -1

-1 +1 -1 +1 -1 +1

+9 +11+12 +14 . . . . .

-9 -10 -12 -13 . . . . .

+1 -1 +1 -1 +1

+1 -1 +1 -1 +1

-1 +1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1

+1 -1 +1 -1

-1 +1 -1 +1

+1 -1 +1

+1 -1 +1

-1 +1 -1

+1 -1

+1 -1

-1 +1

+1

+1

-1

+15 +17+18 +20+21

-15 -16 -18 -19 -21 s.a.m.d.;

urmarind graficul, se observa pastrarea identitatii afectarilor originare; graficul se refera la manifestarile A si C (radiatia termica de fond), prezentate in lucrare (propagarea va fi precum a unei unde stationare); manifestarile B si D (radiatia neutrinica de fond) nu au nevoie de grafic, ele pastrand semnul afectarilor, permanent (propagarea va fi precum a unei unde progresive); toate aceste manifestari vor avea efect similar intr-o suprafata de unda (energetica, electromagnetica, …); receptorii energetici (tehnologici sau biologici), structurarile, in general, vor „realiza” receptia, respectiv interactiunile (conform proceselor fizicii clasice), bineinteles, pe/prin parcursul multor vibratii…

- fiecare retea structurala va reactiona fata de configuratia vibratorie a retelei fundamentale, dupa conjuncturile (deja prezentate) de „opunere” a cadranelor structurale fata de cele fundamentale, insa trebuie precizat faptul ca se va schimba regulat (…in afara cazului unor interactionari energetice „modificatoare”, …posibil, la fiecare vibratie) pozitia cadranului structural, adica, se va transforma in alte cadrane, dar tot in cadrane specifice, ori (numai) de substanta, ori (numai) de antisubstanta; astfel, spre exemplificare, luand numai cadranul 1 fundamental, prin care vom trece cele 8 cadrane structurale, dar fiecare cadran structural avand 3 posibilitati diferite, prin schimbarea pozitiei celor 3 lanturi structurale fata de cele 3 lanturi fundamentale [lanturile a, b, c – fundamentale, cu d, e, f – structurale, vor da combinatiile: (ad, be, cf), (ae, bf, cd), (af, bd, ce)], vom intalni o grupare de 24 de cazuri, in care alterneaza interactiunile ce vor da afectari luminice (electromagnetice…) –3/0, cu afectari de „substanta” –2/+1, cu afectari de „antisubstanta” –1/+2 si cu afectari antiluminice (antielectromagnetice…) 0/+3, intre ele;

- la nivelul de organizare specific materiei si antimateriei, manifestarea –3/0 este specifica activitatii deja echilibrate energetic a fotonului (…la o anumita distanta de acesta) si undelor portante electromagnetice (fronturi energetice „ – ” echilibrate tridimensional si pe toata intinderea frontului de unda); apoi, manifestarea –2/+1 [produsa, in primul rand, la contactarea retelei fundamentale de catre reteaua structurala…, ca apoi, polaritatile de afectare create sa se propage, similar si corespunzator, spre cele 3 dimensiuni spatiale, prin aceeasi retea fundamentala…, folosindu-se, pe timpul fiecarei vibratii, si alternanta spatiala a cate unuia din cele 4 cadrane fundamentale („manifestate”) necesare conturarii miscarii de spin], cu defazare de materie, este specifica fenomenelor electrice (la care nu s-a realizat echilibrarea energetica tridimensionala si pe toata intinderea frontului de unda;), bazelor (unde se evidentiaza activitatea surplusului de electroni…); manifestarea –1/+2 [produsa, in primul rand, la contactarea retelei fundamentale de catre reteaua structurala…, ca apoi, polaritatile de afectare create sa se propage, similar si corespunzator, spre cele 3 dimensiuni spatiale, prin aceeasi retea fundamentala…, folosindu-se, pe timpul fiecarei vibratii, si alternanta spatiala a cate unuia din cele 4 cadrane fundamentale („manifestate”) necesare conturarii miscarii de spin], cu defazare caracteristica materiei, este specifica fenomenelor magnetice (la care nu s-a realizat echilibrarea energetica tridimensionala si pe toata intinderea frontului de unda), acizilor (unde se evidentiaza activitatea generala a nucleelor atomice si deficitul de electroni…); manifestarea –2/+1, cu defazare de antimaterie, este specifica fenomenelor antimagnetice; manifestarea –1/+2, cu defazare de antimaterie, este specifica fenomenelor antielectrice; manifestarea antiluminica 0/+3 este specifica manifestarilor antielectromagnetice; gravitatia este un efect de interactiune dominat de manifestarile antiluminice antimateriale (cu obtinere de coduri energetice antiluminice prin combinarea codurilor energetice antimateriale) sau activat prin manifestari antiluminice propriu-zise (posibile, mai mult teoretic sau putand fi produse de retelele de camp structural ale corpurilor cosmice cu nucleu de antimaterie…), la intalnirea (si) cu celelalte manifestari ce sporesc nivelul general al retelei fundamentale, toate acestea avand ca urmare „atragerea” spre echilibrare a afectarilor materiale si electromagnetice si, in consecinta, deplasarea retelelor structurale generatoare de afectari materiale [timpii de vibratie fundamentali sporiti, ce vin dinspre sursele antiluminice sau antimateriale, au durata mai mica la contactul cu retelele structurale materiale, datorita vitezei mai mari intraparticulare; vibratiile retelelor materiale, cu durata mai mare de manifestare, vor „evada” spre contactari mai scurte, iar, in acelasi timp, retelele structurale (tot prin manifestarea vibratiilor) vor fi „presate” din partea opusa, de actiunea de opozitie si, totodata, de impingere a afectarilor materiale ce sunt in drum spre echilibrare prin zona retelelor structurale amintite; astfel s-ar putea defini gravitatia activa, spre deosebire de gravitatia de echilibru, in care stagneaza raportul energetic dintre afectari, ca in cazurile sistemelor cosmice sau atomice]; graficul pastrarii identitatii afectarilor originare nu poate sa arate cum propagarea procesului se face si pe lanturi (prin intermediul magnetonilor fundamentali), insa, asa stand lucrurile, va fi de baza raportul general al afectarilor, ce inclina spre manifestarile originare; pentru cazul relatiilor de echilibru, o apropiere mai mare decat normal de o sursa de atractie ar crea respingeri (ale afectarilor sau ale fronturilor energetice de acelasi tip, in interactiune) mai violente (decat atractiile exercitate de afectarile sau fronturile energetice de tip opus, in interactiune), cu rasfrangere asupra structurarii, indepartand-o (de fapt, pana la o relatie de echilibru), iar, la o distanta mai mare de sursa de atractie, afectarile sau fronturile energetice de tip opus vor realiza o atractie mai mare decat respingerile, ceea ce va deplasa spre sursa de atractie structurarile, dar pana la o relatie energetica de echilibru, iar daca aceasta nu se stabilizeaza, vom avea de-a face cu atractia gravitationala activa; pentru manifestarea gravitatiei de echilibru, pot exista, la un moment dat, numai fronturi energetice „+” din partea sursei, care vor interactiona cu cele „ – ” ale structurarilor, dar, la o (eventuala) apropiere mai mare de sursa, pe langa marirea valorilor energetice ale fronturilor „+” (ale sursei), care vor „echilibra” mai usor fronturile „ – ” ale structurarilor, isi vor face aparitia si unele fronturi energetice „+” ale structurarilor, capabile de a realiza respingeri…; „jocul” energetic prezentat se datoreaza si sincronizarilor alternantelor celor 4 cadrane fundamentale („manifestate”) necesare conturarii miscarii de spin;

- mai departe, daca vom lua toate cazurile de combinare a cadranelor structurale cu cele fundamentale, iar apoi am considera si cele 3 variante specifice fiecarei combinatii, vom avea 192 de manifestari, care, de altfel, sunt doar 4 tipuri, dar orientarile spatiale (le) dau 192 de ipostaze; daca vom considera si „incalecarea”, de o parte si de alta a lanturilor fundamentale, de catre lanturile structurale, ce astfel creeaza sensuri opuse de miscare, vom avea 192 x 2 = 384 ipostaze;

- daca vom lua cadranul 1 structural (ce are toate 3 tensionarile ducandu-se impotriva sensurilor vibratorii ale lanturilor fundamentale din cadranul 1 fundamental) si il vom trece prin cele 8 cadrane fundamentale (la care cele 3 posibilitati specifice ale retelei structurale, in fiecare din cadranele fundamentale, in acest caz, sunt identice), vom obtine in cadranele 1 si 8 fundamentale un rezultat energetic corespunzator afectarii de antisubstanta, in cadranele 2, 4, 5, 7, corespunzator afectarii de substanta si in cadranele 3 si 6, rezultat energetic corespunzator afectarii luminice (…electromagnetice); ati observat, in aceste cazuri, lipsa rezultatului energetic corespunzator afectarii antiluminice, dar nu inseamna ca celelalte cazuri nu vor prezenta acest rezultat, ci dimpotriva, exista o impartire simetrica (pe ansamblu) a tuturor tipurilor de rezultate [… de doua ori cate 3 bete de chibrit, bete lipite la mijloc cu un adeziv, pot reprezenta cele doua modalitati de vibratie, cea a retelei fundamentale si cea a retelei structurale, considerand capetele arse sau cu gamalie, sensurile de vibratie; puteti exersa eficient, numai ca trebuie sa acordati atentie realizarii unghiurilor de 45° fata de toate cele 3 lanturi fundamentale (contactul sa fie pe cate un singur lant fundamental), iar „incalecarea” celor 3 lanturi fundamentale de catre cele structurale trebuie sa fie pe aceeasi parte; noua configuratie vibratorie a retelei structurale se poate considera, dupa intoarcerea spatiala, ca fiind in „acelasi” cadran fundamental (alt cadran structural, in „acelasi” cadran fundamental), sau vechea configuratie vibratorie a retelei structurale poate fi considerata intr-un alt cadran fundamental (vechiul cadran structural, in alt cadran fundamental)].

Reteaua structurala, interactionata de cea fundamentala, se va rasuci in spatiu dupa rezultantele contactelor si se vor obtine cate 4 cadrane identice privind comportarea fata de reteaua fundamentala, in cazul retelelor de antisubstanta si substanta, si cate un singur cadran (datorita inexistentei unei alte posibilitati decat cea de respingere intre 3 cu 3 lanturi cu vibratii opuse ale retelei fundamentale, respectiv ale retelelor structurale) pentru retelele „fotonului virtual” sau „antifotonului virtual” („foton virtual” defazat fata de vibratia fundamentala si manifestandu-si rotatii inversate cu 180°; aceste particule „virtuale” sunt alcatuite dintr-o singura retea structurala); la antisubstanta si substanta, se realizeaza 4 cadrane cu acelasi specific de afectare, deoarece lanturile structurale ce incaleca lanturile fundamentale pe aceeasi parte dau si o asa-zisa rotire, concomitent cu „rasturnarea” cu 90° specifica interactionarilor cu raport 2/1 intre felurile afectarilor; la fotonul „clasic”, aceeasi rotire se manifesta, insa, multiplicat, datorita „simbiozei” retelei de substanta cu reteaua de antisubstanta, adica datorita cuplului „ e^-1, u^+2/3 ”; cum in evolutia Universului a mai aparut si posibilitatea de a se transmite coduri energetice, aceasta, ca un proces rezultant al unor interactiuni insumate, mai puternice, anumiti timpi de vibratie afectati pot fi accesati (selectiv) de o grupare de retele avand compatibilitatea codurilor energetice, atat intre ele, cat si fata de afectarile (necesare procesului) din reteaua fundamentala; este si cazul angrenajului fotonului (la care se adauga contributia radiatiei termice de fond…). Pentru a nu va incurca prea mult, deoarece aceste procese, destul de complicate, nu-si gasesc, tot timpul, corespondenti ideali in exprimarea noastra, vom relua cazul cu interpunerea cadranului 1 structural, celor 8 cadrane fundamentale. Daca am descoperit 4 cadrane (fundamentale) afectate de substanta (2, 4, 5, 7), 2 de antisubstanta (1, 8) si 2 luminice (3, 6), la celelalte cazuri de interpunere a cadranelor structurale fata de cele fundamentale, vor fi posibilitati diferite, insa, in ansamblu, ducand la simetria de sistem. Astfel, pot fi si cazurile cu 4 cadrane de antisubstanta, 2 de substanta si 2 antiluminice s.a.m.d. In cazul cu cele 4 cadrane de substanta (2, 4, 5, 7), putem remarca ca acestea pot fi, intr-adevar, operationale, atunci cand vrem sa consideram „componentele” miscarii de spin a unei retele structurale de substanta (in conditiile de mai sus), dar intr-o ordine de genul: 2; 5 sau 7; 4; 7 sau 5 // 5; 2 sau 4; 7; 4 sau 2 // etc. Cum o rotatie, „in general”, este de 360°, si in cazul nostru, 4 x 90° = 360°. Numai confectionand acele modele amintite anterior, din 3, plus 3, bete de chibrit, ce pot simula interactiunea retelei structurale cu cea fundamentala, puteti verifica modul in care se produce procesul, altfel nu cred ca veti reusi sa vizualizati aceasta. Pastrarea raportului afectarilor (±2/?1) se realizeaza datorita schimbarii cu 90° a configuratiei vibratorii tridimensionale, dar concomitent cu intrarea intr-un cadran (asa-zis) alaturat, ce nu poate fi decat (si acesta) cu raport schimbat de afectari, rezultand reintoarcerea simultana la raport.

Multitudinea tipurilor de comportari energetice provine din conjuncturile de manifestare a(le) miscarilor de spin ale retelelor primare si din diversele valori ale fronturilor energetice intalnite. Pe timpul unei vibratii, o retea primara va executa (neinteractionata sau existand intr-o relatie energetica bine determinata) trecerea cu 90° in cadranul fundamental urmator si o rotatie de 90° „pe loc”. La aparitia unui (anumit) front „+”, retelele „+” vor efectua trecerea cu 90° in cadranul fundamental urmator, lipsind efectuarea rotatiei de 90° „pe loc”; invers, pentru retelele „ – ” (cu raport 2/1 intre afectarile primare de retea „ – / +”). La aparitia unui (anumit) front „ – ”, retelele „ – ” vor efectua, la fel, trecerea cu 90° in cadranul fundamental urmator, lipsind efectuarea rotatiei de 90° „pe loc”; invers, pentru retelele „+”. Daca retelele primare ar putea fi blocate din ambele rotatii de 90°, nu s-ar schimba identitatea acestora, ci numai miscarea de spin. Toate acestea nu sunt standard, contand, atat orientarea polaritatilor spre fronturile energetice, cat si momentul impactului dintre manifestarea energetica structurala si fronturile energetice exterioare… Particulele de stanga/dreapta se obtin cand nu se schimba sarcina electrica, ci numai planul de rotatie (rezultand directii opuse sau aceleasi cu „vectorul” spin), in functie de „jocul” polaritatilor… Rotatia de 90° „pe loc” (fara trecerea cu 90° in cadranul fundamental urmator) poate oferi cazuri de pastrarea identitatii particulei sau de pierderea acesteia, apoi, se poate combina in actiune cu trecerea cu 90° in cadranul fundamental urmator, obtinandu-se diverse variante stabile sau instabile, ce pot fi (ce pot constitui) particule, de asemenea, stabile sau instabile, cunoscute de noi sau existente in fluidul cosmic, planetar, in radiatia termica (campul caloric) etc. La interactionari permanente [gravitatie galactica, …, camp magnetic, …] sau temporare, se pot stabili relatii energetice (chiar identitati) avand comportari specifice (permanente sau temporare). Un front „+” poate crea particulelor „ – ”(retelelor primare) rotatie inversata de spin (cu 180°) cu pastrarea identitatilor/sarcinilor (cand sunt anulate ambele rotatii de 90° ale miscarii de spin), sau, cand fronturile „+” (mai puternice) vor schimba raportul fazelor de vibratie structurale cu cea fundamentala [si pentru ca un front „+” va fi sustinut (in continuare) de alte fronturi „+” asemanatoare ca valoare si efect], rotatia inversata de 180° nu va mai pastra identitatile/sarcinile particulelor (retelelor primare), schimbandu-le… La executarea doar a unei rotatii de 90° din cele doua ale manifestarii unei „actiuni” de spin (in acest caz, pentru foton, datorita unui front „+”, se vor schimba identitatile/sarcinile componentelor, intre ele; cand sunt anulate ambele rotatii de 90° ale miscarii de spin ale componentelor, urmatoarea vibratie prinzand componentele in declansarea rotatiilor de spin opuse, nu se va putea schimba valoarea totala a spinului fotonului de 1, adica avand 3 directii/posibilitati de spin, schimbandu-se doar sensul miscarii de spin aflate in exercitiu…), se vor schimba identitatile/sarcinile particulelor (retelelor primare)… Daca, in cuprinsul lucrarii, veti intalni exprimari/denumiri (expuneri) sumare referitoare la procesele de mai sus, reluati-le prin acest paragraf.

Teoria vibratiei circulare interioare a particulei initiale si a orientarii sale spatiale

Daca vibratia prin particula nu ar putea sa faca drumul intors al unei probabile duceri spre un punct exterior, atunci singura varianta ramasa, plauzibila, este cea a devierii tensionarii, dar a respectarii intrutotul a celorlalte reguli impuse. Diagrama acestei posibilitati coincide cu modelul reprezentat de stravechiul simbol chinezesc „T’ai – ch’i T’u”, sau „Diagrama Unitatii Supreme”. Acest simbol ne indica interactiunea dinamica „Yin – Yang”, prin dispunerea simetrica a acestora, simetrie care nu este statica, ci o simetrie de rotatie, care sugereaza miscarea continua si ciclica.

Teoria este in mare masura aceeasi cu T1 si T2, aparand doar unele elemente suplimentare. Yang ar corespunde lui t1-p. in zona mai accentuata energetic, continuand cu t2-p. in zona mai putin accentuata energetic, ca apoi, Yin sa corespunda lui t3-p., adica zonei detensionate (t3-p. fiind de intindere mai mare, ar putea fi impartit in: t3′ - p. si t3” - p.). Legaturile stabile sunt cele de tip „b”, cele de tip „a” sunt putin probabile sau de scurta durata. Sensurile de rotatie, impreuna cu indeplinirea corespunzatoare a raportului tensionare/detensionare, dau (cumulate) regula de legare (de formare a legaturilor).

Tipul „a” sunt legaturi putin probabile, datorita sensului opus al (venirii) tensionarilor, la contact (apoi, valorile de tensionare sau detensionare ce se pot intalni, la contact, sunt indeajuns pentru a realiza respingerea). O eventuala nepotrivire a timpilor de vibratie de „lipire”, la tipul „b”, duce la o usoara impingere a capatului (sfarsitului sau cozii) zonei tensionate de la o particula, de catre capatul puternic tensionat al zonei tensionate de la cealalta particula, intrand in consonanta perfecta. Diferenta de viteza sau defazarea fata de punctul de contact se rezolva identic solutiilor din T2, referitoare la stabilirea indicelui de „coerenta” intraparticular intre proprietatea de transmitere a tensionarii prin masa si masa. Astfel, se tinde spre uniformizarea vibratiei de lant, din toate punctele de vedere.

Lanturile stabile, care sunt constituite din legaturi de tip „b”, vor avea, atat pe o parte, cat si pe cealalta, acelasi sens de vibratie, dar „din 2 in 2” (fiind vorba despre particulele initiale ale lantului). Toate celelalte reguli ale T1 si T2 sunt valabile, adaptate, bineinteles, la transmiterea rotativa a vibratiei prin particulele initiale; de asemenea, „selectia naturala”, a constituirii, in timp, a celor mai rezistente retele, concomitent cu uniformizarea continua a caracteristicilor de retea si de lant.

Teoria defazarii timpilor de vibratie ai particulei initiale si a orientarii sale spatiale (Teoria vibratiei defazate…)

Teoria 2 preia „totul” de la Teoria 1, numai ca introduce defazarea intre vibratia campului fundamental si structurarile materiale (pe de o parte) si intre vibratia campului fundamental si structurarile antimateriale (pe de alta parte). Defazarea putea proveni din numarul diferit de contactari, din tipul contactarilor, din tipul formatiunilor structurate si modalitatea energetica acceptata, din procesele complexe la care se adera sau se face implicarea, din interactiunile totale desfasurate, etc.

In legaturile stabile realizate, teoretic, ar putea exista conditii pentru accelerarea vibratiei prin particule, intrucat orice particula initiala din lant gaseste un „suport” suplimentar al vibratiei proprii pe particula din contact (aceasta fiind in consonanta). De altfel, fiecare particula initiala pastreaza caracteristica materialului primordial supercondensat de dinainte de „marea dispersare initiala”. Numai ca, structurarile obtinute in Universul actual pot interactiona si pot produce fluctuatii (sau reglari, pe termen scurt, la nivel de retea) ale accelerarii vibratiilor.

Prin structura campului fundamental, celelalte componente universale realizeaza o teribila interdependenta intre toti parametrii cunoscuti de noi din fizica clasica (desi incompleti sau denaturati), cum ar fi: energie, masa, sarcina electrica, relatie gravitationala, rezultante de interactionare, apoi intre campuri, unde sau alte transmiteri energetice, intre evolutia temporala si termodinamica universala (nu cea clasica), etc.

Deci, campul fundamental este „fundamental” existentei, miscarii, interactionarii, transformarilor, evolutiilor universale, prin ciclul evolutiilor si „involutiilor” structurale. Campul fundamental nu este altceva decat un „atotcuprinzator”, un „coordonator”, un „Dumnezeu” ce se manifesta si lucreaza mecanic (in sensul de „inconstient”) al tuturor proceselor inconstiente si constiente. Mai tarziu, datorita evolutiei structurale (pe baze energetice), o entitate dezvoltata, superioara, putea sa respecte intocmai „regulile jocului”, deci, sa respecte legile si principiile universale, sa le combine constient si sa determine transformari in mod constient (…sa creeze). Primul amintit nu iarta absolut nimic, al doilea, prin combinatii constiente si inteligente, poate ierta, poate ajuta.

Revenind la procesele primare universale, constatam ca defazarea vibratiei in structurile de retea (constituirea de retele in functie de faza vibratiei) a constituit criteriul de baza in formarea materiei si antimateriei, distinct de reteaua campului fundamental. Defazarea vibratiei particulelor initiale tine si de relatia dintre materialul constitutiv si manifestarea proprietatii sale de transmitere a tensionarii. Astfel, la contact, in functie de unghiul sub care vin tensionarile, viteza acestora si, implicit, impulsul (si de defazarea configurativa generala a particulelor initiale in punctul si momentul contactului), pot fi realizate diverse variante, in care, dupa anumite rezultante „interioare” (un anumit indice de „coerenta”, ce in diferite situatii poate fi oscilant, „intre” manifestarea proprietatii de transmitere a tensionarii prin masa si masa insasi; acea usoara elasticitate propusa, ce tine de modificarea usoara a formei particulei initiale, dar fara modificarea masei si volumului, deci, acea elasticitate a masei nu este straina de manifestarea acestui indice de „coerenta”, ca si forta sau energia totala a tensionarii), efectele pot fi de genul actionarii mai mult a tensionarii, in miscarea sa intraparticulara, decat a masei (cand, dupa o contactare, tensionarea propriu-zisa primeste mai multe modificari…), apoi de genul actionarii mai mult a masei decat a tensionarii (cand, dupa o contactare, masa, pe ansamblu, primeste mai multe modificari…); prin urmare, vor fi (si) multe alte cazuri, in afara cazurilor standard de contactare: t1-p. – t3-p., t1-p. – t1-p. …

De retinut faptul ca un cod energetic transmis prin reteaua fundamentala poate realiza deplasari ale unor structuri (retele), atunci cand codul energetic al structurii este compatibil (compatibilitatea structurala externa, pe vibratii) cu primul mentionat (de a fi transmis prin reteaua fundamentala) si cu afectari (fronturi energetice) de acelasi tip (ori numai de diminuare, ori numai de sporire a vibratiei fundamentale); se denumeste ca fiind „acelasi cod energetic”, codul cu aceleasi componente, deci cu afectarile, fronturile energetice (de acelasi tip) manifestate la aceleasi intervale de timp.

In principiu, codurile energetice sunt afectari (fronturi energetice) transmise pe timpul manifestarii doar a anumitor vibratii, corespunzatoare unor „jocuri” energetice ale componentelor, la nivelurile nuclear, atomic, molecular, deoarece unele fronturi energetice nu se vor mai dezvolta, realizandu-se deja echilibrari in cadrul sistemului; electronii, prin „jocul” lor, vor dezvolta fronturi energetice „ – ” (cu frecvente mai inalte sau mai joase, dar, contand, pentru interceptarea acestora, si compatibilitatea cu codurile energetice ale receptorilor…), dar si [prin reunirea „scaparilor” acestui „joc”, de pe timpul altor vibratii, manifestandu-se (si) spre exterior] fronturi energetice „+” ale protonilor, neutronilor din nuclee [cu frecvente mai inalte sau mai joase, contand, pentru eventuala interceptare numai a acestora, de asemenea, compatibilitatea cu codurile energetice ale receptorilor; datorita nivelului „ – ” al plafonului energetic fundamental (zonal) din faza de manifestare materiala (nivel „ – ”, chiar si „dupa” ce gravitatia a „operat” in cadrul acestui plafon al relatiilor materiale, plafon cu valori datorate surplusului energetic specific defazarii materiale), fronturile energetice „+” isi vor pierde, relativ, identitatea si valoarea (anumite structurari pot avea mai pronuntat acest tip de „activitate”, zonal, pe timpul unei singure vibratii sau pe ansamblul acestora…), insa, pe ansamblu, valoarea „ascunsa” in/prin plafonul energetic fundamental (zonal) va conta, „operand” in cadrul rezultantei generale energetice a zonei; modul de „operare” va putea fi resimtit, de exemplu, prin comportamentul spectrului vizibil luminos fata de inmagazinarea energetica a zonei (fata de energia cinetica a „zonei”, indiferent ca aceasta e rezultata din actiunea simpla/neinteractionata a formatiunilor biostructurale/structurale sau din actiunea suprapusa a acestora cu cea a particulelor elementare atrase/polarizate: electroni, pozitroni materiali, … sau cu cea a unor ioni simpli…), la aceeasi frecventa „ – ” (care/cand este) interceptata de receptori in faza materiala, putand fi cazuri de valori energetice generale cu o pondere/repetabilitate mai mare sau mai mica a componentei „+”, valori existente si in faza materiala, insa (asa-zis) „acoperite” de catre nivelul „ – ” al plafonului fundamental zonal, valori existente si in faza „planului” astral (proportional, prin manifestari energetice intarzietoare, atat ale proceselor/structurarilor materiale propriu-zise, cat si celulare, iar apoi - biostructurale; aceasta, in afara amintitelor actiuni energetice „neinteractionate/interactionate” - originale - …considerate fiind astfel cele numai ale formatiunilor biostructurale…), insa interceptate, mult mai evident, de clarvazatori (clarvazatorii pot receptiona/decodifica, atat emisiile foarte slabe de fotoni, cat si manifestarile orgonice, pur energetice…), de electronografia spatiala (emisiile spontane, stimulate, bioluminiscenta stimulata/intarziata si emisiile fotonice ale interactiunilor zonei aurice - zona energizata, ionizata, ce, in faza materiala, va avea si moleculele aerului de la contactul cu organismul, molecule care vor avea si ele manifestari intarzietoare in astral - pot fi foarte slabe, motiv pentru care, in unele electronografii spatiale, precum, cu siguranta, in cea clasica, dar si prin alte metode de energizare, se pot pune „la lucru” electroni sau alte particule; astfel, manifestarile electronilor sunt evidentiate cu ajutorul unor substante de conversie electronooptice, etc, …in final, contand tipul si sarcina particulei „in lucru”, pentru interpretarile energiilor existente…), etc, datorita descongestionarii energetice a zonei…]. Vor fi si fronturi „ – ” ale nucleelor atomice. Toate acestea, pe vibratii, se vor desfasura dupa regulile: c.m.m.m.c. si c.m.m.d.c., reguli responsabile de compatibilitatile amintite. Astfel, frecventele specifice (totale) ale unui proces vor fi reprezentate de „codul” prin care se va face „transmisia” , (deci) numai pe anumite vibratii ale retelei fundamentale… Majoritatea receptorilor energetici (si cu structura materiala, si biostructurali) sunt specializati pe/pentru interceptarea fronturilor energetice „ – ” [sub forma „componentelor” de camp energetic din imediata apropiere a structurilor, de asemenea, sub forma componentei (…polaritatilor, „in desfasurare” rotativa spatiala datorata manifestarilor miscarilor de spin aflate in exercitiu) electrice din cadrul undelor electromagnetice (de pana la echilibrarea totala, pe cele trei dimensiuni de retea fundamentala si pe toata intinderea frontului de unda…) sau, mai ales, a comportarii energetice generale („ – ”), atunci cand ne referim numai la comportarea angrenajului fotonului, angrenaj ce manifesta (deci) polaritati (polaritatile se manifesta pana la o anumita distanta specifica echilibrarilor…, ca mai apoi, sa se manifeste doar polaritatea dominanta „ – ”, …aceasta, la randul ei, trecand prin stadii avand conturate… componente „fractionate”, de acelasi tip), iar, in cadrul vibratiilor urmatoare ce vor determina cele (in total) 4 cadrane ale miscarii de spin, aceasta polaritate dominanta ar putea parea un „far” rotativ…; frecventa fronturilor „ – ” sau „+”, nivelul lor energetic isi vor pune „amprenta” asupra nivelului energetic al angrenajului fotonului, nivel energetic al fotonului care va constitui criteriul de baza al receptiei - pentru receptori, „prin media intensitatilor cele mai inalte”, …sau, apoi, numai sub forma manifestarii undei portante a fotonului (cand fotonii au suferit procese „destabilizatoare”, fiind indepartati de pe unda portanta…), unda portanta care, de la o anumita distanta (dupa transformarea componentelor/manifestarilor electrice dominante sau a fronturilor „ – ” neechilibrate ale campurilor energetice…), va avea, deci, o echilibrare totala, pe cele trei dimensiuni de retea fundamentala si pe toata intinderea frontului de unda…; pentru majoritatea receptorilor cu structura materiala, frecventele undelor sunt date de repetabilitatea fronturilor de fotoni], dar nu trebuie neglijata, in consecinta, actiunea fronturilor energetice „+” (fronturi „+” ce au sanse mai putine, decat cele „ – ” echivalente, in/pentru „parcursuri” la mare distanta si pe fondul preponderent de diminuare al plafonului energetic fundamental zonal), fronturi care se vor constitui ca energii „subtile” (energii magnetice), cu un aport foarte mare in interactionari si la inmagazinarea in structuri (chiar si pentru cazurile radiatiilor de inalta frecventa: x, ?, etc.); apoi, va conta foarte mult coerenta/incoerenta (compatibilitatea pe vibratii) tipurilor de energii (cu manifestarile energetice ale receptorilor), pentru stabilirea eficientei sau ineficientei proceselor pozitive/negative (oricum) manifestate, a „frecventelor de interceptare energetica” (pentru structurarile materiale, celulare, receptionarea/emisia va depinde, in primul rand, de relatiile rotative intraatomice ale electronilor si de relatiile/miscarile intranucleare ale nucleonilor…, ca apoi, la/pentru nivele structurale mai mari, aceste relatii, „insumate”, in functie si de tipul receptionarilor/emisiilor urmarite, sa mai poata realiza si alte interconditionari)… Compozitia spectrala a luminii, ce interactioneaza cu o zona cu astfel de manifestari, depinde (dupa cum am mai spus) de energia cinetica (si invers) a „zonei”, intelegandu-se ca este vorba de o rezultanta generala zonala, o „medie” comportamentala a celor doua tipuri de interactionari: „+”, „ – ”, fata de comportarea energetica generala (rezultata din echilibrari) a fotonului [polaritatea „– ” a angrenajului fotonului va iesi in evidenta, datorita deteriorarii/diminuarii identitatii celei „+”, (si) prin valoarea „ – ” a plafonului energetic fundamental zonal, valoare suprapusa peste valoarea fazei (manifestarii) fundamentale (oricare ar fi ea), luata ca „punct” (reper) de plecare; prin manifestarile intarzietoare (repetative), transmise intre magnetonii fundamentali si produse de catre contactele violente dintre tensionari din momentele declansarii manifestarilor A si C (manifestari pe care se modifica semnul afectarilor intrate in magnetonii fundamentali) sau de „intrarile” valorilor (oricare ar fi ele…) diminuate (de pe manifestarile A si C) pe manifestarile B si D (manifestari pe care nu se modifica semnul afectarilor intrate in magnetonii fundamentali), se vor realiza urmatoarele: pe manifestarile A si C, vor alterna actiuni de diminuare, cu actiuni de relativa sporire; pe manifestarile B si D (trecerea catre acestea nu se va face brusc, ci gradat), vor alterna „intrarile” valorilor (oricare ar fi ele…) diminuate (de pe manifestarile A si C, manifestari A, C in cadrul carora se produce o permanenta impingere/”presiune” intre lanturile fundamentale, datorita deplasarii continue a tensionarilor prin particulele initiale de la contact si, totodata, a impingerii acestor tensionari, intre ele), cu actiuni de sporire, pe care le dezvolta manifestarile B si D], cat si (in anumite cazuri…), in mod direct, fata de comportarea energetica a structurarilor receptorilor…

Existenta atmosferei terestre [cu elemente ce intretin dominanta manifestarea fronturilor „ – ” , de diminuare a vibratiei fundamentale, elemente atrase de manifestarea „+” a magnetismului terestru] si a efectului de sera explica posibilitatile de reflexie ale angrenajelor fotonilor, acestia, in acest mod, avand create „cai” de acces suplimentare… Lumina primita de la Soare si vantul solar sunt „formele” energetice de baza (pe langa usoara „emanatie” proprie, ce tine loc de atmosfera…), ce ofera „cai” de acces pentru angrenajele fotonilor, in cazul Lunii.

…Ar mai avea o influenta mare si sincronizarile celor 4 cadrane necesare realizarii miscarilor de spin (ce contribuie la manifestarea compatibilitatii interne si externe), sincronizari intre surse si receptori, intre componentele aceleiasi structuri. La producerea unor modificari ale sincronizarilor (ori prin stagnarea, periodica, in cate un cadran, ori prin trecerea, pornind „prin lateral”, cu 90°, la cadranele specifice unei deplasari opuse), se pot realiza, temporar sau permanent (prin mentinerea modificarii, de asemenea, temporar sau permanent), configuratii (evolutii) alternative (structurale si energetice), eventual si temporale (atunci cand se schimba si raportul fazelor: fundamentala si structurala), configuratii/evolutii obtinute prin modificarea spinului in exercitiu al retelelor primare cu 180°, in mod direct, respectiv transformari ale particulelor „de stanga” in particule „de dreapta” (ce pot duce, de la caz, la caz, la transformari „dextrogir-levogir”, la modificari ale compatibilitatii structurale interne/externe cu micsorarea activitatii receptate electropozitive/„acide” si marirea activitatii receptate electronegative/„bazice” sau mai pot predispune structurile chimice complexe spre anumite transformari/reactii etc…), prin modificarea spinului in exercitiu al retelelor primare [prin preluarea (in/din „rasucire” modificata, a) altui „cadran” fundamental din cele 3 „din lateral” (dupa configuratia „standard” a celor 8 cadrane fundamentale), vecin celui „in rol”, care, la intoarcerea vibratiei prin particule, ar trebui sa dea identitate si sarcina opusa; neexecutandu-se 90° „pe loc”, cum ar fi fost normal, datorita „perturbarii” contactului obisnuit cu reteaua fundamentala, se va „accesa” o identitate si sarcina de acelasi tip, corespunzatoare, concomitent cu realizarea unei deplasari opuse fata de deplasarea anterioara si avand compatibilitatea manifestarii energetice interne „magnetico-electrica” schimbata] si a spinului unor nucleoni, nuclee atomice… (cauza, in unele conjuncturi, a reorientarii unor legaturi chimice…). De asemenea, se mai pot „incaleca”, la/cu 90° (de pe cealalta parte…, in cadrul aceleiasi configuratii), aceleasi lanturi de retea fundamentala… Acolo unde fronturile „ – ” nu sunt dominante (fata de cele „+”), nu se pot propaga angrenajele fotonilor la valorile normale. Valorile energetice ale manifestarilor: (A, B) C, D (radiatiile: termica si neutrinica de fond) fiind statice (fara transmitere pe o directie) si constante, vor reprezenta un reper comportamental pentru structurari si procese; mai mult decat atat, vor completa, la nevoie (pe baza de compatibilitate energetica si de faza), prin valorile lor energetice, unele discontinuitati ale proceselor…, precum transmiterea angrenajelor fotonilor [actionandu-se, ori prin radiatia termica de fond, ori prin manifestarile intarzietoare ale acesteia peste radiatia neutrinica de fond, asupra valorii generale „ – ” a angrenajului sau asupra polaritatilor „ – ” ale acestuia (contand momentul si conjunctura de impact cu frontul energetic al manifestarii fotonului, dar concomitent si cu pastrarea relatiilor de „interdependenta” - de ajutor reciproc - dintre fotoni, atat pe acelasi front de unda, cat si in adancimea transmiterii); manifestarile intarzietoare ale radiatiei termice de fond sunt prinse, adeseori, pentru interactionare, de catre retelele componentelor fotonului, datorita rapiditatii de transmitere a primelor amintite si necontactarii absolut instantanee a retelei fundamentale de catre lanturile retelelor componentelor fotonului…; este posibil, chiar, ca valoarea de 2,84⁰K „interceptata” sa fie cea a manifestarilor intarzietoare ale radiatiei termice de fond (suprapuse radiatiei neutrinice de fond), iar valoarea de 2⁰K sa fie cea a radiatiei neutrinice de fond, neafectata; radiatia termica de fond sau manifestarile intarzietoare ale acesteia peste radiatia neutrinica de fond vor „lucra” la/pentru transmiterea fotonului, pana cand angrenajul acestuia va (putea) pastra un anumit nivel energetic al retelelor sale; o retea structurala, dupa traversarea unui cub de retea fundamentala (la schimbarea unui cadran fundamental cu altul corespunzator), datorita impulsului primit, va ajunge intr-o configuratie (modificata cu 90⁰, apoi cu inca 90⁰ „in/pe loc”), tot la 45⁰, fata de cele 3 lanturi de retea fundamentala (alta pozitie nu poate fi acceptata, datorita interactiunilor ce ar putea avea loc…, acesta fiind singurul „refugiu”), de unde va putea actiona doar o singura data (pentru continuarea traversarii…), si anume, atunci cand va veni numai acea faza de vibratie (prin reteaua structurala, deci) capabila sa interactioneze (contacteze) eficient, …capabila sa „transporte” aceasta retea structurala]. Cand transmiterile energetice de baza (portante) ale undelor inceteaza, apoi, dupa o anumita perioada de timp (cand si relatiile de „interdependenta” – de ajutor reciproc – dintre fotoni, atat de pe acelasi front de unda, cat si in adancimea transmiterii, se vor deteriora), aparand si alte transmiteri energetice in reteaua fundamentala, iar relatiile energetice cu manifestarile: (A,B) C, D fiind nespecifice…, (in aceste conditii) angrenajele fotonilor vor adera la alte procese, de aceasta data, compatibile. Participarile manifestarilor: (A,B) C, D la transportul angrenajelor fotonilor nu vor influenta valoarea energiei cinetice a zonei de retea fundamentala, valoare responsabila de compozitia spectrala a luminii reflectate de zona.

…Pot exista (si) unde portante „+” pentru pozitronii materiali, dar acestea vor fi transmisii sporadice, de foarte scurta durata… La aparitia unui front energetic „ – ”, se produce stagnarea pozitronilor materiali si transformarea lor, la urmatoarea vibratie (la inapoierea vibratiei prin particule…), in electroni.

Afectarile de acelasi tip (venite pe acelasi lant de retea fundamentala, din sens opus) se vor respinge (surplusul energetic mergand mai departe), cele de tip opus se vor atrage, cu efect imediat, insumat in reteaua fundamentala, de a departa structurile de retea generatoare (ale afectarilor), respectiv, de a le apropia. A se diferentia deplasarea datorata interventiilor energetice suplimentare, de „deplasarea existentiala” a structurilor de retea (primare), si apoi de cea a formatiunilor lor de la nivelele structurale superioare, neinteractionate [dupa felul cum sunt orientati spinii, exista doua tipuri de particule: de dreapta (cu rotire spre dreapta) si de stanga (cu rotire spre stanga); particulele sunt „de dreapta”, atunci cand sensul vectorului spinului coincide cu sensul de miscare a particulei, iar „de stanga”, atunci cand cele doua sensuri sunt contrare; la/pentru un anumit nivel energetic („general”) gravitational galactic, se vor stabili orientarile de spin „generale” ale particulelor primare (depinzand de conjunctura energetica spatiala si de faza de vibratie manifestata); in/pe timpul relationarilor dintre particulele primare, in functie de nivelul energetic sustinut de/in aceste relatii, se vor putea transforma, sau nu, caracterele de stanga si de dreapta, unele intr-altele, doar pentru anumite particule, mai slab sustinute de relatie; campurile suplimentare, printre care si cel magnetic terestru, vor putea face acest lucru (interactionand asupra relatiilor, acolo unde acestea exista); daca efectul campurilor gravitational galactic si magnetic terestru ar fi invers, ar trebui ca, in afara/lipsa ultimului, structurarile sa se dezmembreze; polaritatile „+/+/- ”, „ -/-/+”, cate una orientata spre sursa fortei dominante (depinzand de conjunctura energetica spatiala si de faza de vibratie a particulei primare), iar apoi una din celelalte si catre alta forta zonala mai evidenta (dar alternanta spatiala a polaritatilor fiind compatibila cu/pentru pastrarea interactiunii), vor determina spinul, apoi caracterul de stanga/dreapta al particulei (particulelor) primare; planurile rotative de spin ofera inspre sursa gravitationala, (mai mult) o polaritate „+/ - ”; astfel, aceasta va fi prima prioritate de interactionare, gravitationala (ce va da si directia de miscare a particulei/particulelor, dupa regula de interactionare a afectarilor/fronturilor energetice), ca apoi sa se produca a doua prioritate de interactionare (a celorlalte componente de „polaritati”); vor fi: e ^–1, u^+2/3, d ^-1/3, atat „de stanga”, cat si „de dreapta”, pentru fiecare din cei 2 „spini” ai lor], care este o deplasare determinata de o regula constanta. Pentru respingerea/atragerea generala a unei particule (corpuscul), apoi pentru determinarea spinului, va trebui un anumit nivel energetic si compatibilitate, pentru schimbarea caracterului stanga/dreapta, un alt nivel energetic (si compatibilitate), pentru dislocare structurala, un alt nivel energetic (si compatibilitate), pentru portarea fotonilor, un domeniu energetic determinat de conjuncturile rotative ale polaritatilor celor doua componente si de puterea energetica necesara respingerii intregii relatii, la/pentru compatibilitatea necesara intervenind permanent radiatia termica de fond sau undele intarzietoare ale acesteia peste radiatia neutrinica de fond, cat timp nivelul energetic necesar al fotonilor se pastreaza. Fronturile „+”, in functie de nivelul lor energetic, le pot stagna fotonilor relatia, le pot porta relatia (foarte rar, numai la valori foarte mari si numai in conjunctura cand polaritatea „+” poate fi prinsa neechilibrata) si le pot rupe relatia. In concluzie, rezultanta energetica va da verdictul miscarii, interactionarii, transformarii, etc, bineinteles, la/pentru compatibilitate de interactionare si unde (spatial) un front energetic realizeaza impactul cu o polaritate (si cu ce nivel energetic) sau cu echilibrarea generala (si cu ce nivel energetic), pentru a reusi deplasarea structurala [adica frontul energetic operator (obtinut din respingerea/„ricoseul” fronturilor interactionate) sa penetreze pana la reteaua primara, generatoare de polaritati], echilibrarea ulterioara contand mai putin (din acest punct de vedere). Electromagnetismul si forta tare nucleara nu tin cont de orientarea particulelor, dar in cazul fortei slabe orientarea lor prezinta o importanta deosebita (numai particulele orientate spre dreapta si antiparticulele orientate spre stanga poseda sarcina slaba; particulele orientate spre stanga si antiparticulele orientate spre dreapta sunt neutre din punct de vedere al fortei slabe si nu participa la interactii slabe). O particula care are masa de repaus diferita de zero poate sa-si schimbe orientarea, pe cand particulei cu masa de repaus zero ii este interzisa o astfel de comportare. Din cauza ca sarcinile slabe ale electronilor „de dreapta” si „de stanga” sunt diferite, sarcina slaba nu poate sa se conserve! Aceasta se numeste „violarea paritatii”.

O remarca, la afectarile de acelasi fel ce vin din sens opus pe acelasi lant de retea. Daca sunt sporiri ale plafonului normal de vibratie fundamental(a), tendinta lor este de a se echilibra inspre exterior, deplasandu-se cu tot cu sursa; daca sunt diminuari ale plafonului normal, tendinta este tot de a se echilibra inspre exterior, deplasandu-se cu tot cu sursa, dar aceasta, datorita faptului ca exteriorul are plafonul energetic mai ridicat si intervine in „groapa” de potential energetic din toate partile, dar, in special, unde este cerinta „dubla”, adica intre structurile generatoare [mai precis, folosindu-se (ca directie de inaintare) perpendicularele pe distanta dintre cele doua surse], deci, in zona dintre cele doua surse (venirea pe acelasi lant de retea a afectarilor este simbolica, remarca anterioara, ati observat, fiind valabila la sursele ce se manifesta in/prin retele, ca fiind tot retele). Transmisiile energetice (veti vedea in continuare) se manifesta valoric alternativ prin retea, de la un magneton fundamental la altul, insa tipurile de afectari vor avea aceleasi cazuri de intalnire, ca cele expuse „simbolic”. Deci, plafonul normal fundamental va juca rolul, in cazul anterior prezentat, de sursa cu afectari sporite, insa, numai la nivelul energetic de ansamblu, deoarece „o sursa cu afectari de diminuare” fiind, de fapt, tot o exprimare simbolica, deoarece codul de emisie respectiv are transmiteri alternative (numai nivelul general, de ansamblu, al fronturilor energetice este corespunzator afectarilor de diminuare a plafonului de vibratie normal fundamental).

Teoria vibratiei simultane a particulelor initiale si a orientarii lor spatiale

In aceasta teorie, se prezinta modalitatile si tipurile de ciocniri in urma carora particulele initiale se „unesc” („lipesc”) sau se resping. Datorita inexistentei, in acest moment, a unei interactiuni polarizatoare energetice, va conta orientarea spatiala dupa un imaginar „N/S” universal. La contact, vom remarca o multitudine de tipuri de interpuneri ale particulelor initiale, cu partile tensionate orientate sub toate unghiurile posibile formate cu directia imaginara „N/S” universala. Prima lucrare prezinta in amanunt aceste variante. Cand partile tensionate se afla la locul de contact, se va realiza respingerea tensionarilor si, folosindu-se ca punct de sprijin o particula pe cealalta, se va realiza departarea particulelor in spatiul inconjurator, care, in acest caz, este vidul absolut. Cand partile tensionate se afla sub un unghi, intre ele, de aproximativ 90° (unghi format intre directiile de inaintare ale tensionarilor), se realizeaza legaturi de mica stabilitate, care, in aceasta configuratie, nu sunt capabile sa determine singure procese, dimpotriva, le incurca (daca nu se pot perfectiona rapid in legaturi de mare stabilitate, prin interactionarea zonelor: tensionata, cu cea netensionata; aceasta remarca referitoare la legaturi cu diferite stabilitati este valabila pentru cazurile cand legaturile cu mica stabilitate s-au interpus in lanturile retelelor bine conturate, formate in marea majoritate din legaturi stabile, acestea putand modifica, intr-o perioada de timp, legatura cu mica stabilitate in legatura stabila).

Cand, la contactul particulelor initiale, se afla o zona tensionata, la o particula, si o zona netensionata, la cealalta particula, se realizeaza „unirea” (lipirea) acestor doua particule. Aceasta unire este un fel de lipire datorata consonantei, apoi, datorita vitezei mai mari a deplasarii zonei tensionate fata de viteza de deplasare (pe „ansamblul” deplasarilor), in acel moment, prin vidul absolut, a particulelor initiale si faptului ca intoarcerea vibratiei (tensionarii) prin particule creeaza raporturi alternative, oscilante, intre tensionarea si netensionarea (detensionarea) de la cele doua particule initiale (toate acestea, intr-un interval foarte scurt de timp, mai mic de 1/10³⁸ secunde; numarul de vibratii pe secunda ale particulelor initiale universale trebuie sa fie de minim 10³⁸, atunci cand se urmareste incadrarea proceselor fizicii clasice in acest model, dar procesele energetice universale vor avea nevoie de un „domeniu” cu mult mai dezvoltat…), se realizeaza un sistem (ajutat si de proprietatea de „elasticitate” a particulelor initiale, particule care, candva, au facut parte din acelasi sistem existential si, cu toate ca si-au modificat nivelurile energetice datorita ciocnirilor repetate, au tendinta, desi mult mai mica, de recontopire) foarte bine conturat, cu o stabilitate mare in timp si fata de alte actiuni exterioare. La capetele libere ale legaturii formate, se poate continua procesul, existand varianta de a nu rezista „sistemului”, pentru acea particula initiala deficitar prinsa si care nu-si mai poate adapta vibratia (cu tot ajutorul sistemului) la cea a lantului format si, apoi, varianta de a reusi integrarea si adaptarea. Lanturile astfel create isi vor perfectiona vibratia propriilor sisteme, existand permanent tendinta de autoreglare si completare energetica (ce se rasfrange, ori asupra pozitiei particulelor in cadrul lanturilor, ori asupra comportamentului vibratiei privind directia de manifestare prin particula, faza vibratiei si, implicit, privind viteza de manifestare a vibratiei prin particula si „amplitudinea”, care, aici capata un alt sens, al unei actiuni de genul fortei, puterii sau impulsului, fizica clasica nemaiavand, din nou, functionalitatea cunoscuta). In lipsa unor interactiuni exterioare, lanturile au tendinta permanenta de a se indrepta si de a sta cat se poate de „intinse”, aceasta datorita mecanismului de autoreglare si completare energetica prezentat. La curbarea lanturilor (din motive exterioare), unghiurile pe care le fac directiile de inaintare a(le) vibratiilor (tensionarilor) prin particule se uniformizeaza, ca apoi, aceasta uniformizare sa tinda si spre partile (eventual) necurbate, exercitandu-se prin lanturi, atat forta exterioara, cat si forta de autoreglare. Cand forta exterioara este foarte mare, se poate produce, in acel moment, spiralarea lantului, ca o rezultanta comportamentala fata de presiunea exercitata; aceasta insa, mai mult teoretic, in cazul lanturilor izolate; in cazul lanturilor ce se vor constitui in retele, va fi mai evident acest lucru, dar numai atunci cand vor fi conditii propice desfasurarii procesului amintit.

O alta remarca, deosebit de importanta, este aceea ca o particula initiala nu poate realiza decat o legatura stabila la un „capat” si o alta legatura stabila la celalalt „capat” (considerand capete, locurile de contact cu alte particule initiale, unde particula initiala propriu-zisa are, ori zona tensionata, ori zona netensionata a(le) vibratiei, si, bineinteles, considerandu-le valorile: maxima si minima). Astfel, la un lant format din particule initiale, nu se mai pot atasa particule initiale suplimentare care sa constituie legaturi stabile (din lateral), iar daca aceasta varianta laterala (de formare a unei legaturi de mica stabilitate) este valorificata de vreo particula initiala, aceasta va fi de scurta durata, energia de legare nefiind suficienta pentru a face fata actiunilor/obstacolelor pe care le determina/intampina lantul amintit. Tensionarea (ce se manifesta prin particule) ar putea fi considerata, din anumite puncte de vedere, o forma a impulsului (dar, intr-un „mediu” diferit de cel al fizicii clasice, in aceasta varianta, conservandu-se). In varianta Teoriei 1, acest impuls se deplaseaza longitudinal, iar la ajungerea catre marginea particulei initiale, neavand posibilitatea sa treaca in vidul absolut (in nimic), se va manifesta in zona calotei particulei, zona cu centrul suprafetei exterioare in locul unde directia de inaintare a tensionarii intalneste extremitatea particulei initiale. Manifestarea impulsului (tensionarii) prin masa de particula este constanta, dar, ajungand in calota amintita mai inainte, si spatiul restrangandu-se, este posibil ca acea proprietate de elasticitate (a materialului constitutiv al particulei initiale) sa fie actionata, insa pana la o limita, de unde se va produce o reactiune de aceeasi valoare cu actiunea propriu-zisa, dar cu sens contrar. Transmiterea impulsului prin particula facandu-se, dupa cum am mai amintit, uniform, trecerea cantitatii de tensionare prin zona „ecuatoriala” se va realiza printr-o anume „imprastiere” cu densitate egala in intreaga masa de substanta a zonei, incercandu-se o relatie de echilibru intre volumul calotei (calotelor), volumul zonei ecuatoriale sau orice alt volum dintr-un anume moment al trecerii tensionarii (impulsului) prin particula.

Particulele initiale sau lanturile de particule intalnite de alte particule sau lanturi, pot constitui „puncte de sprijin” spatiale, fata de care sa se manifeste respingerea, atunci cand se manifesta vreunul din tipurile de respingeri de vibratie, la contactul particula initiala – particula initiala, ca mai apoi, cand apar retelele constituite din lanturi, cu cat o retea are o structura mai dezvoltata, cu atat mai mult sa poata constitui si o forta de respingere structurala a unor structuri mai simple. De asemenea, structuri cat mai simple pot fi respinse spatial de catre structuri mai dezvoltate sau echivalente ca structura. Printre alte modele posibile ale particulelor initiale a fost analizat si cel al particulei initiale cu manifestarea vibratiei (pulsatiei) de la interior catre exterior si invers, insa acesta a fost abandonat, din cauza multor neconcordante, intre care cea mai importanta ar fi un alt tip de elasticitate, care, spre deosebire de modelul prezentat, ar modifica volumul (chiar daca masa ar ramane constanta), aceasta insemnand si existenta unor alte parti componente structurale (cel putin dupa notiunile cunoscute pana acum). Daca ar fi, totusi, acest model, (el) nu ar incurca mecanismul prezentat in lucrare, ci, dimpotriva, l-ar ajuta… Sa revenim la varianta initiala prezentata…

Lanturile, completate cu cat mai multe particule initiale la capete, ajung in situatia de a se contacta, de a se intrepatrunde, de a se rupe, de a se intoarce spatial, acestea in functie de raportul energetic realizat la contact, intre particulele initiale corespunzatoare (contactului). In ordonarea pozitiilor lanturilor (unele fata de altele), vor conta urmatoarele reguli:

- timpii opusi de vibratie (opusi spatial, dar similari la contact), care dau o reactiune foarte mare, sunt cei care nu vor permite ca doua lanturi paralele, contactandu-se, sa mai ramana in acest raport (configuratie);

- dupa prima regula, ar rezulta o schimbare a unghiului dintre lanturile amintite, astfel incat, o pozitie, ce poate fi considerata cea mai comoda pentru vibratia lanturilor, ar fi (este) pozitia lanturilor sub unghiuri de cate 90° unele fata de altele; aceasta configuratie poate fi considerata si un refugiu al vibratiei lanturilor fata de o interactionare continua;

- lanturile orientate oblic unele fata de altele vor interactiona (intre ele) dupa regula timpilor opusi spatial, dar similari la contact (deja amintita), dupa regula timpilor similari spatial… , cand se realizeaza (in acest caz) numai departarea lanturilor, nu si intoarcerea lor; concomitent cu acestea, lanturile cauta, intotdeauna, sa se indrepte structural (efect prezentat mai inainte, rezultat din manifestarea mecanismului de autoreglare si completare energetica in cadrul fiecarui lant) si apoi cauta refugiul amintit anterior (refugiu al pozitiilor perpendiculare ale lanturilor, in care numarul contactarilor de orice fel este minim);

- daca unele lanturi sunt contactate doar in unele parti, se realizeaza echilibrarea energetica prin procesul de indreptare structurala;

- tipurile de ciocniri ale particulelor initiale din lanturi, la contact, dupa ce aceste lanturi au trecut prin procesele descrise anterior, (pentru constituirea retelelor) nu pot fi decat simetrice si astfel, se produce trimiterea, intotdeauna, a celui de-al treilea lant, intr-un mod similar in configuratia fiecarui cub de retea tridimensionala (in care lanturile sunt perpendiculare intre ele), deci, fiecare al treilea lant (fiecare fiind considerate, pe rand, al treilea) va avea o pozitie similara, simetrica fata de celelalte doua;

- pentru realizarea corespondentei energetice generale (intrucat fiecarui contact, de un anume tip, ii corespunde un nivel energetic si anumite caracteristici vibratorii de lant), anumite lanturi (de retea) vor fi actionate de comportarea unificata de retea, incat se poate induce (si) modificarea pozitiilor neconforme (de orice tip);

- dupa toate cele prezentate, un lant neconform cu structura de retea unificata, poate fi intors, rupt, intrepatruns retelei spre o alta pozitie… pana cand, prin pozitia si vibratia sa, nu va stanjeni, ci dimpotriva, va contribui la simetria comportamentala energetica de sistem.

Fiecare dintre lanturi va constitui un reper energetic si structural pentru celelalte. Atunci cand energia de respingere a lanturilor este mare, se realizeaza intrepatrunderea lantului respins (sau a lanturilor respinse) printr-un lant vecin, care are stabilitate structurala (exista inclus intr-o retea). Aceasta intrepatrundere este mai precisa si mai sigura atunci cand avem de a face cu o retea mai mica ce „actioneaza” printr-o retea mai mare. Acest caz este cel ce va urma in prezentarea noastra, adica retelele structurale ale componentelor materiei si antimateriei interactioneaza cu reteaua campului fundamental (ce detine peste 99,9% din masa Universului). Astfel, o retea (obisnuita), pentru a realiza intrepatrunderea printr-o retea dominanta, nu trebuie, neaparat, ca la fiecare lant al sau, sa manifeste contact, deoarece, daca se indeplineste nivelul energetic necesar (produs de contactele celorlalte lanturi), se va produce „transportarea” si a lantului sau a lanturilor necontactate, ca la randul lor, cu o alta ocazie (considerata in mod probabilistic), acestea sa fie si ele „active”.

Un lant ce trebuie sa se intrepatrunda (impreuna cu sistemul de retea), in momentul ajungerii la contactul cu unul din lanturile ce trebuie trecute, daca intalneste un timp (o configuratie) de vibratie fara opozitie, va cuprinde cu doua particule initiale proprii spatiul dintre doua particule initiale ale celuilalt lant, ca la timpul 2 de vibratie (cel mai slab, ca mod de realizare a legaturii intre doua particule initiale) sa (se) realizeze desprinderea particulelor initiale proprii, ca apoi, sa se reuneasca, atat din motivul atragerii/transportarii capetelor de lant (deja desprinse) in acelasi sens de deplasare, cat si al reactiunii la actiunea de desprindere (re)simtita prin lant (plus tendinta de indreptare), completate acestea de actiunea pur probabilistica, ce are un rol important la toate procesele prezentate si la cele ce vor urma, privind acest nivel de structurare; daca lantul pus in discutie (ce se indreapta, dupa realizarea respingerii retelei proprii, catre iesirea din cubul de retea fundamentala in care se afla, prin intrepatrunderea unui lant al acestuia) intalneste un timp (o configuratie) de vibratie cu o anumita (relativa) opozitie, va reactiona in conformitate, dar, in acelasi timp, cautandu-se (si) refugii spatiale rezultante in cadrul sistemului format, la contact, de cele doua, plus doua, particule initiale (proprii cu cele intalnite), ca apoi sa urmeze timpul 2 particular, cel propice pentru intrepatrunderi de lant.

Trebuie spus ca, in cadrul Teoriei 1 (ca si in cadrul Teoriei 2, identica cu T1, dar introducandu-se defazajul intre structurile de retea interferate), particula initiala are trei timpi de vibratie:

- timpul 1 particular, cand tensionarea se afla la un capat al particulei initiale;

- timpul 2 particular, cand tensionarea se afla in zona „ecuatoriala” a particulei initiale;

- timpul 3 particular, cand tensionarea se afla in capatul opus al particulei initiale (fata de t1-p.).

De asemenea, trebuie mentionat ca intersectia celor trei dimensiuni de retea (reteaua campului fundamental) am denumit-o „magneton fundamental”. In cadrul acestei intersectii, vom avea acel tip de contact, amintit si la cazul intersectarilor (intrepatrunderilor) cu traversare de lanturi, dar, de aceasta data, nu se va realiza traversarea, deoarece, nu exista o retea intrepatrunsa (suplimentara), cu un nivel de energie (de respingere) necesar transportarii de lant, tocmai fiindca s-a putut crea o structura cu o „liniste” comportamentala, cu o complementaritate perfecta de timpi de vibratie, la contact. Aceasta structura nu mai are de ce sa-si interpuna spre reactiune partile componente, deoarece simetria comportamentala energetica si structurala este perfecta. Acel tip de contact, cu doua particule initiale ale unui lant ce cuprind spatiul dintre alte doua particule initiale ale altui lant, aici, este prezentat in felul urmator: daca cele trei lanturi de retea vor fi notate cu a, b, c, corespunzand, respectiv, lanturilor de pe verticala, orizontala si a treia dimensiune („inainte-inapoi”), pe lantul a vom avea un contact amintit (al celor doua particule initiale contactate) cu doua particule ale lantului b si alt contact (al altor doua particule initiale) cu doua particule initiale ale lantului c; contactele lanturilor b, respectiv c cu lantul a (prin doua cu doua particule initiale) fiind aceleasi cu cele prezentate anterior, mai ramane de prezentat contactul (de acelasi tip) intre dimensiunile b si c.

Intrucat alterneaza contacte de respingere (care transporta particulele astfel contactate pe particulele vecine particulelor ce resping, si anume, pe portiunile netensionate ale acestora, ca apoi, la intoarcerea vibratiei prin particule sa se produca acelasi proces, dar cu „date” inversate) cu cele de consonanta, se realizeaza, practic, o pulsatie a magnetonului fundamental de retea (a intersectiei lanturilor: a, b, c). Aceasta pulsatie se manifesta in cadrul retelei cu un efect de „joc” tridimensional (de retea), adica, se poate spune ca pulsatia magnetonilor fundamentali creeaza „jocul” lanturilor de retea [asemanator cu miscarea in plan imprimata acelui obiect numit „ciur” (sita), cu care se produc floricelele de porumb]. La intersectarea (lanturilor) de retea, miscarea lanturilor este simetrica si uniforma, manifestandu-se acele doua forme de energii (radiatia termica de fond, sub forma de energie electromagnetica, si radiatia neutrinica de fond), prin procesele de respingere de vibratii (tensionari) si (respectiv) consens de vibratii, procese exercitate pe toate cele trei dimensiuni de retea concomitent, procese care nu sunt altceva decat mecanismul pulsatiei magnetonului fundamental, fenomen ce sta la baza autoreglarii functionarii campului fundamental. Lanturile intrepatrunse retelei fundamentale vor avea tendinta de a imita structurarea acesteia, insa cea mai buna conjunctura spatiala (si singura operationala) ramane cea cu lanturile de retea structurala (formata dupa aceleasi reguli ca si cele ale formarii retelei fundamentale) intrepatrunse retelei fundamentale, sub unghiuri ce tind spre valoarea de 45°, fata de fiecare dintre cele trei dimensiuni de retea.

Trebuie avuta in vedere si intoarcerea vibratiei prin particulele initiale din componenta lanturilor. Astfel, la reteaua fundamentala, intoarcerea vibratiei prin particulele initiale nu face altceva decat sa produca inversarea mecanismului pulsatoriu al magnetonului fundamental. Retelelor structurale neinteractionate suplimentar nu li se poate produce stagnarea structurala temporara, datorita actiunii combinate de indreptare a lanturilor retelelor si „jocului” lanturilor retelei fundamentale, iar la deplasarea retelei structurale, raportul de 2/1 dintre tipurile de afectari produse retelei fundamentale nu se schimba si, pe ansamblu, dau un rezultat constant si uniform. Lanturile retelelor structurale, luate in orice moment in „stop-cadru”, vor incaleca lanturile fundamentale pe aceeasi parte a acestora, in mod simetric, datorita aceleiasi tendinte de a se indrepta a lanturilor componente structurale, ceea ce va duce la conturarea de forme geometrice clare, ce vor genera relatii geometrice clare. Prin reducere la absurd, daca am considera lipsa acestor relatii geometrice amintite, ar exista posibilitatea ca fiecare dimensiune de retea structurala sa treaca si de o parte si de alta a unei dimensiuni fundamentale. In acest caz, care nu se va produce de fapt, actionarea fiecarui lant de retea structurala va avea doua componente cu probabilitate de 50% pentru fiecare, ce ar putea fi reduse la o rezultanta comportamentala, de-a lungul dimensiunilor fundamentale. Acest lucru se va intampla, simultan, la toate cele trei directii, dand (in aceasta varianta teoretica) o rezultanta generala, care poate constitui, si in acest caz, o miscare in spatiu a retelei structurale.

Intr-o varianta care nu se produce in cazul standard, dar pe care o luam in discutie (atunci cand avem de-a face cu procese energetice suplimentare dirijate prin reteaua fundamentala), putem considera ca o retea structurala nu „realizeaza” (eficient) o mare parte din contactele necesare (pentru miscarea retelei), intr-o configuratie de vibratie ce ar reprezenta, de exemplu, ducerea tensionarii prin particulele initiale ale lanturilor de retea, iar apoi, fara sa se schimbe conjunctura spatiala de vibratie tridimensionala intre reteaua structurala si cea fundamentala, s-ar participa la intoarcerea vibratiei prin particulele initiale. In prima parte, la ducerea vibratiei prin particule, s-ar fi putut realiza o rezultanta spatiala a fiecarui lant structural si, in ansamblu, a intregii retele structurale, ca apoi, la intoarcerea vibratiei prin particule (si prin cele ale retelei fundamentale, si prin cele ale retelei structurale), sa se obtina o alta rezultanta spatiala a fiecarui lant structural si, in ansamblu, a intregii retele structurale, ce ar putea sa o anuleze pe prima (daca prima s-ar produce), insa nu printr-o deviatie de ?180° [care, veti vedea, se obtine prin defazajul intre structurile de materie si structurile de antimaterie prin reteaua fundamentala, sau, mai precis, planul de manifestare (de „rotatie”) al materiei este inversat, la 180°, fata de planul de manifestare (de „rotatie”) al antimateriei], ci prin doua rezultante opuse de ?90° (considerand, atat pozitia rezultata din ultima interactionare, cat si pozitia ce ar fi trebuit sa se manifeste la timpul de vibratie anterior; aceasta este posibila datorita inversarii sensului de vibratie, atat prin retelele structurale, cat si prin reteaua fundamentala). Deci, daca reteaua fundamentala este incarcata cu un cod energetic ce impiedica manifestarea normala structurala (de substanta, antisubstanta, componente, atat ale materiei, cat si ale antimateriei) sau o diminueaza (cazurile de modificare a evolutiei timpului structural sau de modificare a duratei proceselor), se poate produce fractionarea miscarii retelelor, ceva de genul celor prezentate pentru cazurile standard de manifestare (nu pentru cele anterioare, atunci cand prin interventii energetice exterioare, suplimentare, se impiedica tendinta de indreptare continua a lanturilor structurale, situatii care sunt, in cel mai bun caz, exceptii…).

Astfel, cazul standard (fara implicatii suplimentare prin reteaua fundamentala) ar fi cel prin care o retea structurala, de dimensiuni optime pentru a realiza rapid reorientari spatiale (ca urmare a vibratiilor interactionate), obtine un randament energetic vibratoriu indeajuns pentru a-si schimba configuratia tridimensionala de vibratie cu 90°, tot tridimensional (intr-un alt cadran de vibratie, avand ca reper comportamental reteaua fundamentala, stiind ca trei axe de coordonate creeaza opt cadrane in jurul intersectiei lor; de asemenea, se va realiza si o rotire cu 90° a retelei structurale, datorata „incalecarii” lanturilor fundamentale de catre cele structurale, pe aceeasi parte…), la fiecare vibratie. ?i configuratia capetelor si a centrului retelei structurale (ca, de altfel a intregii retele) se intorc la 90°, dar indreptarea lanturilor va crea, cu echilibrare din aproape in aproape, o deplasare mai mare prin spatiu a capetelor (treceri prin mai multe lanturi fundamentale), decat a centrului de retea (lanturile izolate, ce nu fac parte din retele, nu pot realiza decat o singura trecere de lant fundamental, pe timpul manifestarii unei singure vibratii). Schimbarea configuratiei tridimensionale de vibratie (structurala) de retea cu 90° (asa-zisa) „intr-un plan”, datorita orientarii lanturilor structurale cu 45° fata de toate cele trei lanturi fundamentale, a incalecarii lanturilor fundamentale, tot timpul, pe aceeasi parte, de catre lanturile structurale, si datorita raportului de 2/1 intre felurile de afectari, va fi, practic, o rotatie structurala rezultanta in spatiul tridimensional, ce va constitui miscarea de „spin” a retelei structurale puse in discutie (miscare compusa din 4 intoarceri spatiale finale de 90°). Aceasta, deci, datorita tendintei lanturilor de retea de a se indrepta permanent, prin mecanismul de autoreglare si completare energetica (de lant), care uniformizeaza, „instantaneu”, toate fluctuatiile energetice suferite de retea, oriunde in cadrul acesteia, (pana) la nivelul general energetic al retelei (in orice zona de retea, si deci, in intreaga retea, se produce procesul de indreptare a lanturilor, concomitent cu intoarcerea cu cate 90° a configuratiei de retea, in spatiul tridimensional, ceea ce nu este altceva decat miscarea de spin a retelei structurale; incalecarea lanturilor structurale de aceeasi parte a lanturilor fundamentale, la 45° fata de toate cele trei lanturi fundamentale, si raportul de 2/1 intre felurile de interactionari de lanturi pot sa ne ajute sa intelegem rezultanta rotativa). Datorita defazarilor specifice (materiale si antimateriale), reteaua fundamentala va suporta numai un singur contact propice „manevrarii” retelelor structurale (pe manifestarile A,B, t2-p., respectiv pe manifestarile C,D), la o singura deplasare a vibratiei prin particulele initiale. Acest contact propice va fi asteptat, atunci cand reteaua structurala a ajuns mai repede [imediat dupa intrepatrunderea (trecerea) lanturilor „cubului” („cuburilor”) fundamental(e) de retea parasit(e)], si se va produce atunci cand nivelul energetic va fi cel corespunzator unei noi „traversari”. Faptul se datoreaza si impractibilitatii pauzei energetice dintre t3-p. si t1-p. (atat pentru retelele structurale, cat si pentru cea fundamentala) pentru realizarea contactarilor. Acest proces poate fi fractionat prin transmiteri energetice (coduri energetice) suplimentare, suprapuse vibratiei fundamentale, dar cum un cod energetic afecteaza doar anumite vibratii ale campului fundamental, procesul nu poate „stagna” permanent. La nivel mai mare structural, gruparile de retele cu legaturi energetice intre ele (quarkuri, mezoni, nucleoni, etc), in acest caz, vor suporta aceeasi actiune energetica suplimentara de cod, ceea ce nu poate duce decat la actiunea uniforma a sistemelor lor, cu ajutarea efectiva a respectarii (raportului) relatiilor energetice, ce sunt obligatorii intre componente. Mai precis, (cate) o vibratie poate fi compromisa (cand se va intarzia actiunea, reteaua structurala netrecand in alt cadran), alte vibratii nu. Transmisiile energetice (suplimentare) portante [cele care, in momentul contactarii retelei fundamentale de catre o retea structurala, vor fi de acelasi tip cu cele dominante ce le va crea reteaua structurala amintita (retea ce va avea polaritati care se vor echilibra, dand o valoare generala pentru interactionare, si, in al doilea caz, polaritati care, fiind dominante, pe timpul accesarii anumitor cadrane fundamentale ale miscarii de spin, vor actiona ele primele…) si vor fi in imediata apropiere a zonei de producere a acestora], daca vor avea o valoare energetica cel putin echivalenta valorii generale a afectarilor produse de reteaua structurala (ceea ce este foarte greu…), vor realiza o respingere/traversare dubla (prin doua cuburi de retea fundamentala, dar, pentru valorile mai mici, tot cu o modificare de 90⁰ a configuratiei spatiale…), fata de cazul normal al traversarii unui cub de retea fundamentala (atunci cand nu exista interactionari suplimentare si se manifesta doar cadranele specifice miscarii de spin). Daca valoarea energetica a transmisiilor portante este mai mica decat cea a afectarilor produse de reteaua structurala, se va realiza traversarea normala (a unui cub de retea fundamentala), insa pe directia transmisiilor portante (nu pe cea a miscarii de spin), urmand ca, pe parcurs, eventualele valori energetice suplimentare (ramase neoperante) sa se insumeze in cadrul retelei structurale. O astfel de retea structurala, aflata si intr-o relatie energetica cu o alta retea structurala (pe langa valoarea energetica a transmisiilor portante mai mica decat cea a afectarilor produse de reteaua structurala), va constitui cazul angrenajului fotonului… Prin urmare, imediat dupa manifestarea energetica a retelelor structurale prin reteaua fundamentala (sau in acelasi timp), este necesar sa actioneze (in zona) transmisiile portante, ca acestea sa completeze „rezultanta de miscare” a retelelor structurale, inca inainte de desprinderea totala de reteaua fundamentala, deci, inainte de parasirea cuburilor de retea fundamentala actionate, si inainte de intrarea in urmatoarele cuburi de retea fundamentala. Intr-o relatie energetica conturata, transmisiile portante nu pot anula manifestarile permanente dintre componentele de relatie (manifestari permanente ce au valori mai mari, in zona…), ci doar pot interactiona (diferit) fata de polaritatile din cadrul relatiei [respingand „subfronturile” energetice (pre)dominante, de acelasi tip (cu extindere spatiala mai mare, ce sunt intalnite de la distante mai mari), si, daca mai e cazul, echilibrandu-le pe cele de tip opus (cu actiune redusa, dupa echilibrarile executate), aceste actiuni energetice rasfrangandu-se asupra structurilor generatoare inca neindepartate de (/de la) reteaua fundamentala, de baza fiind blocarea actiunii energetice structurale si intoarcerea/respingerea acesteia spre „sursa”…].

…Foarte importanta este defazarea creata (manifestata), fata de vibratia fundamentala, a retelelor de substanta si antisubstanta, retele structurale primordiale (primare, ca nivel de structurare), dar pe care modul lor de comportare energetica le grupeaza in cadrul unor structuri mai mari. Ar mai fi o cantitate de lanturi si portiuni de retele incomplet sau complet structurate, pe langa particulele initiale libere, toate acestea neconstituind procese ordonate, eventual, campul caloric, atunci cand se comporta in zona diferitelor structuri, campuri, prin reteaua fundamentala. De obicei, sunt atrase de procese energetice, ceea ce lasa o posibilitate mai mica (de interactionare) pentru punerea in evidenta a radiatiei termice de fond, insa nu este exclus ca un „procent” din valoarea masurata (corect sau gresit, ramane de vazut…) sa le apartina. Fractiunile structurale (de retea), in timp (prin completare), se pot concretiza in structuri de retea veritabile, apte de a desfasura procese, la fel ca cele obisnuite.

Pe langa ordonarea structurala (de inceput) prezentata pentru reteaua campului fundamental, se mai manifesta si un proces energetic intraretea, cu rol de reglare a distantelor dintre intersectiile de retea (dintre magnetonii fundamentali). Astfel, stiind ca doua afectari de acelasi tip (ori sporiri, ori diminuari ale vibratiei fundamentale), care se intalnesc pe acelasi lant de retea, se vor respinge, cu modificarea plafonului energetic de vibratie la nivelul insumarii valorilor (ca, pana la urmatoarea afectare de acelasi tip, sa si revina la normal), aceste respingeri energetice vor avea, in acelasi timp, si efect de transportare structurala a „sursei”, pana la o zona de realizare a echilibrului energetic. In acest mod s-au reasezat lanturile retelei fundamentale, stiind ca acestea au, in primul rand, o ciocnire simultana si simetrica (respingeri ale tensionarilor, care sunt mai puternice, ca valoare energetica, decat consensurile) ale celor trei lanturi, urmata de un consens energetic simultan si simetric (trecerea partilor tensionate ale particulelor initiale din lanturile contactate, pe zone netensionate ale particulelor initiale din imediata vecinatate a particulelor contactate anterior, din lantul contactat, diferit de cel propriu; la t2-p. se va manifesta o intrepatrundere de cate doua particule initiale din fiecare lant, aceasta fiind valabila pentru toate cele trei lanturi de retea, care, in ansamblu, vor forma trei contacte „de cate doua cu doua” particule initiale, la t2-p.; intrucat masa particulelor initiale din zona „ecuatoriala” (zona ce suporta tensionarea) este egala cu masa din zona calotelor (zona ce a suportat tensionarea), iar transmiterea tensionarii fiind uniforma la neinterventii exterioare, ramane ca suprafata exterioara de contact sa fie mai mica in zona ecuatoriala a particulelor, decat in zona calotelor, si stiind ca punctul de contact al tensionarilor se poate muta pe suprafata particulelor, ceea ce avantajeaza numeric (in general) contactele pe zonele calotelor, putem spune, intr-adevar, tinand cont, neaparat, si de conjunctura spatiala in/prin care se contacteaza/dispun particulele…, ca acel refugiu pentru transmiterea vitezelor superluminice este t2-p. al contactelor (in acest caz, mai mult al… necontactarilor…) magnetonului fundamental; in plus, desi transmiterea se face uniform prin masa, la o viteza, sa spunem, normala a transmiterii, se produce „umplerea” mai usoara cu tensionare a zonei calotelor si mai greoaie a zonei ecuatoriale, ceea ce ar putea crea o libertate in plus (mai mare) manifestarilor lanturilor, corespunzatoare lejeritatii create intre lanturi in t2-p., nemaipunand la socoteala faptul ca la/spre capatul particulei initiale se creeaza o presiune a tensionarii, ce pune in miscare acea proprietate de elasticitate a materialului constitutiv, ceea ce ar putea insemna, la contact, o opozitie mai consistenta; in figurile prezentate nu se observa unele dintre aceste lucruri, neurmarindu-se exprimarea cantitativa corecta, ci numai cea calitativa).

?i in cadrul Teoriei 3, cele prezentate anterior (inclusiv parantezele) sunt evidente. Actiunea energetica mai puternica a respingerilor magnetonului fundamental a stabilit distantele intre acestia, iar alte transmiteri suplimentare, ce apuca sa intre prin acest mecanism de autoreglare energetica, nu vor mai scapa, viteza lor fiind aceeasi cu viteza mecanismului (nu voi mai relua prezentarea completa a procesului constantei vitezei luminii, compus din mecanismul de autoreglare al manifestarilor: A,B,C,D si procesul intarzietor din perioadele pauzelor energetice). Deci, „c”, viteza luminii, este constanta, iar momentul „scaparilor” superluminice (neutrinice) este t2-p. al vibratiilor particulelor initiale componente ale lanturilor fundamentale (in afara scaparilor energetice din cadrul mecanismului de autoreglare, ce vor constitui energiile tahionice). Referitor la ordonarea simetrica (unele fata de celelalte) a lanturilor fundamentale mai reamintim ca rezultantele vor fi simetrice, precum si participantele la interactiune, adica, la interactiunea tridimensionala a lanturilor de retea, fata de doua dintre ele, al treilea va fi trimis intotdeauna simetric, astfel incat, la fiecare cub format din lanturile de retea fundamentala, oricare din lanturile de retea (din intersectii) sa poata fi considerat „al treilea” (al treilea lant va fi de aceeasi parte a celorlalte doua, iar oricare dintre celelalte doua sa poata fi considerat un „al treilea”) si trimis in acelasi colt al „cubului”. Sunt posibile doar trei dimensiuni spatiale, pentru ca avem particulele initiale din lanturi de aceeasi marime si (particulele initiale) nu pot fi ocupate in lateral decat in maxim 6 zone identice (chiar daca nu la aceeasi particula initiala, aceasta se va produce la cate o alta particula initiala din celelalte doua lanturi ale intersectiei magnetonului fundamental; astfel, pe toate cele trei lanturi, vor fi contactate cate doua zone, de catre fiecare particula de lant, deci, 3×2=6). Aceasta, tinand cont de interactiunile (si zonele) necesare pentru constituirea retelelor fundamentale sau structurale.

La intrepatrunderea lanturilor intre ele (indiferent ca fac parte din reteaua fundamentala sau cea structurala, indiferent ca se afla in procesul de formare a acestora sau acestea sunt deja formate), se tine cont de regula intrepatrunderii a cate doua particule de la fiecare lant prin spatiile dintre ele, apoi, de regula defazarii dintre structurile de retea participante (Teoria 1 este, dupa cum am amintit, o teorie de exersare, Teoria 2 si Teoria 3, teorii care se ocupa de procese defazate, sunt cele operante, desi acestea nu contrazic si nu elimina nimic din esenta primeia), cedand timpul particular de legare mai slab, iar reunirea, dupa desprindere, realizandu-se prin tendinta de indreptare a lanturilor, prin reactiunea capetelor de lant rupt fata de actiunea de desprindere si pe probabilitatea comportamentala a capetelor de lant rupt, pana la intalnirea lor. De mentionat, ca reteaua ce isi trage dupa ea capetele de lant rupt, nu face altceva decat sa le dea o directie comuna de recuperat, in scopul indreptarii si reunirii acestora. Reteaua structurala se deplaseaza (veti vedea in amanunt aceasta), folosindu-se timpii de vibratie de respingere (aceasta, mai ales, la procesele primare, de inceput, ale Universului), insa, dupa formarea structurilor cu interactiune gravitationala si interactiuni energetice bazate pe procese dezvoltate energetic, se va ajunge la dirijarea „suplimentara” a structurarilor (ce au si ele manifestare energetica proprie) pe baze energetice, adica, dupa regula: „o unda (transmitere energetica) poate fi accesata de un corpuscul cu un cod energetic compatibil undei (transmiterii energetice), sau nu (la incompatibilitatea codurilor sau la inexistenta corpusculilor in zona)”. Intrucat t1-p. si t3-p. (ai particulelor din retele si lanturi) sunt ocupati/”acaparati” prin/pentru participarea directa la realizarea continuitatii lanturilor stabile, mai raman pentru interactionare exterioara (a lanturilor stabile libere sau din cadrul retelelor), zonele din imediata apropiere a t2-p. si, bineinteles, t2-p., pentru particulele initiale ce nu participa la manifestarea/exercitarea magnetonilor fundamentali sau structurali.

Pe parcursul a aproximativ 70 pagini din lucrarea „De la Fizica la Metafizica” a aceluiasi autor, este prezentat acest model comportamental universal. Voi incerca sa fiu cat se poate de scurt si de concis, aducand in acelasi timp cele mai utile concluzii si, eventual, completari. Daca microscopul electronic poate percepe procese si particule pana la nivelul a 10^-18 m, autorul indrazneste sa considere ca structurarea universala se opreste la o „forma” identica (privind constitutia si proprietatile) in tot Universul, care, s-ar mai putea divide teoretic, dar practic, nu, si care, datorita comportarii in vid absolut (in nimic!), nimic nu-si va modifica in manifestarea proprietatilor ei (numai daca va fi interactionata direct), lasandu-i, totusi, posibilitatea de actiune (reactiune) cu celelalte particule identice, acestea intamplandu-se la scara de 10^-30 m. Apoi, realizarea contactelor consonante ca vibratie duce la structurarea unor „lanturi”, retele tridimensionale in final, care se vor putea interfera intre ele si prin reteaua campului fundamental, datorita tocmai acestui tip de constituire. Manifestarea vibratiei (ca proprietate „divina”, ca si cum Biblia ar spune ca „divinul a existat dintotdeauna”) si mentinerea ei in masa particulelor „initiale”, prin acest mecanism (exercitat in vid absolut) – „perpetuum–mobile”, sunt cauza si suportul intregii structurari si manifestari universale. Avand, deci, o imagine de ansamblu, sa incepem cu… inceputul.

Intr-un volum foarte mic exista o masa enorm de mare, uniforma, fara a exista, pana la un moment dat, puse in valoare la scara intregii mase amintite, legi, principii, cauze care sa dezechilibreze acest nucleu, nucleu care se pare ca a existat dintotdeauna. In exteriorul acestuia exista vid absolut. Inainte de acest „nucleu” sau de momentele existentei lui, sunt perioade la care nu cred ca are rost sa ne oprim acum, ele depasind nivelul nostru de intelegere, fiind nevoie, mai mult ca sigur, de notiuni noi cu care va trebui sa operam. In afara acestui nucleu „supercondensat” fiind vid absolut, nu se pune problema gravitatiei, a posibilitatii de a se deplasa pe/spre o directie anume. O „neconcordanta”, „un mic conflict” a(u) aparut in situatia noastra. Acceptand posibilitatea neexistentei unei „rigiditati” de 100% a nucleului supercondensat, deci, un fel de elasticitate (combinata cu o anume permeabilitate si, in acelasi timp, excitabilitate…), la o perioada foarte lunga de timp, dupa anumite miscari interioare ale proprietatii de tensionare si extinderii concomitente a „elasticitatii” (dar, aceasta din urma, abia la insumarea constanta a miscarii interioare amintite, pana la atingerea unui anumit plafon specific rezistentei masei), se va produce o miscare tensionata generala de sistem, ori transversal, ori circular interior, (aceasta) in functie si de alte proprietati ale materialului primordial. Cand, dupa un timp foarte indelungat, se va ajunge la depasirea plafonului de rezistenta a masei, se va produce dispersarea masei accelerata interior (accelerarea tensionarii masei). Concomitent cu manifestarea miscarii tensionarii, se manifesta si extinderea proprietatii care genereaza, deci, in vid absolut, tensionarea (care, dupa cum am spus, este o anume „elasticitate” si, in acelasi timp, o anume permeabilitate a materialului primordial). Astfel, avem doua fenomene care se vor insuma reciproc, in cazul consonantei de manifestare si propagare (energetica). Acel dezechilibru mentionat va crea „dispersarea initiala”, adica impartirea formei respective de existenta in cele mai mici parti componente posibile (din punct de vedere practic, privind posibilitatea masei de a sustine vibratia; teoretic, s-ar mai putea divide) si expulzarea lor in spatiu, in „neant”. Aceasta particula initiala „pulseaza” (vibreaza) incontinuu, aceasta fiind activitatea sa de baza. Dupa modul de transmitere a vibratiei prin particula, vom parcurge Teoria 1, Teoria 2 – cu un mod de transmitere a vibratiei prin particula (transmitere „longitudinala”) si Teoria 3 – cu alt mod de transmitere a vibratiei prin particula (transmiterea circulara interioara), la care efectele nivelelor de structurare superioare sunt asemanatoare. De altfel, Teoria 1 prezinta un mod simplu de invatare a contactelor posibile intre particulele initiale, ca apoi, Teoria 2 si Teoria 3 sa se apropie de realitate (trecand de la o presupusa vibratie simultana, la vibratia defazata existenta).

Lucrarea „De la Fizica la Metafizica”, pe timpul cat a fost pe discheta, a avut o „cheie”, care a fost rezolvata spre corectura de final, insa una din intreruperile de curent ne-a derutat, „cheia” aparand si in lucrare. Este vorba de un cuvant ce reprezinta o notiune dintr-o varianta de rezerva (ce va fi enuntata in prezenta lucrare), care inlocuieste o notiune a primei lucrari. Lucrarile inmanate de autor au avut o „atentionare” in acest sens. Mai exact, „cuburile” de retea tridimensionala fundamentala au fost inlocuite cu „tetraedrele” de retea. ?i in cazul retelelor orbitale („cuburile” de retea ale acestora transformandu-se, usor sesizabil, in niste „poliedre” de retea) s-a produs aceeasi inlocuire. Dar sa revenim…

Materialul constitutiv al particulelor initiale este acelasi in toate particulele initiale. Caracteristicile de manifestare, de asemenea, aceleasi. Transmiterea tensionarii (vibratiei) prin masa particulei, atunci cand nu este interactionata din exterior, este uniforma, si ca viteza, si ca mod de propagare prin masa, dar acea „elasticitate” a masei incearca sa dea o tenta specifica, „elastica”, transmiterii tensionarii prin masa, atunci cand (la vibratia longitudinala prin particula) se ajunge la capetele particulei si va trebui sa urmeze intoarcerea, sau, in toate cazurile, cand tensionarea propriu-zisa trece, iar materialul constitutiv mai pastreaza, in mod gradat, „urme” de tensionare. Acest fapt ne face sa ne gandim la varianta in care tensionarea s-ar putea manifesta mai accentuat (cum ar fi si in cazul ciocnirilor sau contactelor particulelor initiale, ciocniri sau contacte care contribuie, in zona de contact, la aceasta manifestare) in unele zone ale particulelor. Autorul a propus forma acestor particule ca fiind sferica, cu o foarte usoara tentativa de elasticitate, care ar putea duce tot la o foarte usoara deformare, dar fara a se modifica masa si volumul. Din nucleul supercondensat, nu s-au desprins sfere pe timpul „dispersarii initiale”, ele s-au modelat pe parcurs, datorita acelei proprietati de „usoara” elasticitate. Dupa cum am mai spus, particula pastreaza proprietatea de a vibra, avand vid absolut in afara ei. Aceste particule initiale, de la producerea „dispersarii initiale”, s-au ciocnit repetat, afectand oarecum starea lor energetica. Dar, acum nu aceasta afectare ne intereseaza, ci rezultatele contactelor. Din diferite considerente, prezentate in prima lucrare (in tendinta de a determina concordante explicative pentru toate procesele universale si in acord cu ultimele masuratori diverse de procese, de spatii sau dimensiuni), am apreciat ca numarul de vibratii (ale particulelor initiale) pe secunda ar putea fi de minim 10³⁸. O vibratie completa cuprinde traseul si durata pana la inapoierea tensionarii de unde a plecat.