Teoria vibratiei simultane a particulelor initiale si a orientarii lor spatiale

In aceasta teorie, se prezinta modalitatile si tipurile de ciocniri in urma carora particulele initiale se „unesc” („lipesc”) sau se resping. Datorita inexistentei, in acest moment, a unei interactiuni polarizatoare energetice, va conta orientarea spatiala dupa un imaginar „N/S” universal. La contact, vom remarca o multitudine de tipuri de interpuneri ale particulelor initiale, cu partile tensionate orientate sub toate unghiurile posibile formate cu directia imaginara „N/S” universala. Prima lucrare prezinta in amanunt aceste variante. Cand partile tensionate se afla la locul de contact, se va realiza respingerea tensionarilor si, folosindu-se ca punct de sprijin o particula pe cealalta, se va realiza departarea particulelor in spatiul inconjurator, care, in acest caz, este vidul absolut. Cand partile tensionate se afla sub un unghi, intre ele, de aproximativ 90° (unghi format intre directiile de inaintare ale tensionarilor), se realizeaza legaturi de mica stabilitate, care, in aceasta configuratie, nu sunt capabile sa determine singure procese, dimpotriva, le incurca (daca nu se pot perfectiona rapid in legaturi de mare stabilitate, prin interactionarea zonelor: tensionata, cu cea netensionata; aceasta remarca referitoare la legaturi cu diferite stabilitati este valabila pentru cazurile cand legaturile cu mica stabilitate s-au interpus in lanturile retelelor bine conturate, formate in marea majoritate din legaturi stabile, acestea putand modifica, intr-o perioada de timp, legatura cu mica stabilitate in legatura stabila).

Cand, la contactul particulelor initiale, se afla o zona tensionata, la o particula, si o zona netensionata, la cealalta particula, se realizeaza „unirea” (lipirea) acestor doua particule. Aceasta unire este un fel de lipire datorata consonantei, apoi, datorita vitezei mai mari a deplasarii zonei tensionate fata de viteza de deplasare (pe „ansamblul” deplasarilor), in acel moment, prin vidul absolut, a particulelor initiale si faptului ca intoarcerea vibratiei (tensionarii) prin particule creeaza raporturi alternative, oscilante, intre tensionarea si netensionarea (detensionarea) de la cele doua particule initiale (toate acestea, intr-un interval foarte scurt de timp, mai mic de 1/10³⁸ secunde; numarul de vibratii pe secunda ale particulelor initiale universale trebuie sa fie de minim 10³⁸, atunci cand se urmareste incadrarea proceselor fizicii clasice in acest model, dar procesele energetice universale vor avea nevoie de un „domeniu” cu mult mai dezvoltat…), se realizeaza un sistem (ajutat si de proprietatea de „elasticitate” a particulelor initiale, particule care, candva, au facut parte din acelasi sistem existential si, cu toate ca si-au modificat nivelurile energetice datorita ciocnirilor repetate, au tendinta, desi mult mai mica, de recontopire) foarte bine conturat, cu o stabilitate mare in timp si fata de alte actiuni exterioare. La capetele libere ale legaturii formate, se poate continua procesul, existand varianta de a nu rezista „sistemului”, pentru acea particula initiala deficitar prinsa si care nu-si mai poate adapta vibratia (cu tot ajutorul sistemului) la cea a lantului format si, apoi, varianta de a reusi integrarea si adaptarea. Lanturile astfel create isi vor perfectiona vibratia propriilor sisteme, existand permanent tendinta de autoreglare si completare energetica (ce se rasfrange, ori asupra pozitiei particulelor in cadrul lanturilor, ori asupra comportamentului vibratiei privind directia de manifestare prin particula, faza vibratiei si, implicit, privind viteza de manifestare a vibratiei prin particula si „amplitudinea”, care, aici capata un alt sens, al unei actiuni de genul fortei, puterii sau impulsului, fizica clasica nemaiavand, din nou, functionalitatea cunoscuta). In lipsa unor interactiuni exterioare, lanturile au tendinta permanenta de a se indrepta si de a sta cat se poate de „intinse”, aceasta datorita mecanismului de autoreglare si completare energetica prezentat. La curbarea lanturilor (din motive exterioare), unghiurile pe care le fac directiile de inaintare a(le) vibratiilor (tensionarilor) prin particule se uniformizeaza, ca apoi, aceasta uniformizare sa tinda si spre partile (eventual) necurbate, exercitandu-se prin lanturi, atat forta exterioara, cat si forta de autoreglare. Cand forta exterioara este foarte mare, se poate produce, in acel moment, spiralarea lantului, ca o rezultanta comportamentala fata de presiunea exercitata; aceasta insa, mai mult teoretic, in cazul lanturilor izolate; in cazul lanturilor ce se vor constitui in retele, va fi mai evident acest lucru, dar numai atunci cand vor fi conditii propice desfasurarii procesului amintit.

O alta remarca, deosebit de importanta, este aceea ca o particula initiala nu poate realiza decat o legatura stabila la un „capat” si o alta legatura stabila la celalalt „capat” (considerand capete, locurile de contact cu alte particule initiale, unde particula initiala propriu-zisa are, ori zona tensionata, ori zona netensionata a(le) vibratiei, si, bineinteles, considerandu-le valorile: maxima si minima). Astfel, la un lant format din particule initiale, nu se mai pot atasa particule initiale suplimentare care sa constituie legaturi stabile (din lateral), iar daca aceasta varianta laterala (de formare a unei legaturi de mica stabilitate) este valorificata de vreo particula initiala, aceasta va fi de scurta durata, energia de legare nefiind suficienta pentru a face fata actiunilor/obstacolelor pe care le determina/intampina lantul amintit. Tensionarea (ce se manifesta prin particule) ar putea fi considerata, din anumite puncte de vedere, o forma a impulsului (dar, intr-un „mediu” diferit de cel al fizicii clasice, in aceasta varianta, conservandu-se). In varianta Teoriei 1, acest impuls se deplaseaza longitudinal, iar la ajungerea catre marginea particulei initiale, neavand posibilitatea sa treaca in vidul absolut (in nimic), se va manifesta in zona calotei particulei, zona cu centrul suprafetei exterioare in locul unde directia de inaintare a tensionarii intalneste extremitatea particulei initiale. Manifestarea impulsului (tensionarii) prin masa de particula este constanta, dar, ajungand in calota amintita mai inainte, si spatiul restrangandu-se, este posibil ca acea proprietate de elasticitate (a materialului constitutiv al particulei initiale) sa fie actionata, insa pana la o limita, de unde se va produce o reactiune de aceeasi valoare cu actiunea propriu-zisa, dar cu sens contrar. Transmiterea impulsului prin particula facandu-se, dupa cum am mai amintit, uniform, trecerea cantitatii de tensionare prin zona „ecuatoriala” se va realiza printr-o anume „imprastiere” cu densitate egala in intreaga masa de substanta a zonei, incercandu-se o relatie de echilibru intre volumul calotei (calotelor), volumul zonei ecuatoriale sau orice alt volum dintr-un anume moment al trecerii tensionarii (impulsului) prin particula.

Particulele initiale sau lanturile de particule intalnite de alte particule sau lanturi, pot constitui „puncte de sprijin” spatiale, fata de care sa se manifeste respingerea, atunci cand se manifesta vreunul din tipurile de respingeri de vibratie, la contactul particula initiala – particula initiala, ca mai apoi, cand apar retelele constituite din lanturi, cu cat o retea are o structura mai dezvoltata, cu atat mai mult sa poata constitui si o forta de respingere structurala a unor structuri mai simple. De asemenea, structuri cat mai simple pot fi respinse spatial de catre structuri mai dezvoltate sau echivalente ca structura. Printre alte modele posibile ale particulelor initiale a fost analizat si cel al particulei initiale cu manifestarea vibratiei (pulsatiei) de la interior catre exterior si invers, insa acesta a fost abandonat, din cauza multor neconcordante, intre care cea mai importanta ar fi un alt tip de elasticitate, care, spre deosebire de modelul prezentat, ar modifica volumul (chiar daca masa ar ramane constanta), aceasta insemnand si existenta unor alte parti componente structurale (cel putin dupa notiunile cunoscute pana acum). Daca ar fi, totusi, acest model, (el) nu ar incurca mecanismul prezentat in lucrare, ci, dimpotriva, l-ar ajuta… Sa revenim la varianta initiala prezentata…

Lanturile, completate cu cat mai multe particule initiale la capete, ajung in situatia de a se contacta, de a se intrepatrunde, de a se rupe, de a se intoarce spatial, acestea in functie de raportul energetic realizat la contact, intre particulele initiale corespunzatoare (contactului). In ordonarea pozitiilor lanturilor (unele fata de altele), vor conta urmatoarele reguli:

- timpii opusi de vibratie (opusi spatial, dar similari la contact), care dau o reactiune foarte mare, sunt cei care nu vor permite ca doua lanturi paralele, contactandu-se, sa mai ramana in acest raport (configuratie);

- dupa prima regula, ar rezulta o schimbare a unghiului dintre lanturile amintite, astfel incat, o pozitie, ce poate fi considerata cea mai comoda pentru vibratia lanturilor, ar fi (este) pozitia lanturilor sub unghiuri de cate 90° unele fata de altele; aceasta configuratie poate fi considerata si un refugiu al vibratiei lanturilor fata de o interactionare continua;

- lanturile orientate oblic unele fata de altele vor interactiona (intre ele) dupa regula timpilor opusi spatial, dar similari la contact (deja amintita), dupa regula timpilor similari spatial… , cand se realizeaza (in acest caz) numai departarea lanturilor, nu si intoarcerea lor; concomitent cu acestea, lanturile cauta, intotdeauna, sa se indrepte structural (efect prezentat mai inainte, rezultat din manifestarea mecanismului de autoreglare si completare energetica in cadrul fiecarui lant) si apoi cauta refugiul amintit anterior (refugiu al pozitiilor perpendiculare ale lanturilor, in care numarul contactarilor de orice fel este minim);

- daca unele lanturi sunt contactate doar in unele parti, se realizeaza echilibrarea energetica prin procesul de indreptare structurala;

- tipurile de ciocniri ale particulelor initiale din lanturi, la contact, dupa ce aceste lanturi au trecut prin procesele descrise anterior, (pentru constituirea retelelor) nu pot fi decat simetrice si astfel, se produce trimiterea, intotdeauna, a celui de-al treilea lant, intr-un mod similar in configuratia fiecarui cub de retea tridimensionala (in care lanturile sunt perpendiculare intre ele), deci, fiecare al treilea lant (fiecare fiind considerate, pe rand, al treilea) va avea o pozitie similara, simetrica fata de celelalte doua;

- pentru realizarea corespondentei energetice generale (intrucat fiecarui contact, de un anume tip, ii corespunde un nivel energetic si anumite caracteristici vibratorii de lant), anumite lanturi (de retea) vor fi actionate de comportarea unificata de retea, incat se poate induce (si) modificarea pozitiilor neconforme (de orice tip);

- dupa toate cele prezentate, un lant neconform cu structura de retea unificata, poate fi intors, rupt, intrepatruns retelei spre o alta pozitie… pana cand, prin pozitia si vibratia sa, nu va stanjeni, ci dimpotriva, va contribui la simetria comportamentala energetica de sistem.

Fiecare dintre lanturi va constitui un reper energetic si structural pentru celelalte. Atunci cand energia de respingere a lanturilor este mare, se realizeaza intrepatrunderea lantului respins (sau a lanturilor respinse) printr-un lant vecin, care are stabilitate structurala (exista inclus intr-o retea). Aceasta intrepatrundere este mai precisa si mai sigura atunci cand avem de a face cu o retea mai mica ce „actioneaza” printr-o retea mai mare. Acest caz este cel ce va urma in prezentarea noastra, adica retelele structurale ale componentelor materiei si antimateriei interactioneaza cu reteaua campului fundamental (ce detine peste 99,9% din masa Universului). Astfel, o retea (obisnuita), pentru a realiza intrepatrunderea printr-o retea dominanta, nu trebuie, neaparat, ca la fiecare lant al sau, sa manifeste contact, deoarece, daca se indeplineste nivelul energetic necesar (produs de contactele celorlalte lanturi), se va produce „transportarea” si a lantului sau a lanturilor necontactate, ca la randul lor, cu o alta ocazie (considerata in mod probabilistic), acestea sa fie si ele „active”.

Un lant ce trebuie sa se intrepatrunda (impreuna cu sistemul de retea), in momentul ajungerii la contactul cu unul din lanturile ce trebuie trecute, daca intalneste un timp (o configuratie) de vibratie fara opozitie, va cuprinde cu doua particule initiale proprii spatiul dintre doua particule initiale ale celuilalt lant, ca la timpul 2 de vibratie (cel mai slab, ca mod de realizare a legaturii intre doua particule initiale) sa (se) realizeze desprinderea particulelor initiale proprii, ca apoi, sa se reuneasca, atat din motivul atragerii/transportarii capetelor de lant (deja desprinse) in acelasi sens de deplasare, cat si al reactiunii la actiunea de desprindere (re)simtita prin lant (plus tendinta de indreptare), completate acestea de actiunea pur probabilistica, ce are un rol important la toate procesele prezentate si la cele ce vor urma, privind acest nivel de structurare; daca lantul pus in discutie (ce se indreapta, dupa realizarea respingerii retelei proprii, catre iesirea din cubul de retea fundamentala in care se afla, prin intrepatrunderea unui lant al acestuia) intalneste un timp (o configuratie) de vibratie cu o anumita (relativa) opozitie, va reactiona in conformitate, dar, in acelasi timp, cautandu-se (si) refugii spatiale rezultante in cadrul sistemului format, la contact, de cele doua, plus doua, particule initiale (proprii cu cele intalnite), ca apoi sa urmeze timpul 2 particular, cel propice pentru intrepatrunderi de lant.

Trebuie spus ca, in cadrul Teoriei 1 (ca si in cadrul Teoriei 2, identica cu T1, dar introducandu-se defazajul intre structurile de retea interferate), particula initiala are trei timpi de vibratie:

- timpul 1 particular, cand tensionarea se afla la un capat al particulei initiale;

- timpul 2 particular, cand tensionarea se afla in zona „ecuatoriala” a particulei initiale;

- timpul 3 particular, cand tensionarea se afla in capatul opus al particulei initiale (fata de t1-p.).

De asemenea, trebuie mentionat ca intersectia celor trei dimensiuni de retea (reteaua campului fundamental) am denumit-o „magneton fundamental”. In cadrul acestei intersectii, vom avea acel tip de contact, amintit si la cazul intersectarilor (intrepatrunderilor) cu traversare de lanturi, dar, de aceasta data, nu se va realiza traversarea, deoarece, nu exista o retea intrepatrunsa (suplimentara), cu un nivel de energie (de respingere) necesar transportarii de lant, tocmai fiindca s-a putut crea o structura cu o „liniste” comportamentala, cu o complementaritate perfecta de timpi de vibratie, la contact. Aceasta structura nu mai are de ce sa-si interpuna spre reactiune partile componente, deoarece simetria comportamentala energetica si structurala este perfecta. Acel tip de contact, cu doua particule initiale ale unui lant ce cuprind spatiul dintre alte doua particule initiale ale altui lant, aici, este prezentat in felul urmator: daca cele trei lanturi de retea vor fi notate cu a, b, c, corespunzand, respectiv, lanturilor de pe verticala, orizontala si a treia dimensiune („inainte-inapoi”), pe lantul a vom avea un contact amintit (al celor doua particule initiale contactate) cu doua particule ale lantului b si alt contact (al altor doua particule initiale) cu doua particule initiale ale lantului c; contactele lanturilor b, respectiv c cu lantul a (prin doua cu doua particule initiale) fiind aceleasi cu cele prezentate anterior, mai ramane de prezentat contactul (de acelasi tip) intre dimensiunile b si c.

Intrucat alterneaza contacte de respingere (care transporta particulele astfel contactate pe particulele vecine particulelor ce resping, si anume, pe portiunile netensionate ale acestora, ca apoi, la intoarcerea vibratiei prin particule sa se produca acelasi proces, dar cu „date” inversate) cu cele de consonanta, se realizeaza, practic, o pulsatie a magnetonului fundamental de retea (a intersectiei lanturilor: a, b, c). Aceasta pulsatie se manifesta in cadrul retelei cu un efect de „joc” tridimensional (de retea), adica, se poate spune ca pulsatia magnetonilor fundamentali creeaza „jocul” lanturilor de retea [asemanator cu miscarea in plan imprimata acelui obiect numit „ciur” (sita), cu care se produc floricelele de porumb]. La intersectarea (lanturilor) de retea, miscarea lanturilor este simetrica si uniforma, manifestandu-se acele doua forme de energii (radiatia termica de fond, sub forma de energie electromagnetica, si radiatia neutrinica de fond), prin procesele de respingere de vibratii (tensionari) si (respectiv) consens de vibratii, procese exercitate pe toate cele trei dimensiuni de retea concomitent, procese care nu sunt altceva decat mecanismul pulsatiei magnetonului fundamental, fenomen ce sta la baza autoreglarii functionarii campului fundamental. Lanturile intrepatrunse retelei fundamentale vor avea tendinta de a imita structurarea acesteia, insa cea mai buna conjunctura spatiala (si singura operationala) ramane cea cu lanturile de retea structurala (formata dupa aceleasi reguli ca si cele ale formarii retelei fundamentale) intrepatrunse retelei fundamentale, sub unghiuri ce tind spre valoarea de 45°, fata de fiecare dintre cele trei dimensiuni de retea.

Trebuie avuta in vedere si intoarcerea vibratiei prin particulele initiale din componenta lanturilor. Astfel, la reteaua fundamentala, intoarcerea vibratiei prin particulele initiale nu face altceva decat sa produca inversarea mecanismului pulsatoriu al magnetonului fundamental. Retelelor structurale neinteractionate suplimentar nu li se poate produce stagnarea structurala temporara, datorita actiunii combinate de indreptare a lanturilor retelelor si „jocului” lanturilor retelei fundamentale, iar la deplasarea retelei structurale, raportul de 2/1 dintre tipurile de afectari produse retelei fundamentale nu se schimba si, pe ansamblu, dau un rezultat constant si uniform. Lanturile retelelor structurale, luate in orice moment in „stop-cadru”, vor incaleca lanturile fundamentale pe aceeasi parte a acestora, in mod simetric, datorita aceleiasi tendinte de a se indrepta a lanturilor componente structurale, ceea ce va duce la conturarea de forme geometrice clare, ce vor genera relatii geometrice clare. Prin reducere la absurd, daca am considera lipsa acestor relatii geometrice amintite, ar exista posibilitatea ca fiecare dimensiune de retea structurala sa treaca si de o parte si de alta a unei dimensiuni fundamentale. In acest caz, care nu se va produce de fapt, actionarea fiecarui lant de retea structurala va avea doua componente cu probabilitate de 50% pentru fiecare, ce ar putea fi reduse la o rezultanta comportamentala, de-a lungul dimensiunilor fundamentale. Acest lucru se va intampla, simultan, la toate cele trei directii, dand (in aceasta varianta teoretica) o rezultanta generala, care poate constitui, si in acest caz, o miscare in spatiu a retelei structurale.

Intr-o varianta care nu se produce in cazul standard, dar pe care o luam in discutie (atunci cand avem de-a face cu procese energetice suplimentare dirijate prin reteaua fundamentala), putem considera ca o retea structurala nu „realizeaza” (eficient) o mare parte din contactele necesare (pentru miscarea retelei), intr-o configuratie de vibratie ce ar reprezenta, de exemplu, ducerea tensionarii prin particulele initiale ale lanturilor de retea, iar apoi, fara sa se schimbe conjunctura spatiala de vibratie tridimensionala intre reteaua structurala si cea fundamentala, s-ar participa la intoarcerea vibratiei prin particulele initiale. In prima parte, la ducerea vibratiei prin particule, s-ar fi putut realiza o rezultanta spatiala a fiecarui lant structural si, in ansamblu, a intregii retele structurale, ca apoi, la intoarcerea vibratiei prin particule (si prin cele ale retelei fundamentale, si prin cele ale retelei structurale), sa se obtina o alta rezultanta spatiala a fiecarui lant structural si, in ansamblu, a intregii retele structurale, ce ar putea sa o anuleze pe prima (daca prima s-ar produce), insa nu printr-o deviatie de ?180° [care, veti vedea, se obtine prin defazajul intre structurile de materie si structurile de antimaterie prin reteaua fundamentala, sau, mai precis, planul de manifestare (de „rotatie”) al materiei este inversat, la 180°, fata de planul de manifestare (de „rotatie”) al antimateriei], ci prin doua rezultante opuse de ?90° (considerand, atat pozitia rezultata din ultima interactionare, cat si pozitia ce ar fi trebuit sa se manifeste la timpul de vibratie anterior; aceasta este posibila datorita inversarii sensului de vibratie, atat prin retelele structurale, cat si prin reteaua fundamentala). Deci, daca reteaua fundamentala este incarcata cu un cod energetic ce impiedica manifestarea normala structurala (de substanta, antisubstanta, componente, atat ale materiei, cat si ale antimateriei) sau o diminueaza (cazurile de modificare a evolutiei timpului structural sau de modificare a duratei proceselor), se poate produce fractionarea miscarii retelelor, ceva de genul celor prezentate pentru cazurile standard de manifestare (nu pentru cele anterioare, atunci cand prin interventii energetice exterioare, suplimentare, se impiedica tendinta de indreptare continua a lanturilor structurale, situatii care sunt, in cel mai bun caz, exceptii…).

Astfel, cazul standard (fara implicatii suplimentare prin reteaua fundamentala) ar fi cel prin care o retea structurala, de dimensiuni optime pentru a realiza rapid reorientari spatiale (ca urmare a vibratiilor interactionate), obtine un randament energetic vibratoriu indeajuns pentru a-si schimba configuratia tridimensionala de vibratie cu 90°, tot tridimensional (intr-un alt cadran de vibratie, avand ca reper comportamental reteaua fundamentala, stiind ca trei axe de coordonate creeaza opt cadrane in jurul intersectiei lor; de asemenea, se va realiza si o rotire cu 90° a retelei structurale, datorata „incalecarii” lanturilor fundamentale de catre cele structurale, pe aceeasi parte…), la fiecare vibratie. ?i configuratia capetelor si a centrului retelei structurale (ca, de altfel a intregii retele) se intorc la 90°, dar indreptarea lanturilor va crea, cu echilibrare din aproape in aproape, o deplasare mai mare prin spatiu a capetelor (treceri prin mai multe lanturi fundamentale), decat a centrului de retea (lanturile izolate, ce nu fac parte din retele, nu pot realiza decat o singura trecere de lant fundamental, pe timpul manifestarii unei singure vibratii). Schimbarea configuratiei tridimensionale de vibratie (structurala) de retea cu 90° (asa-zisa) „intr-un plan”, datorita orientarii lanturilor structurale cu 45° fata de toate cele trei lanturi fundamentale, a incalecarii lanturilor fundamentale, tot timpul, pe aceeasi parte, de catre lanturile structurale, si datorita raportului de 2/1 intre felurile de afectari, va fi, practic, o rotatie structurala rezultanta in spatiul tridimensional, ce va constitui miscarea de „spin” a retelei structurale puse in discutie (miscare compusa din 4 intoarceri spatiale finale de 90°). Aceasta, deci, datorita tendintei lanturilor de retea de a se indrepta permanent, prin mecanismul de autoreglare si completare energetica (de lant), care uniformizeaza, „instantaneu”, toate fluctuatiile energetice suferite de retea, oriunde in cadrul acesteia, (pana) la nivelul general energetic al retelei (in orice zona de retea, si deci, in intreaga retea, se produce procesul de indreptare a lanturilor, concomitent cu intoarcerea cu cate 90° a configuratiei de retea, in spatiul tridimensional, ceea ce nu este altceva decat miscarea de spin a retelei structurale; incalecarea lanturilor structurale de aceeasi parte a lanturilor fundamentale, la 45° fata de toate cele trei lanturi fundamentale, si raportul de 2/1 intre felurile de interactionari de lanturi pot sa ne ajute sa intelegem rezultanta rotativa). Datorita defazarilor specifice (materiale si antimateriale), reteaua fundamentala va suporta numai un singur contact propice „manevrarii” retelelor structurale (pe manifestarile A,B, t2-p., respectiv pe manifestarile C,D), la o singura deplasare a vibratiei prin particulele initiale. Acest contact propice va fi asteptat, atunci cand reteaua structurala a ajuns mai repede [imediat dupa intrepatrunderea (trecerea) lanturilor „cubului” („cuburilor”) fundamental(e) de retea parasit(e)], si se va produce atunci cand nivelul energetic va fi cel corespunzator unei noi „traversari”. Faptul se datoreaza si impractibilitatii pauzei energetice dintre t3-p. si t1-p. (atat pentru retelele structurale, cat si pentru cea fundamentala) pentru realizarea contactarilor. Acest proces poate fi fractionat prin transmiteri energetice (coduri energetice) suplimentare, suprapuse vibratiei fundamentale, dar cum un cod energetic afecteaza doar anumite vibratii ale campului fundamental, procesul nu poate „stagna” permanent. La nivel mai mare structural, gruparile de retele cu legaturi energetice intre ele (quarkuri, mezoni, nucleoni, etc), in acest caz, vor suporta aceeasi actiune energetica suplimentara de cod, ceea ce nu poate duce decat la actiunea uniforma a sistemelor lor, cu ajutarea efectiva a respectarii (raportului) relatiilor energetice, ce sunt obligatorii intre componente. Mai precis, (cate) o vibratie poate fi compromisa (cand se va intarzia actiunea, reteaua structurala netrecand in alt cadran), alte vibratii nu. Transmisiile energetice (suplimentare) portante [cele care, in momentul contactarii retelei fundamentale de catre o retea structurala, vor fi de acelasi tip cu cele dominante ce le va crea reteaua structurala amintita (retea ce va avea polaritati care se vor echilibra, dand o valoare generala pentru interactionare, si, in al doilea caz, polaritati care, fiind dominante, pe timpul accesarii anumitor cadrane fundamentale ale miscarii de spin, vor actiona ele primele…) si vor fi in imediata apropiere a zonei de producere a acestora], daca vor avea o valoare energetica cel putin echivalenta valorii generale a afectarilor produse de reteaua structurala (ceea ce este foarte greu…), vor realiza o respingere/traversare dubla (prin doua cuburi de retea fundamentala, dar, pentru valorile mai mici, tot cu o modificare de 90⁰ a configuratiei spatiale…), fata de cazul normal al traversarii unui cub de retea fundamentala (atunci cand nu exista interactionari suplimentare si se manifesta doar cadranele specifice miscarii de spin). Daca valoarea energetica a transmisiilor portante este mai mica decat cea a afectarilor produse de reteaua structurala, se va realiza traversarea normala (a unui cub de retea fundamentala), insa pe directia transmisiilor portante (nu pe cea a miscarii de spin), urmand ca, pe parcurs, eventualele valori energetice suplimentare (ramase neoperante) sa se insumeze in cadrul retelei structurale. O astfel de retea structurala, aflata si intr-o relatie energetica cu o alta retea structurala (pe langa valoarea energetica a transmisiilor portante mai mica decat cea a afectarilor produse de reteaua structurala), va constitui cazul angrenajului fotonului… Prin urmare, imediat dupa manifestarea energetica a retelelor structurale prin reteaua fundamentala (sau in acelasi timp), este necesar sa actioneze (in zona) transmisiile portante, ca acestea sa completeze „rezultanta de miscare” a retelelor structurale, inca inainte de desprinderea totala de reteaua fundamentala, deci, inainte de parasirea cuburilor de retea fundamentala actionate, si inainte de intrarea in urmatoarele cuburi de retea fundamentala. Intr-o relatie energetica conturata, transmisiile portante nu pot anula manifestarile permanente dintre componentele de relatie (manifestari permanente ce au valori mai mari, in zona…), ci doar pot interactiona (diferit) fata de polaritatile din cadrul relatiei [respingand „subfronturile” energetice (pre)dominante, de acelasi tip (cu extindere spatiala mai mare, ce sunt intalnite de la distante mai mari), si, daca mai e cazul, echilibrandu-le pe cele de tip opus (cu actiune redusa, dupa echilibrarile executate), aceste actiuni energetice rasfrangandu-se asupra structurilor generatoare inca neindepartate de (/de la) reteaua fundamentala, de baza fiind blocarea actiunii energetice structurale si intoarcerea/respingerea acesteia spre „sursa”…].

…Foarte importanta este defazarea creata (manifestata), fata de vibratia fundamentala, a retelelor de substanta si antisubstanta, retele structurale primordiale (primare, ca nivel de structurare), dar pe care modul lor de comportare energetica le grupeaza in cadrul unor structuri mai mari. Ar mai fi o cantitate de lanturi si portiuni de retele incomplet sau complet structurate, pe langa particulele initiale libere, toate acestea neconstituind procese ordonate, eventual, campul caloric, atunci cand se comporta in zona diferitelor structuri, campuri, prin reteaua fundamentala. De obicei, sunt atrase de procese energetice, ceea ce lasa o posibilitate mai mica (de interactionare) pentru punerea in evidenta a radiatiei termice de fond, insa nu este exclus ca un „procent” din valoarea masurata (corect sau gresit, ramane de vazut…) sa le apartina. Fractiunile structurale (de retea), in timp (prin completare), se pot concretiza in structuri de retea veritabile, apte de a desfasura procese, la fel ca cele obisnuite.

Pe langa ordonarea structurala (de inceput) prezentata pentru reteaua campului fundamental, se mai manifesta si un proces energetic intraretea, cu rol de reglare a distantelor dintre intersectiile de retea (dintre magnetonii fundamentali). Astfel, stiind ca doua afectari de acelasi tip (ori sporiri, ori diminuari ale vibratiei fundamentale), care se intalnesc pe acelasi lant de retea, se vor respinge, cu modificarea plafonului energetic de vibratie la nivelul insumarii valorilor (ca, pana la urmatoarea afectare de acelasi tip, sa si revina la normal), aceste respingeri energetice vor avea, in acelasi timp, si efect de transportare structurala a „sursei”, pana la o zona de realizare a echilibrului energetic. In acest mod s-au reasezat lanturile retelei fundamentale, stiind ca acestea au, in primul rand, o ciocnire simultana si simetrica (respingeri ale tensionarilor, care sunt mai puternice, ca valoare energetica, decat consensurile) ale celor trei lanturi, urmata de un consens energetic simultan si simetric (trecerea partilor tensionate ale particulelor initiale din lanturile contactate, pe zone netensionate ale particulelor initiale din imediata vecinatate a particulelor contactate anterior, din lantul contactat, diferit de cel propriu; la t2-p. se va manifesta o intrepatrundere de cate doua particule initiale din fiecare lant, aceasta fiind valabila pentru toate cele trei lanturi de retea, care, in ansamblu, vor forma trei contacte „de cate doua cu doua” particule initiale, la t2-p.; intrucat masa particulelor initiale din zona „ecuatoriala” (zona ce suporta tensionarea) este egala cu masa din zona calotelor (zona ce a suportat tensionarea), iar transmiterea tensionarii fiind uniforma la neinterventii exterioare, ramane ca suprafata exterioara de contact sa fie mai mica in zona ecuatoriala a particulelor, decat in zona calotelor, si stiind ca punctul de contact al tensionarilor se poate muta pe suprafata particulelor, ceea ce avantajeaza numeric (in general) contactele pe zonele calotelor, putem spune, intr-adevar, tinand cont, neaparat, si de conjunctura spatiala in/prin care se contacteaza/dispun particulele…, ca acel refugiu pentru transmiterea vitezelor superluminice este t2-p. al contactelor (in acest caz, mai mult al… necontactarilor…) magnetonului fundamental; in plus, desi transmiterea se face uniform prin masa, la o viteza, sa spunem, normala a transmiterii, se produce „umplerea” mai usoara cu tensionare a zonei calotelor si mai greoaie a zonei ecuatoriale, ceea ce ar putea crea o libertate in plus (mai mare) manifestarilor lanturilor, corespunzatoare lejeritatii create intre lanturi in t2-p., nemaipunand la socoteala faptul ca la/spre capatul particulei initiale se creeaza o presiune a tensionarii, ce pune in miscare acea proprietate de elasticitate a materialului constitutiv, ceea ce ar putea insemna, la contact, o opozitie mai consistenta; in figurile prezentate nu se observa unele dintre aceste lucruri, neurmarindu-se exprimarea cantitativa corecta, ci numai cea calitativa).

?i in cadrul Teoriei 3, cele prezentate anterior (inclusiv parantezele) sunt evidente. Actiunea energetica mai puternica a respingerilor magnetonului fundamental a stabilit distantele intre acestia, iar alte transmiteri suplimentare, ce apuca sa intre prin acest mecanism de autoreglare energetica, nu vor mai scapa, viteza lor fiind aceeasi cu viteza mecanismului (nu voi mai relua prezentarea completa a procesului constantei vitezei luminii, compus din mecanismul de autoreglare al manifestarilor: A,B,C,D si procesul intarzietor din perioadele pauzelor energetice). Deci, „c”, viteza luminii, este constanta, iar momentul „scaparilor” superluminice (neutrinice) este t2-p. al vibratiilor particulelor initiale componente ale lanturilor fundamentale (in afara scaparilor energetice din cadrul mecanismului de autoreglare, ce vor constitui energiile tahionice). Referitor la ordonarea simetrica (unele fata de celelalte) a lanturilor fundamentale mai reamintim ca rezultantele vor fi simetrice, precum si participantele la interactiune, adica, la interactiunea tridimensionala a lanturilor de retea, fata de doua dintre ele, al treilea va fi trimis intotdeauna simetric, astfel incat, la fiecare cub format din lanturile de retea fundamentala, oricare din lanturile de retea (din intersectii) sa poata fi considerat „al treilea” (al treilea lant va fi de aceeasi parte a celorlalte doua, iar oricare dintre celelalte doua sa poata fi considerat un „al treilea”) si trimis in acelasi colt al „cubului”. Sunt posibile doar trei dimensiuni spatiale, pentru ca avem particulele initiale din lanturi de aceeasi marime si (particulele initiale) nu pot fi ocupate in lateral decat in maxim 6 zone identice (chiar daca nu la aceeasi particula initiala, aceasta se va produce la cate o alta particula initiala din celelalte doua lanturi ale intersectiei magnetonului fundamental; astfel, pe toate cele trei lanturi, vor fi contactate cate doua zone, de catre fiecare particula de lant, deci, 3×2=6). Aceasta, tinand cont de interactiunile (si zonele) necesare pentru constituirea retelelor fundamentale sau structurale.

La intrepatrunderea lanturilor intre ele (indiferent ca fac parte din reteaua fundamentala sau cea structurala, indiferent ca se afla in procesul de formare a acestora sau acestea sunt deja formate), se tine cont de regula intrepatrunderii a cate doua particule de la fiecare lant prin spatiile dintre ele, apoi, de regula defazarii dintre structurile de retea participante (Teoria 1 este, dupa cum am amintit, o teorie de exersare, Teoria 2 si Teoria 3, teorii care se ocupa de procese defazate, sunt cele operante, desi acestea nu contrazic si nu elimina nimic din esenta primeia), cedand timpul particular de legare mai slab, iar reunirea, dupa desprindere, realizandu-se prin tendinta de indreptare a lanturilor, prin reactiunea capetelor de lant rupt fata de actiunea de desprindere si pe probabilitatea comportamentala a capetelor de lant rupt, pana la intalnirea lor. De mentionat, ca reteaua ce isi trage dupa ea capetele de lant rupt, nu face altceva decat sa le dea o directie comuna de recuperat, in scopul indreptarii si reunirii acestora. Reteaua structurala se deplaseaza (veti vedea in amanunt aceasta), folosindu-se timpii de vibratie de respingere (aceasta, mai ales, la procesele primare, de inceput, ale Universului), insa, dupa formarea structurilor cu interactiune gravitationala si interactiuni energetice bazate pe procese dezvoltate energetic, se va ajunge la dirijarea „suplimentara” a structurarilor (ce au si ele manifestare energetica proprie) pe baze energetice, adica, dupa regula: „o unda (transmitere energetica) poate fi accesata de un corpuscul cu un cod energetic compatibil undei (transmiterii energetice), sau nu (la incompatibilitatea codurilor sau la inexistenta corpusculilor in zona)”. Intrucat t1-p. si t3-p. (ai particulelor din retele si lanturi) sunt ocupati/”acaparati” prin/pentru participarea directa la realizarea continuitatii lanturilor stabile, mai raman pentru interactionare exterioara (a lanturilor stabile libere sau din cadrul retelelor), zonele din imediata apropiere a t2-p. si, bineinteles, t2-p., pentru particulele initiale ce nu participa la manifestarea/exercitarea magnetonilor fundamentali sau structurali.