soareci anume pregatiti celule cancerigene, lucrul ce, de regula, provoaca imbolnavirea de cancer, acestea au fost respinse de organismul soarecelui datorita imunitatii create impotriva lor. Celulele corpului se pot respecializa (precum celulele maduvei spinarii, de exemplu) si aceasta datorita mecanismului reactiunii/comuniunii energetice dintre/intre grupurile de celule specializate si avand actiune energetica unificata, cu valori noi comportamentale, suplimentate de actiunea chakrelor, meridianelor, curentilor energetici [actiune, deci, in permanenta interdependenta cu actiunea grupurilor de celule specializate amintite si apoi, cu celula (celulele) ce urmeaza sa se dezvolte si sa se adapteze grupului (sistemului), dar dupa realizarea diviziunii (diviziunilor) celulare, care va mosteni aceeasi zestre genetica (referindu-ne la numarul si tipurile de cromozomi; omul are 46 de cromozomi: 44 autozomi si 2 cromozomi sexuali, x si y; dupa dimensiunile lor si dupa centromer, punctul in care se ating cei doi cromozomi ai perechii, autozomii au fost numerotati de la 1 la 22 si clasificati in 7 grupe, de la A la G, astfel: A – de la 1 la 3, B – 4 si 5, C – de la 6 la 12, D – de la 13 la 15, E – de la 16 la 18, F – 19 si 20, G – 21 si 22; cele 120 de trasaturi sau de maladii ereditare legate de sex si transmise recesiv sunt sub controlul genelor purtate de cromozomul x; ele apar numai la barbati, dar sunt transmise de femei; cromozomul y nu poarta nici o gena care este cert „autozomica” sau cert „sexuala”; in privinta genelor purtate de autozomi, se cunosc 1800 de caractere dominante – caracte
2700 de caractere recesive, deci, 4500 de caractere; in stadiul de metafaza al diviziunii celulare, cei doi cromozomi ai perechii se separa, ramanand legati unul de altul doar prin centromerul lor)]. Aceeasi zestre genetica care se dez
reactiona in functie de valorile energetice specifice intalnite, care sunt diferite de la un organ la altul, de la o functie la alta, astfel incat anumite gene vor fi activate, altele neinteractionate. La fel, dupa cum am mai amintit, cresterea prin diviziune celulara este determinata tot de interactiuni energetice, cu anumite valori specifice, ale unei mase critice de celule (sau molecule, molecule complexe, in cazul unor cristale, roci, st
avea rol (dupa caz) in sectionarea structurala (prin cumul), dar si in pregatirea facilitatilor energetice necesare remodelarii structurale si extinderii spatiale.
O prima cauza a diferentierilor energetice poate fi activitatea chakrelor structurale, dar, dupa interconditionarea, in timp, a acestora cu masa celulara, ne punem intrebarea: „Cine a fost mai intai?”. La „inceputurile” vietii au fost moleculele organice. Combinatiile organice ale C au asigurat atat sursa energetica necesara – glucidele, lipidele – cat si elementele structurale ale sistemelor vii – aminoacizii – care, functional al materiei vii). Dupa aceea a aparut elementul capabil sa adune acesti aminoacizi in structuri apte de m
purtatoare de viata, ADN-ul (in acelasi timp, cu actiune determinanta pentru formarea retelelor biostructurale). Biochimistul american Allen J. Bard de la Universitatea din Texas, plecand de la aceiasi constituenti simpli ai atmosferei primitive a Terrei, demonstreaza ca aminoacizii, compusi fundamentali ai substantei vii, pot fi sintetizati in prezenta unor catalizatori minerali (de exemplu, titan, platina, oxizi d
luminii solare si al radiatiilor ? provenite prin dezintegrarea radioactiva din roci. In 1953 (anterior lui Bard), Stanley Miller reconstituie procesele primare ale atmosferei Terrei si, cu ajutorul descarcarilor electric
17 din cei 20 aminoacizi esentiali vietii. S-au mai obtinut si diferite baze azotate, „caramizi” ale acizilor nucleici, acizi organici si glucide. Prof. James Lawless (SUA) a constatat ca argilele bogate in nichel actioneaza ca niste magneti,
creati). Cand prof. Lawless a raspandit acesti aminoacizi pe argile, ei s-au combinat si au dat proteine. Pe langa componentele virusurilor, p
cazul virusurilor ARN – oncogene, si unele enzime,
tral informatiei de la ARN la ADN. Dar
- virusul tumoral patrunde in celula; ARN-ul vi
lib; – se formeaza acid
- fragmentul ADN dublu spiralat viral ce
astor cu cel celular; – celula a c
- informatia genetica a virusului tumoral se integreaza in zestrea genetica a celulei. Embrionul uman se dezvolta prin unirea unui ovul de la mama, care aduce un numar de 23 de cromozomi, cu spermatozoidul de la barbat, care aduce si el tot 23 de cromozomi, pentru a forma impreuna un numar total de 46 de cromozomi, atat cat are specia umana. Orice specie are un numar fix de cromozomi. Aceasta posibilitate exista, ea s-a dovedit prin fenomenul de parteno
ouale de broasca nefecundate pot da nastere la pui, daca sunt supuse unui flux electromagnetic.
Felul diferit al succesiunii bazelor purimice si pirimidinice, care formeaza codul genetic si datorita caruia ribozomii sintetizeaza una sau alta dintre proteine, este specific fiecarei specii. Cu ajutorul ADN-ului este facilitata si divi
baza cresterii si dezvoltarii organismului, datorita procesului de replicare a ADN-ului, cu posibilitatea de refacere spontana a lui (acest proces se include in interdependentele prezentate anterior). La mijlocul anilor ?50, Brigs si King
broasca, nefecundat, si au transplantat in aceasta celula denucleizata un nucleu dintr-o celula de embrion de broasca in curs de dezvoltare, obtinandu-se o broasca perfect normala. La acelasi rezultat s-a ajuns si atunci cand intr-un ovul denu
de broasca a fost transplantat un nucleu de celula intestinala. Astfel, s-a constatat ca nucleul transplantat „uita” de specializarea sa si apeleaza la o informatie genetica, care-i permite sa reproduca intregul organism. Enzimele specializate care actioneaza in cadrul nucleului vor executa (de la inceput) ceea ce au ele de ex
energetic local. Totul se va comporta dupa principiul reactiunii/comuniunii energetice si evolutiei dupa rezultante, prezentat in lucrare in/prin „Modelul energetic universal” sau „Modelul fortei a 5-a”. Citoplasma ovulului „clonat”, desi a pus la dispozitia nucleului transplantat informatia necesara formarii unui intreg organism, ea insasi nu transmite noului organism decat extrem de putine particularitati. Astfel se pot obtine organisme cu un sex anterior stabilit. Prima faza a ciclului celular este mitoza (diviziunea). Faza urmatoare este caracterizata printr-o sinteza intensificata a ADN-ului pentru, de asemenea, faza ce urmeaza. Fazele ciclului celular nu urmeaza imediat, una dupa alta,
printr-un interval de timp. O celula somatica si un ovul, aflate in aceeasi faza mitotica, reusesc fuzionarea, atat in privinta membranelor, cat si in cea a nucleelor si zigotul „fecundat” poate incepe diviziunea. S-au experimentat si celule somatice din culturi celulare. Primele mitoze ale zigotului fecundat (celula fecundata a fost implantata in uterul unei femele mamifer, iepure, de exemplu) au realizat repartizarea, in mod egal, a caracterelor ADN-ului matern la celulele fiice. In alte experimente, materialul genetic al ovulului a fost distrus cu raze ultraviolete, obtinandu-se embrioni doar cu genele iepurelui-tata, de la care au fost luate doar nuclee pentru fecundare. Un fel de clonare, sau, mai degraba, dezvoltarea unui organi
prin asa-numitele culturi tisulare. S-au obtinut plante intregi doar din protoplaste (celule de plante la care a fost indepartata membrana de celuloza). In 1990, medici de la celebrul spital al marinei americane „Bethesda” – Mariland, se luptau sa faca bine un copil ce suferea de un grav deficit imunitar ereditar. Pe acest fond, s-a luat decizia de a-i fi inoculata o gena sanatoasa in globulele albe. A fost prima experienta umana de terapie genetica. De aici, pana a vedea realizata o „gena-medicament” care sa „contamineze” celulele sexuale, nu a mai fost decat un pas, autoritatile medicale luand imediat atitudine pentru a preveni „primejdia”. Unii specialisti spera ca, modificand celulele sexuale, vor putea ingriji mult mai bine bolile genetice (la copii, mai ales) si alte maladii considerate incurabile. ?tiintific vorbind
integrata intr-un ou fecundat, in primul stadiu de dezvoltare, ceea ce ii va crea atuul de a fi prezenta in toate celulele „puiului de om”, intre care si cele care fabrica spermatozoizi sau ovule; ca atare, descendentii vor beneficia si ei de „gena-medicament”. Sistemul imunitar al omului nu cantareste decat 1 kg si poseda aproape un trilion de limfocite, care, in numai cateva minute, pot produce peste 100 de milioane de trilioane de anticorpi, de o imensa diversitate. Anticorpii aflati in sangele omului constituie proteine de aparare ce reactioneaza prompt, cand in organism patrund elemente straine periculoase. Anticorpii au o uimitoare capacitate selectiva. Din cele 5 tipuri principale de anticorpi, 3 intra in componenta imunoglobulinei G (principalul mijloc de aparare impotriva microorganismelor si a altor proteine straine). Imunoglobulina A este r
mucoasa nazala, canalul digestiv, precum si in unele organe, asigurand aici un sistem de aparare locala. Imunoglobulina M poate fi asemanata cu o formatiune de aparare foarte avansata, care se arunca imediat asupra oricarui element ce vrea sa intre in organism. Macrofagii pot sa prinda virusuri, bacterii si alte structuri/particule straine organismului. Ei ajuta la vindecarea ranilor si, in lipsa lor, este imposibila formarea anticorpilor. Macrofagii joaca un rol foarte important in sinteza substantei proteice antivirale – interferonul; de ei depinde, intr-o oarecare masura, daca organismul va suporta transplantul unui tesut sau organ strain si daca va reusi sa distruga tumorile canceroase aflate in proces de dezvoltare initiala. Ei traiesc intre 20 si 50 de zile. O mare cantitate de macrofagi se afla in alveolele pulmonare, unde inglobeaza firele de praf intrate in plamani odata cu aerul. Dar vor apara si agentii pato
anticorpii si antibioticele din sange sau din limfa. Particulele de praf de carbune, cristalele de Si, firele de azbest absorbite de macrofag raman in el pana la sfarsitul vietii acestuia. Unii microbi si unele virusuri pot supravietui indelung, ramanand in macrofag ca un fel de ostatici. Timusul este principalul producator de limfocite in organismul uman, ajungand la apogeul dezvoltarii sale la inceputul
reducandu-si treptat productivitatea, la batranete atrofiindu-se complet. In cadrul unei culturi de protiste, are loc procesul de conjugare, prin care doua protiste se apropie, se unesc, fac un schimb de parti de nuclee si de citoplasma. Dupa ce se separa, in organismul lor se creeaza, din nou, un aparat nuclear complet, care invinge procesul de imbatranire. Referitor la procesul memoriei, se admite ca excitatiile mediului extern, transformate in impulsuri bioelectrice, provoaca anumite mutatii in organizarea atomilor ARN. Urmatoarele impulsuri bioelectrice par a trece pe aceste „urme”, amintind de ceea ce s-a intamplat. S-a demonstrat legatura existenta intre cantitatea de ARN din celulele creierului si procesul de memorare. In procesul de formare a unor reflexe conditionate, la animale, in neuronii din scoarta creierului mare, participanti la acest proces, se observa o activare a sintezei acizilor nucleici si albuminelor. Odata cu incetarea excitarii, intensitatea sintezei revine la nivelul normal. In cazul unei actionari mai indelungate, unele substante care intarzie sinteza acizilor nucleici impiedica formarea de noi reflexe conditionate. Alte su
care intarzie sinteza albuminelor si a enzimelor ribonucleaze, pot, in anumite conditii, deteriora reflexele conditionate anterior formate. In plus, orice reflex conditionat poate fi, imediat dupa formare, distrus, „sters”, daca asupra organismului se actioneaza cu excitatii de factura neobisnuita – socuri electrice, frig, lipsa oxigenului, campuri de inalta frecventa. La aceste consideratii clasice, trebuie adusa completarea de rigoare, prin care se evidentiaza rolurile de mediatori pentru factorii prezentati anterior, roluri ale formatiunilor biostructurale [memorarea de lunga durata fiind un proces specific structurarilor corespunzatoa
spiritului (straturilor: astral inferior, cauzal si solar, acesta din urma cu posibilele suprastratificari ulterioare - spiritual, atmic, eventual budhic; posibilitatile de structurare a straturilor spiritului, prin manifestarea „instrumentului” de lucru, „stratul” mental, plus posibilitatile de accesare pe care le are bioplasma, au fost prezentate in lucrare)]. Un mod eficient de mentinere in timp il realizeaza sporii. Sporul se formeaza prin delimitarea materialului nucleic al celulei bacteriene de protoplasma si prin inveli
refracta puternic lumina. Membrana constituie un obstacol sigur in calea actiunii factorilor externi, ocrotind sporul de temperaturile ridicate sau scazute, de efecte chimice. S-au intalnit spori de bacterii in zonele inghetului vesnic, in cristale de sare si in alte minerale, unde petrecusera peste 180 milioane de ani. ?i in acest capitol ati putut urmari modul de aplicare a interactiunilor specifice prin reteaua campului fundamental (fortei a 5-a), fara de care structurarile: magnetice, biocelulare, biostructurale nu ar fi existat. Astfel, fara gravitatie (ce se realizeaza prin actiunile de sporire a vibratiei retelei fundamentale, fata de manifestarile generale de diminuare a vibratiei retelei fundamentale specifice materiei) structurarile amintite ar fi ales alte variante comportamentale; fotonii, sub influenta antiluminii, pot deveni antifotoni (dar cu v > „c”), adica fotoni ce rea
specifica actiunii de contractie dirijata de catre antimaterie; paradoxul „Einstein – Podolski – Rosen”: „actiunea exercitata asupra unei particule se transmite instantaneu si asupra altei particule cu care se afla in relatie, indiferent de distanta ce le separa si de viteza cu care se departeaza (chiar la v = „c”, pentru fiecare) una de cealalta”, isi gaseste astfel, prin explicarea mecanismului fortei a 5-a, o reala valabilitate. Se cunoaste efectul de magnetizare a apei si, apoi, se cunosc efectele apei magnetizate. De asemenea, apa din celulele umane se poate magnetiza. Conform unei ipoteze, campul magnetic nu poseda suficienta forta pentru a influenta legaturile 11H si a schimba orientarea moleculelor apei, ci schimba doar spinul nuclear al 11H. Conform cu teoria de fata, schimbarea spinului nuclear al 11H este valabila, in primul rand, pentru apa „electrizata” (energizata)… si, doar conjunctural, pentru apa magnetizata, aceasta schimbandu-si, cu siguranta, compatib
