atacate, asa cum fac unele dintre virusurile cancerigene, neputand fi izolate in stare pura. In anul 1967, agentiile telegrafice au adus senzationala stire ca a fost sintetizata prima fiinta vie artificiala. Profesorii Arthur Kornberg si Mahram Goulian, colaboratori ai Universitatii din Stanford, au creat o copie identica a ADN -ului unuia dintre cei mai mici bacteriofagi cunoscuti, asa-numitul fag ? – ? – 174. Insa, in loc sa construiasca bucata cu bucata molecula ADN-ului, cei doi profesori au elaborat „fotocopia” ei. Sinteza a fost realizata folosindu-se o matrita de ADN de la virusuri naturale ? – ? – 174, iar pentru realizarea reacti

izolate de la alte celule. Copia obtinuta era astfel semiartificiala, dar viabilitatea ei (infectiozitatea) a fost confirmata. La sfarsitul anului 1969, s-a realizat izolarea unei gene (dispuneri liniare in lungimea cromozomilor). O echipa stiintifica, sub conducerea doctorului Johnatan Beckwith de la Universitatea din Harvard, a reusit sa izoleze si sa studieze la microscopul electronic una dintre cele 3000 de gene ale bacteriei intestinale Escherichia coli. Savantii au reusit sa izoleze gena care controleaza metabolismul lactozei. Alegerea a fost determinata de faptul ca Escherichia coli este una dintre cele mai mari bacterii: 1,4 microni (1 micron = 1/1000 de milimetru). Colectivul stiintific de la Harvard a reusit, de fapt, sa separe una dintre cele mai bine studiate unitati genetice, asa-numitul „operon lactozic”. El reprezinta un sector relativ lung din lantul ADN, compus din 6 gene, care controleaza mecanismul lactozei. Primele 3 gene dirijeaza descompunerea lactozei, celelalte 3 avand menirea de a „include” si „bloca” primele 3 gene. Cele 3 specii de enzime sunt sintetizate de gene numai in cazul cand lactoza este necesara pentru metabolismul bacterian. Experienta a urmarit transferarea operonului respectiv de pe cromozomul bacterian pe cromozomul bacteriofagului (cu dimensiuni mult mai mici) si, ulterior, separarea lui de acest din urma cromozom. Experimentatorii au avut sansa de a cunoaste bacteriofagi care, in procesul inocularii celulelor bacteriene, si-au unit materialul genetic cu cel din nucleul (cromozomul) bacteriei. Parasind celula, ei au luat cu sine si particule din ADN -ul bacterian. Pentru experiente, doctorul Beckwith si colegii sai au ales doua feluri de virusuri avand o structura genetica de care se „agata” usor parti de operon lactozic din cromozomul bacterian. Ulterior, cu ajutorul unor metode chimice, experimentatorii de la Harvard au reusit sa desparta spiralele duble de ADN din orice virus. Au fost obtinute fire „pozitive” si fire „negative”. Intrucat aceste virusuri apartineau unor specii diferite, nu s-a putut gasi un fragment al carui ADN sa se dubleze unul cu celalalt. Singurul fragment de ADN comun ambelor virusuri s-a dovedit a fi fragmentul de operon lactozic adus de cromozomul bacterian. Dupa ce lanturile „pozitive” si „negative” din s

virus s-au rasucit intr-o spirala dubla, lanturile impare ale ADN-ului viral au ramas atarnand la ambele capete. De acum era foarte simplu ca aceste capete sa fie „taiate” cu ajutorul unor enzime speciale care poseda capacitatea de a actiona asupra lanturilor izolate de ADN. Cercetarile efectuate asupra operonului lactozic, in conditii izolate, vor permite studierea interactiunii dintre gene, dand un nou impuls studierii mecanismului reproducerii genelor si participarii lor la metabolismul celular. Astfel s-a ajuns la obtinerea primei gene izolate, folosindu-se aparatul ereditar al unei bacterii. De realizarea grandioasei sarcini de a sintetiza integral o gena artificiala s-a ocupat H. G. Khorana, specialist in biologie moleculara. Pentru a avea o imagine clara a drumului strabatut de H. G. Khorana pana la obtinerea succesului, sa vedem cum se realizeaza transferul de informatie genetica. ADN este purtatorul intregii informatii ereditare aflate in celula. Imensa sa molecula, formata dintr-o spirala elicoidala dubla, este constituita din 4 baze: adenina (A),

(G), timina (T) si citozina (C), dispuse in asa fel incat in fata unei anumite baze a unui fir al spiralei sa stea o anumita baza a celuilalt fir. Adenina se combina intotdeauna cu timina, iar guanina cu citozina. Fiecare asemenea baza, legata de o zaharida (dezoxiriboza la ADN si riboza la ARN) si de un radical fosforic formeaza un nucleotid. Iar de felul cum sunt dispusi nucleotizii depind structurile si proprietatile moleculei ADN din celula. Bazele in nucleotizi, (dar dispuse) pe un fir, respectiv pe celalalt al spiralei, ar putea avea urmatoarea succesiune: C + G, A + T, T + A, G + C, etc. ADN-ul este constituit din 5 histone, ce sunt implicate in dirijarea activitatii genelor. Daca in celula trebuie efectuata sinteza unei proteine, ADN comunica acest lucru asa-numitului ARN „informational”. Acest acid ribonucleic se indreapta spre ribozomi, fabricile celulare de sinteza proteica. Din acest moment, spre ei, incep sa se indrepte tot felul de aminoacizi, elemente de constructie necesare pentru crearea proteinei. Fiecare aminoacid este adus de catre o molecula ARN „transportoare”. Aminoacidul alanina, de exemplu, este „apucat” si adus de ARN-ul transportor de alanina. In 1965, Holley a reusit sa stabileasca structura exacta a ARN-ului transportor de drojdii. Se stie ca functiile acestui ARN sunt codificate de un anumit sector al ADN-ului celular. Acest sector care, de fapt, reprezinta o gena are o structura ce se deosebeste prea putin de cea a ARN-ului transportor de alanina. Sarcina lui H. G. Khorana a fost intr-o anumita

alanina, se putea, prin analogie, sintetiza si respectiva gena din molecula de ADN. Astfel a trecut H. G. Khorana la sintetizarea genei care raspunde de formarea si functionarea ARN-ului transportor de alanina in celulele unor drojdii obisnuite. Se stia deja ca aceasta gena este constituita din 77 de nucleotizi, dar chiar si „numai” aceste 77 de verigi fac ca procesul de instalare a tuturor verigilor sa fie extrem de complicat. Incepand sa introduca nucleotizii obisnuiti, pe cale de laborator, in complicatele reactii chimice, colaboratorii lui Holley au legat metodic si cu rabdare micile sectoare ale lantului monospiralic al ADN. Ei erau siliti sa se opreasca la fiecare operatie in parte pentru a verifica daca noua combinatie nu a dereglat justa dispunere a nucleotizilor. Necesitand o serie de reactii chimice suplimentare, sintetizarea acidului nucleic cu 77 de nucleotizi s-a dovedit a fi o munca de laborator extrem de dificila. Initial, cercetatorii au reusit sa sintetizeze 2 lanturi de ADN de cate 20 de unitati nucleotidice. Au recurs apoi la enzima lui Kornber

1967, pentru prima oara, un ADN biologic activ al virusului ? – ? – 174, asa-numita „ADN – polimeraza”. Folosindu-se de aceasta enzima, la lanturile scurte de ADN obtinute sintetic, ei au inceput sa „lege” noi si noi elemente de constructie. Mai intai a fost sintetizat unul dintre cele doua fire ale spiralei elicoidale duble a genei. Intrucat se stia cu precizie cum corespund intre ele bazele celor 2 fire (dupa sistemul A – T, G – C), nu mai era o problema sa fie „confectionat”, bucatica cu bucatica, si celalalt fir. Evident, descrierea este considerabil simplificata. H. G. Khorana a prevenit ca gena sintetizata de el pe parcursul a 5 ani este inca relativ imperfecta: ea se caracterizeaza prin lipsa unor comenzi codificate, care sa dispuna inceperea sau incet

sinteza proteica. Cu alte cuvinte, aceasta gena nu a putut fi folosita pentru obtinerea de molecule de ARN care transporta alanina. Cercetatorii au fost confruntati cu alte zile de munca intensa si abia la sfarsitul anului 1976 H. G. Khorana a comunicat ca grupul sau a sintetizat cu succes intreaga structura genala a ARN-ului transportor de tirozina. El contine 199 de perechi de nucleotizi, inclusiv respectivele sectoare reglementatoare. S-a demonstrat, de asemenea, ca, introdusa intr-o particula virala, noua gena artificiala reface proprieta

a unor defecte intervenite in genom, permitand virusului sa atace si sa se inmulteasca in celulele bacteriilor Escherichia coli. Iata cum, dupa mai bine de 10 ani de munca, a fost creata in mod artificial o gena care functioneaza fara cea mai mica deosebire fata de genele naturale. Dar aceasta metoda de obtinere a unei materii vii artificiale este foarte lenta si complicata. De aceea, inca la inceputul anilor ’70, s-a lansat ideea sintetizarii unor gene prin metoda sintezei biologice. Perf

enzimei transcriptazei inverse si a sintezelor de gene realizate cu ajutorul ei. In 1980, a venit stirea ca familia genelor artificiale, care numara deja vreo 10 membri, a crescut cu inca una: gena bradichininei. Bradichinina este hormonul care scade tensiunea arteriala, largind arterele si marind capacitatea circulatorie a vaselor sanguine. Dupa cum se vede, este un hormon foarte important, insa folosirea lui in practica medicala este limitata, caci procedeul de obtinere a bradichininei naturale este deosebit de costisitor si de complicat. Prin aparitia noii gene artificiale, lucrurile se vor schimba, probabil, in mod radical. Gena a fost sintetizata la Moscova, de catre specialistii Institutului de Genetica Generala si ai Institutului de Chimie Organica al Academiei de ?tiinte. Introdusa in organismul colibacililor, gena functioneaza cu succes. Experimentele de hibridare celulara au aratat ca, dupa incrucisarea celulelor, convietuirea cromozomilor de diverse specii pare sa se desfasoare in bune cond

nucleele celulare (umane sau ale vietuitoarelor hibridate astfel, la nivel celular) continua formarea normala de acizi nucleici ADN si ARN. Harris a folosit in „hibridarile” sale un virus atenuat prin chimicale sau prin raze ultraviolete. Partea cea mai interesanta se refera, insa, la faptul ca ereditatea umana nu reuseste intotdeauna sa se descurce cu cromozomii mai „agresivi” ai celulelor de soareci, sobolani sau hamsteri si, dupa cateva generatii, din ea nu mai raman in lini

cromozomi (s-au unit: celulele umane cu celule din tumori de soareci, sau celule tumorale umane cu celule luate de la soareci). Trecerea cromozomilor la o ereditate mai slaba are loc treptat, din generatie in generatie. Acest fapt permite sa se afle, care anume functii celulare, de care anume cromozomi sunt determinate. Pentru a stabili, de exemplu, unde anume se afla asa-numitul „operon lactoza”, care controleaza transformarea lactozei in celula vie, este suficient sa se constate ca intr-una din generatiile celulare hibride lipsesc enzimele care controleaza descompunerea lactozei, pentru a se putea spune in care anume cromozom sunt localizate genele care ne intereseaza. O alta importanta concluzie trasa in urma cercetarilor facute asupra celulelor hibride se refera la faptul ca, spre deosebire de tesuturile diverselor organisme carora le este caracteristica prezenta unei incompatibilitati tisulare, intre celulele acelorasi organisme amintite, o asemenea stare nu exista. Se pare ca in insusi interiorul celulei nu exista un mecanism capabil sa identifice si sa respinga citoplasma sau nucleul apartinand unei alte celule, total diferite. Ceva mai mult, aceste celule contopite, reprezentand o noua unitate celulara, pot manifesta functii ideal unificate, fapt cu o profunda semnificatie bio

dintre formatiunile biostructurale ale celulelor, apoi dintre acestea si chakre, etc…

„Legatura” energetica dintre corpul celular si spirit (avand ca intermediar, bioplasma) se tinde a fi realizata si intretinuta din ambele sensuri. Structurarea duhului (a stratului solar) se prezinta ca a fi cea mai pretentioasa si mai dezvoltata; „arhitectura” retelelor poate fi (pe langa cea prelunga, cu circuit inchis) si precum cea a chakrelor, prin inchiderea retelelor tridimensionale in ele insele [la care cel putin o dimensiune de retea reuseste aceasta, iar celelalte doua sunt in curs de inchidere; nivelele energetice create sunt cele care vor „manevra” capetele lanturilor ce nu s-au inchis, spre inchidere; in acest tip de structurare de retea, ce se realizeaza ca urmare a unor forte „polarizatoare”, nu liber, precum in cazul retelei fundamentale, fiecare capat de lant, la nivele corespunzatoare de energie (faza si sensuri de vibratie…), se poate orienta spatial spre unire cu un alt capat de lant, in mod simetric]; mai este posibila (dupa cum s-a prezentat deja), pe langa prinderea sau dirijarea bioplasmei pe straturi, curenti, meridiane, sufluri energetice, prinderea spatiala la nivelul nucleului celular a unor grupari de retele prelungi, care pot proveni din cele ale substantei, antisubstantei materiei (electroni, pozitroni materiali opriti din miscarea de spin) si care vor suporta noi miscari spatiale (si modificari interne de configuratie), rezultate din interactiunile energetice celulare, combinate cu incercarea de manifestare proprie structurala, precum va aparea si tendinta de spiralare structurala; spiralarea ce tinde sa devina cea mai utilizata si eficienta energetic, atat la nivelul structurarilor de camp ale corpurilor ceresti, (apoi) relativ si complex multiplicat la nivelul ansamblului biostructural al vietuitoarelor, cat si la nivelele mici ale structurarilor celulare (corespondentele biostructurale cromozomiale sau ADN valorifica posibilitatile „prelungi” spiralate corespunzator manifestarilor energetice, dar si pe cele care se inchid, spiralat, in ele insele…), dar si la nivelul componentelor chakrelor, este cea a unui „8” spatial (nu „in plan”), care, astfel, va indeplini cerintele tuturor celor 8 cadrane ale retelei fundamentale; important

celulare structurale vor crea straturi si zone de camp energetic diferite, ce vor contura arhitecturi diverse biostructurale (deci si intercelulare…), dar, permanent, in consens energetic intre ele. De remarcat, in interactionarea corp celular – camp biostructural, si contributia energetica a polimoleculelor de apa biologica si antagonica (apa vie si apa moarta sau apa bazica si apa acida), aflate in raport de 2/1000 (1/1000 + 1/1000) in aproape toate volumele de apa de pe glob, apa vie gasindu-se in raport mai mare in seva plantelor, zonele vulcanice…; secretul existentei acestor polimolecule depinde de modul de legare a unui atom de H, din cei doi ce se leaga de atomul de O din partea de sus a formulei, atat cu O din partea de sus a formulei, cat si cu cel din partea de jos a formulei, imediat urmator, stiind ca H nu poate realiza legatura dubla avand doar un electron, dar totusi realizeaza, in acest caz, legatura dubla (rotatia electronilor in sistemele cuantice – atomi, ioni, molecule,… – le determina acestora rol de magneti, deci se pot crea relatii energetice diverse…); prinderea in capatul descoperit al polimoleculei (ceea ce pana in acest moment constituie apa moarta) a unui atom de O, va determina constituirea mediului bazic al apei vii; nu reamintesc toate caracteristicile prezentate in prima lucrare, dar reamintesc vibratia ritmica (dependenta de temperatura), privita la microscop, a

un fenomen de rezonanta la nivelul intregii materii vii constituente a organismelor (rezonanta intretinuta, in ultima instanta, tot de campul energetic fundamental, forta a 5-a). Fenomenele de multiplicare energetica se mai pot realiza, nu numai direct, la nivel molecular, precum in cazul apei vii si al apei moarte, al ADN-ului si ARN-ului, al structurilor chimice asimetrice, in general, ci si la nivelul formelor geometrice ale corpurilor [ce au tot activitatea energetica moleculara la baza, dar focarele energetice, de aceasta data, nu se mai formeaza intre atomii componenti ai moleculelor, ci intre moleculele ce structureaza corpurile; si intr-un caz si in celalalt, focarele energetice se manifesta prin amplificarea in reteaua fundamentala a unor coduri energetice comune, cu afectari de acelasi tip ce se intalnesc si se acumuleaza in focare geometrice, ca apoi, cu putere sporita, sa se poata impune la distante mari si cu i

considerare, de asemenea, si efectul undelor intarzietoare din/pe fazele de vibratie imediat urmatoare (ale retelei fundamentale) asupra straturilor subtile ale corpului uman…]. Astfel de figuri geometrice sunt: piramida, conul, spirala, etc. La piramida, efectul este mai evident, mai ales la cea cu baza patrata; se vor remarca doua focare: unul interior, la 2/3 din inaltimea piramidei, de la varful acesteia, unul exterior, la 1/3 din inaltimea piramidei, sub baza acesteia; primul focar are efecte electropozitive, iar cel de-al doilea, efecte electronegative; la incercarea de unire a activitatilor electrice a celor doua focare printr-o legatura electrochimica, se poate crea curent electric; focarul electropozitiv deshidrateaza structurile organice, ascute lamele de barbierit (le reorienteaza moleculele structurale), etc., ceea ce nu inseamna ca in interiorul piramidei e periculos, aceasta datorita pierderii (relative a) efectului „tampon” din focar, si a manifestarii constante si puternice a codurilor energetice, ce pot sa stimuleze anumite procese; focarul electronegativ ajuta dezvoltarea rapida biologica [de pana la 10 ori mai mare decat in spatiul liber, afara, la lumina Soarelui, in cazul cand piramida este cu baza pe pamant, in acest caz realizandu-se si o protectie impotriva energiilor neuniforme ca propagare, sau, mai precis, impotriva afectarii caracteristicilor de unda (in general) sau impotriva fractionarii proceselor de transmitere energetica]; aceasta nu inseamna ca efectul electronegativ dispare daca piramida este suspendata in spatiu; bioplasma, ce contine particule electropozitive si electronegative este activata de focarele energetice; sa reamintim si cristalul de cuart (SiO₂ in apa fosilizata), la care focarele „moleculare” sunt influentate de unghiul elicei de 52°; cristalul de cuart creste intr-o spirala care are unghiul de 52°, ca si unghiul lateral, de la baza la varf, al marii piramide din Gizeh (51/

iar latura bazei de 234 m; dintre structurile moleculare cu efecte energetice, cristalul de cuart este mai practic, pentru ca se poate manevra, precum sunt usor de utilizat si piramidele, conul, spirala. Ar trebui realizata o fina diferentiere intre evolutiile straturilor spiritului dupa moarte (sau cazurile de unificare a acestora, permanenta sau temporara, cu sau fara bioplasma acumulata pe timpul vietii), si evolutiile (separate ale) bioplasmelor, ale sectiunilor structurilor plasmatice ale corpurilor ceresti (ale globului terestru) desprinse din ansamblul acestora, ale structurilor plasmatice create in zone cu evolutii energetice puternice (zone vulcanice, de exemplu) si care vor evolua dupa unele rezultante energetice sau vor fi atrase de anumite zone cu anomalii magnetice (energetice) naturale sau create (in timpuri anterioare) in mod artificial (poate fi cazul „fulgerelor” globulare, ce pot avea o memorie energetica datorata structurarii spatiale de la nivelul particulelor elementare, deci, pot reactiona la fluctuatii energetice, inclusiv la interactiunile energetice ale creierului vietuitoarelor, dar fara a interveni constientizarea). Efectele energetice ale

dupa datele ce le putem obtine noi prin interceptarea directa a simturilor sau prin interceptarea cu mijloace tehnologice, nu poate fi concludenta sau hotaratoare. Sa continuam cu alte aspecte ale comportarii celulare. La incrucisarea unor celule canceroase de soareci cu celule de hamster si incercarea de a le introduce in corpul soarecelui, acestea nu au fost acceptate, fiind considerate indezirabile. Urmarea a fost ca organismul soarecelui a trecut la elaborarea de anticorpi. Desi incrucisarile soarece-hamster poarta toate caracteristicile celulei de soarece, impotriva lor sunt elaborati anticorpi. Cand experimentato