ari suntem noi, iar rezultatele sunt dependente de activitatea noastra energetica; – s-ar mai putea afirma ca si straturile energetice ale corpurilor ceresti sunt in masura sa sustina tesaturi spatiale plasmatice (insa caracteristicile energetice… vor da configuratiile si componentele); aceste mase plasmatice vor ajuta procesul gravitational, dar, nici intr-un fel, nu vor trece pe planul doi mecanismul gravitational prezentat anterior in lucrare, care, teoretic, nu are nevoie de ajutor; masele acestea plasmatice pot avea o influenta suplimentara, insa, la devierea razelor de lumina ce trec prin zone

folosindu-se liniile de forta spirale (N-E-V-S-N) ale campului magnetic terestru. Ar mai fi foarte multe de spus, dar va voi recomanda, in sfarsitul lucrarii, materialele ce vor suplim

aduce, in continuare, unele confirmari absolut necesare (manifestarii) increderii in aceste subiecte. Cercetatorii laboratoarelor medicale din cadrul Universitatii Southampton din Marea Britanie au descoperit primele semne care atesta existenta vietii dincolo de moarte. Descoperirea este rezultatul unui experiment efectuat asupra a 63 de persoane, care, dupa un infarct, au intrat in moarte clinica, dar au putut fi salvati in cele din urma. Respectivilor subiecti le-au fost facute mai multe encefalograme, care au dovedit ca, din punct de vedere medical, sunt decedati. ?apte din cei 63 de pacienti studiati au declarat ca au avut anumite „emotii” in timpul perioadei cat au fost morti. Astfel, acestia, dupa momentul de inconstienta, au avut o senzatie de pace si bucurie, simturi ascutite, corpul si-a pierdut greutatea, au fost invaluiti de o lumina stralucitoare si au intrat intr-o alta lume, unde au intalnit rude de mult decedate si fiinte ciudate. Deci, in momentele dovedite de moarte ale creierului (corpului), mintea ramane activa. De mentionat ca echipa ce a facut experimentul a petrecut 1 an in spital, unde erau resurscitate persoanele ce au suferit atacuri de cord. Cercetatorul in fizica cuantica Fritjif Capra este cunoscut intre altele si pentru lucrarea „The Tao of physics”. Iata o marturie a sa: „Acum 5 ani am avut o frumoasa experienta, care m-a determinat sa scriu aceasta carte. Eram asezat la marginea oceanului, intr-o seara de toamna, observand miscarea valurilor si simtind ritmul respiratiei cand, brusc, am luat cunostinta ca in jurul meu totul era angajat intr-un dans cosmic gigant. Ca fizician, am sesizat faptul ca nisipul, stancile, apa si aerul din jur erau facute din molecule si din atomi si ca acestea constau din particule care interactionau unele cu altele, creand si distrugand alte particule… Toate acestea mi-erau familiare, in relatie cu cercetarile mele asupra fizicii energiilor inalte, dar pana in acest moment eu nu le-am experimentat decat prin grafice, diagrame si teorii matematice… Vad cascade de energie coborand din spatiul exterior, in care particulele erau create si distruse in pulsiuni ritmice. Vad atomii elementelor si pe cei ai corpului meu participand la acest dans co

energiei; ii simt ritmul si ii aud sunetul si in acea clipa, acolo, am stiut ca acesta era dansul lui Shiva, zeul dansurilor, venerat de hindusi”. La inceputul secolului nostru, psihiatrul canadian Richard Maurice Bucke publica o monografie in care descrie ceea ce el a numit experiente de „Constiinta cosmica”. O vom reda pe aceea traita de el insusi: „…intre alte lucruri… am vazut ca Universul nu era compus din materie moarta, ci din contra, este o vie prezenta; am devenit constient de existenta vietii eterne. Nu era o constiinta a propriei eternitati, ci constiinta de a poseda, in acel moment, viata eterna. Am vazut ca toti oamenii sunt nemuritori, ca ordinea cosmica exista intr-o asemenea maniera incat, neindoielnic, toate lucrurile actioneaza impreuna pentru binele fiecaruia si al tuturor,

principiul fundamental al lumii, al tuturor lumilor, este ceea ce noi numim iubire si ca, in final, fericirea fiecaruia si a tuturor este absolut certa…”. Majoritatea cazurilor de moarte clinica sau de decorporalizare creeaza impresia trecerii printr-un tunel, fapt ce se manifesta si in cazul teleportarilor [unde spiritul beneficiaza de energizarea realizata corpului celular, ce nu mai poate „indeplini” cu succes bruiajul energetic al spiritului; teleportarea este realizata prin actiunea de energizare (scoaterea din faza de vibratie normala a obiectului teleportat), avand una din forme, magnetizarea, precum in „experimentul Philadelphia”, prin procedeul de trimitere in spatiu dupa rezultanta – asa-zisa – de destin energetic (dupa rezultanta energetica totala, la iesirea din relatiile energetice normale, prin schimbarea fazei de vibratie), sau, in general, prin procedeul controlat al manifestarii unui emitator si a unui receptor de energii contrare privind modul de afectare a retelei fundamentale, adica, emitatorul, ce are si obiectul pentru teleportare, va afecta reteaua fundamentala prin diminuare, receptorul prin sporire (sau inversand manifestarea emitatorului cu cea a receptorului, pentru structurari cu proprietati preponderent de sporire a vibratiei fundamentale), in acest fel obtinandu-se o echilibrare a cantitatilor de energie emise/receptionate si a diferentelor de faza de vibratie (aceasta din urma, cand/daca e cazul); energizarea de catre emitator (amintita), la fiecare timp de vibratie contactat de structura teleportata, va fi cea cu putere de transportare structurala, iar echilibrarea prin manifestarea energetica opusa a receptorului va fi cea care da directia de deplasare; atunci cand nu avem receptor, se va realiza teleportarea dupa rezultanta energetica totala, pana la epuizarea efectului energizarii sau magnetizarii; la marirea intensitatii energizarii, urmarindu-se, pentru aceasta, mai mult marirea ritmului energizarii (proces de energizare la care poate adera si isi poate aduce contributia si materia/„fluidul” plasmatic terestru), se poate schimba raportul dintre faza structurarii teleportate si cea a retelei fundamentale (in functie de marirea amplitudinilor valorilor energetice utilizate, si invers), rezultand fenomene temporale involutive, pentru care un receptor va trebui sa inverseze regula energetica (la modificarea, in oricare caz, a fazei de vibratie de „lucru”, emitatorul si receptorul va trebui sa aiba asigurate unde defazate corespunzator, in devans sau intarzietoare, pentru a realiza noile interactionari necesare); cu alte cuvinte, teleportarea este o transportare rapida in spatiu a unei structuri scoasa din relatiile ei energetice normale (prin modificarea fazei de vibratie de „lucru”) sau pe baza unor coduri energetice suplimentare compatibile cu cele ale structurii, dar contrare ca efect energetic; receptorul trebuie sa ia in calcul energia emitatorului, dar scazand calitativ si cantitativ din aceasta manifestarea energetica a structurii teleportate; cum materia se manifesta, in general, „electric” (fiind vorba despre manifestarea generala de diminuare a vibratiei fundamentale, ce predispune la expansiune, valorile energetice ale fronturilor electrice fiind mai mari decat valorile energetice ale fronturilor magnetice), datorita surplusului energetic de acest tip in structurile sale (datorat defazarii specifice materiale), Einstein si Tesla, in experimentul Philadelphia, folosind generatoare magnetice sporite, au realizat, prin urmare, scoaterea din faza de vibratie normala a vasului maritim; receptionarea si emiterea de informatii energetice suplimentare, din/pe timpul unei teleportari, sunt reduse, adica, existand coduri energetice rapide si puternice la emisie, ce pot depasi, de exemplu, viteza luminii in transportarea structurii prin spatiu, interceptarea imaginii va deveni aproape imposibila; spiritele persoanelor teleportate, intr-o conjunctura noua energetica ce opreste din bruiajul corpului celular sau il anuleaza, vizualizeaza intreg procesul si traseul sub forma „tunelurilor temporale”; nu trebuie asemanat acest proces cu procesul producerii campului electromagnetic in spatiu din alternanta unui camp electric variabil cu unul magnetic variabil, campuri oscilante in faza, in planuri perpendiculare intre ele si pe directia de propagare a undei, atunci cand printr-un conductor circula un curent alternativ de frecventa inalta; de aceea, se poate vorbi despre viteze ce depasesc viteza luminii, viteza care este cea specifica fotonilor undelor electromagnetice; la teleportarea cu schimbarea raportului dintre faza de vibratie structurala si cea fundamentala, emitatorul si receptorul pot indeplini rolul unei „porti temporale”, poarta care, in mod normal, determina procese temporale numai structurarii introduse acesteia, actionandu-se, deci, numai asupra evolutiei/involutiei structurale a structurarii introduse, nu si asupra evolutiei universale, care este ireversibila, la desfasurarea oricaruia dintre ciclurile sale; astfel, poarta temporala manifesta o actiune energetica „in zona”]. O poarta temporala propriu-zisa (tunel al timpului) este de forma sferica sau elipsoidala, in care o structura de retea tridimensionala se inchide in ea insasi, determinand, intr-un spatiu relativ restrans, evolutii/involutii (ciclice, atunci cand nu se intrerupe echilibrul energetic al portii, sau daca structurarea acesteia este echilibrata si simetrica pentru a desfasura evolutii ciclice) temporale ale structurarilor care aveau stabilite reguli comportamentale clare (si constante) pana in acel moment [involutiile sunt determinate de efectul energetic (ce duce la schimbarea raportului dintre faza vibratiei structurilor si cea a retelei fundamentale) creat de anumite tipuri de configuratii spatiale de retea ale portii temporale (suprapuse peste reteaua magnetica terestra), interactionand cu anumite configuratii ale retelei fundamentale]. In concluzie, entitatea umana ar fi un complex (si) de posibile entitati, „entitati” ce-si desfasoara activitatea energetica pe cate o anumita faza vibratorie universala, dar unite (acestea) prin relatii energetice de corespondenta cu chakrele (precum si cu celelalte formatiuni ale spiritului). Respiratia realizeaza conectarea la/cu valoarea electromagnetica (electrica, magnetica) a campului magnetic terestru, prin moleculele de aer ce vor fi ionizate permanent de catre acesta (dar cu valori diferite in timp si spatiu). Frecventele campului terestru (dupa caracteristicile/proprietatile receptori

acestuia corespunde frecventei normale de lucru (eficiente) a creierului uman. In continuare, pentru a vedea cum se poate forma (cum poate evolua) structura spiritului, vom porni sa cautam probe in structurarile celulare si ale virusurilor. Virusurile sunt un complex de proteine cu acizi nucleici – asa numitele nucleoproteide. Unele, ca virusurile vegetale, contin in molecula lor numai ARN (acizi ribonucleici), cele ale animalelor contin ADN (acizi dezoxiribonucleici) sau ARN, iar bacteriofagii, in majoritatea cazurilor, numai ADN. Virusurile sunt foarte bine protejate de un invelis proteic gros. ADN, o gigantica molecula care, in celulele vii, se afla, in principal, in nuclee, reprezinta un fir subtire cu o sectiune extrem de mica – aproape 20Å (1 Angström este egal cu 1/10 de milimicron). ADN are forma unei scari rasucite in jurul lungii sale axe. Prin alternarea succesiva a combinatiilor chimice care o compun, in aceasta molecula se ajunge la stocarea unei informatii de dimensiuni colosale. De fapt, aici nu sunt „imprimate” numai schemele dupa care se constituie orice organism viu, de la cel mai simplu, pana la cel mai complex (asa-numitul cod genetic), dar si modelele combinatiilor necesare pentru fiecare celula in parte. Cercetarile romanesti in domeniu au demonstrat ca ARN, chiar izolat de virusul gripei, provoaca imbolnavirea celulelor inoculate. S-a dovedit astfel ca virusurile sunt paraziti intracelulari absoluti. In clipa in care ei stabilesc contactul cu acele celule vii fata de care intregul lor aparat enzimatic este programat sa reactioneze, intra automat in functiune mecanisme biochimice complexe care permit virusului sa patrunda in celula. Patruns in celula, virusul incepe sa-i dicteze executarea propriului sau program. Folosind toate rezervele celulare, el reproduce mai multe serii de copii exacte dupa acidul sau nucleic. Concomitent, „fabricile” celulare de biosinteza proteica – ribozomii – trec la o intensa productie de invelisuri proteice pentru necesitatile virusurilor „nou-nascute”. Transformata intr-un atelier pentru fabricarea de noi virusuri, celula atacata isi epuizeaza curand rezervele de substante si piere foarte repede. Virusurile realizeaza metabolismul pe cont propriu, deplasarea, cresterea si au capacitatea de a se autoinmulti. Dupa unele pareri, virusurile au aparut intr-o anumita etapa a dezvoltarii materiei vii, cand s-a constituit mecanismul formarii de molecule proteice identice si totodata specifice, la functionarea caruia participa si acizii nucleici. Este vorba de procesul care ulterior a dus la constituirea celulelor. Pe de alta parte, virusurile de astazi nu contin in moleculele lor nimic altceva decat informatia genetica stocata in moleculele ADN sau ARN, invelite in proteina. Iar particula virala (sau virionul) poate fi asemuita cu un complex de gene capabil sa se deplaseze tot ca un tip special de cromozomi migratori. S-au emis pareri referitoare la o evolutie intarziata sau, dimpotriva, la o adaptare la modul parazitar de viata; astfel, pentru a se inmulti, virusurile au nevoie de celule dotate cu toate sistemele biologice complexe, ceea ce presupune ca au fost candva sisteme biologice complexe. Cercetatorii Institutului Pasteur din Paris si ai Institutului de Medicina din Novosibirsk au comparat virusurile cu bacteriile, deci cu un tip de materie vie pe o treapta superioara de organizare. Astfel, de exemplu, bacteriile mobile din genul Caulobacter ataca si distrug alte bacterii intr-un mod foarte asemanator celui in care bacteriofagii patrund in corpul bacteriilor. In afara de aceasta, prin infatisarea lor, bacteriile mobile din genul Caulobacter seamana foarte mult cu fagii, avand la o extremitate o excrescenta (un mic flagel) care se termina cu 6 filamente subtiri. Singura deosebire se rezuma la modul de patrundere in victima aleasa, adica in celula bacteriana: in timp ce fagul injecteaza in bacterie doar materialul sau genetic (ARN sau ADN), bacteria din genul Caulobacter patrunde in ea in intregime si, folosind rezervele citoplasmei bacteriene, trece la o inmultire intensa. In acest sens, sunt pareri ce admit posibilitatea ca virusurile bacteriene sa-si aiba originea in unele specii de bacterii agresive. In procesul unei evolutii regresive, ele au putut sa elaboreze si sa perfectioneze un mecanism mai fin si mai eficient de parazitare, asa ca bacteriofagilor de astazi le este suficient sa-si „injecteze” materialul ereditar in celula atacata. Multe boli, precum „Kururu” (Noua Guinee) si „Kreutzfeld – Jacob” ce bantuie in unele triburi canibale africane, ca si multe altele la om si animale, precum boala „Scrape” la oi, sunt provocate de virusuri „nude” numite viroizi, care nu mai contin capsida (invelisul proteic), ci numai acidul nucleic (fie ADN, fie ARN) si a caror rezistenta neobisnuita la raze X si raze ultraviolete, precum si la formalina concentrata (acesti agenti ucid toate celelalte virusuri) pun in mare dilema pe medici si biologi, acestia din urma ajungand la concluzia ca agentul gravei maladii ovine „Scrape” nu contine nici chiar acid nucleic sau proteina! Aceasta, desi alte pareri admit manifestarea agentilor de acest fel ca fiind virusuri „lente”, mai mici de zeci de ori ca virusurile cunoscute si care nu ataca imediat, fapt pentru care „gazda” nu produce anticorpi. Unii autori presupun ca esenta infectiilor „lente” nu se datoreaza atat naturii agentilor patogeni, cat starii deosebite a organismului atacat, care reactioneaza violent impotriva agentului patogen printr-o cantitate mare de interferon (proteina care limiteaza, dar nu intrerupe total inmultirea virusurilor si ajuta la insanatosirea organismului inainte de formarea anticorpilor), anticorpi si alte mijloace. Nu este exclusa, de asemenea, posibilitatea u