Spiritul, sau „ceasul” biologic ce nu adoarme niciodata, intercepteaza toate fazele de vibratie (fundamentale) si codurile energetice compatibile cu manifestarea structurarii sale [avand zone specializate pentru interceptare si, apoi, de/pentru transfer in cadrul corpului celular; astfel, un punct situat in apropierea vertexului, Vas Guvernator 19 – RVG -19, considerat de medicina traditionala chineza ca avand rol de antena pentru organism si singurul punct care ar ramane treaz in timp ce omul doarme, va avea pe timpul somnului rezistenta electrica cutanata redusa, deci, activitatea electrica crescuta; aceasta nu inseamna ca alte zone ale campului biostructural nu pot sa se specializeze in interceptari de coduri energetice pe timpul somnului, cum ar fi Sahasrara Chakra, insa coexistenta trup-spirit reprezinta un bruiaj al celui din urma, bruiaj ce ar putea sa dispara in viziunea crestina, atunci cand se realizeaza unificarea spiritului cu trupul, formandu-se un tot unitar; campurile electrice celulare ale plantelor mobilizeaza auxinele (ce sunt hormoni de crestere) in interiorul plantelor, astfel determinand cresterea acestora], dar nu va transfera in starea de veghe (ce este formata si din sectiuni ale spiritului – in „angajament” cu structuri celulare neuronale si chimice de legatura – sectiuni ale spiritului ce sunt inhibate in/pentru interceptare de aceste ultime structuri mentionate) decat informatiile ce se cer de catre sistemul combinat celular-biostructural. Prin urmare, credinta cea mai puternica este in ceea ce exista cu adevarat si in ceea ce este mai puternic. O sugestie cu caracter real se poate transforma in credinta, dar o sugestie falsa nu poate dura pe/pentru o perioada lunga de timp (…decat relativ, daca are si unele componente reale; sunt combinatii foarte multe si complicate, pe care o lucrare intreaga nu le-ar elucida, de acestea ocupandu-se telepatia, hipnoza, magia…). Creierul nu este decat un analizator de frecvente. Informatiile receptionate de creier (atat de nivelul biostructural de camp, cat si de cel celular-neuronal) sunt codificate la nivelul sistemului nervos in frecventa. Fiecare neuron are capacitatea de a prelucra un anumit spectru de frecventa, cuprinzand o octava. Campurile de frecventa ale neuronilor adiacenti se intrepatrund. Intre creier si corp exista un permanent circuit cu dublu sens de impulsuri nervoase, insotit de eliberarea de mediatori chimici. Manifestarea energetica a organismelor vii, considerate ca fiind structuri cu proprietati semiconductoare, din cauza formatiunilor cristaline pe care le contin in celule, ar putea fi considerata apropiata manifestarii gravitationale, tinand cont de faptul ca se pot obtine unde gravitationale prin proiectarea unui fascicul laser asupra unui cristal. De asemenea, organismele vii emit lumina ultravioleta si din spectrul vizibil, apoi ultrasunete. Radiatia Gurvici (in banda de 1800-2600 Å; 1 Angstrom = 1/10.000 microni; la 2-15 cm in afara corpului are viteza de 30 m/s), oscilanta, in functie de conjunctura, determina acea radiatie „mitogenetica” necesara diviziunii celulare. Celula primitoare de astfel de radiatie (la nivelul specific divizarii) se va divide, eliberand acelasi tip de radiatie, care se acumuleaza de o alta celula aflata in repaus genetic (dar care emite la un nivel mai slab aceeasi radiatie). Pentru producerea efectului mitogenetic este necesara prezenta unei anumite cantitati de celule, care sa formeze o „masa critica” de celule in diviziune. Nu trebuie neglijat procesul de formare a retelelor [si, dupa caz, procesul intercalarii formatiunilor rotative - gen „chakre” – dar cat mai simple si de dimensiuni foarte mici (comparativ cu cele originale)] de camp biostructural(e), care se interconditioneaza cu efectul mitogenetic. Referitor la activitatea celulara (si a corespondentelor sale pentru ni
(mt mentiona urmatoarele: – de doua ori pe an (in/pentru unele cazuri/categorii, chiar mai repede), pana la maxim o data la 2 ani, celulele umane se „inlocuiesc” (si se pot dezvolta neafectate, …atunci cand este cazul, dupa tipar), mai putin neuronii (neuronii nu se divid, desi surse de ultim moment nu preiau
aceasta ca fiind sigura ; nevrogliile pot contura noi neuroni…), neuroni ce au un proces de regenerare mult mai lent; – memoria, sentimentele, ideile, dorintele au si un substrat biochimic [pe langa transformarile/(preluarile, selectiile) valorilor energetice de la nivelul corespondentilor de camp biostructural(i), transformari sau valori energetice electromagnetice, electrice, magnetice (accesate sau nu de particule specifice) ce vor interactiona si cu membrana celulara (in functie de situatie, din interior sau din exterior) dotata cu sesizori si transformatori specifici (cum ar fi polii electrici hidrofobici sau polii electrici hidrofilici, ce se alatura enzimelor, lipidelor, receptorilor diversi; in functie de tipul celulelor, tot in cadrul membranei celulare se vor manifesta si canale pentru ioni, pentru apa, …, canale avand „substrat” energetic mai intens sau mai slab, manifestand/percepand, sau nu, procese suplimentare - legate de diferente de presiune, temperatura, etc…), …acestea prezentate completand relatia deja stabilita: nucleu celular AND – corespondenti biostructurali]; se cunosc o multime de substante cu rol in transmiterea influxului nervos, cum ar fi peptidele, formate din lanturi de aminoacizi; prin intermediul lor sunt executate comenzile plecate din creier, iar sinteza lor se petrece in neuroni; un rol deosebit in mijlocirea proceselor energetice intre structurile celulare, cele biostructurale, bioplasmatice il au „biofotonii” captati
faca spatiul disponibil intre spiralele ADN este mai mic decat lungimea de unda a radiatiei incidente; – creierul percepe evenimentele lumii exterioare si interioare pe un anumit fond, numit tonus de vigilitate; intretinerea acestui tonus este realizata de formatiunea reticulara (dupa alte surse, reticulata), care consta intr-o retea de fibre nervoase infiltrate printre structurile cerebrale de la talamus si hipotalamus pana la nivelul bulbului, iar prin fibre trimise mai departe, pana la maduva spinala; in drumul lor spre creier, informatiile imprumuta o cale specifica si alta nespecifica; formata din neuroni cu fibre lungi (putini la numar), calea specifica trimite informatii de la toate organele de simt in cortexul cerebral; calea nespecifica se desprinde de cea specifica si trimite, prin numerosi neuroni cu fibre scurte, aceleasi informatii la nivelul formatiunii reticulare; se disting anatomic si functional doua compartimente ale formatiunii reticulare, unul care exercita o actiune activatoare asupra cortexului, iar altul cu actiune de inhibitie asupra tonusului muscular; caile nespecifice aduc impulsuri senzitiv-senzoriale in formatiunea reticulara, datorita carora aceasta va intretine tonusul de vigilitate al scoartei cerebrale necesar perceptiei; aceasta stare de vigilitate, numita si constienta, se mentine printr-o permanenta relatie cu dublu sens – de la formatiunea reticulara la cortex si invers – si constituie zgomotul pe fondul caruia decodificam informatiile specifice venite de la organele noastre de simt; starea constientei noastre este dependenta de tonusul formatiunii reticulare, acesta intretinut la randu-i de stimulii veniti din lumea externa si interna; somnul este
cortexui de stimuli, auzul si vederea constituind principalele canale de culegere a informatiilor de catre creier; – formatiunea reticulara (reteaua nervoasa din interiorul trunchiului cerebral) are 5-6 cm lungime si este de grosimea degetului mic, ea fiind cea care controleaza milioane de mesaje care sosesc la creier, blocandu-le pe cele lipsite de importanta si selectionandu-le pe cele necesare, ce urmeaza a fi transmise scoarte
aativ 100.000.000 unitati informationale pe secunda doar aproximativ cateva sute ajung pe scoarta; – neuronii nu sunt uniti intre ei, conexiunile se fac prin substantele chimice ce actioneaza asupra prelungirilor celulei, numite axoni, si asupra unor ramificatii, numite d
spintre neuroni sunt chimice, asadar transmiterea semnalelor este de natura electro-chimica; – pe masura ce invatam, conexiunile nervoase se maresc, iar substantele chimice din spatiile di
mari; creierul, ca si muschii, se fortifica prin exersare, facultatile mintale, daca nu sunt folosite, se atrofiaza; – inca din stad
duroni este stabilita precis; creierul uman poate forma un milion de miliarde de conexiuni; – cea mai evoluata parte a creierului este scoarta cerebrala, ce este constituita dintr-un strat de 4,5 mm grosime, care ia forma cutiei craniene si care prezinta niste adanci
cformeaza o suprafata de 20 dm2, cu aproximativ 1.000 de km de fire de conexiuni pe cm2; – pe timpul ritmului Alfa (stare de repaus psihic si senzorial in care formatiunea reticulara este in mare parte dezafectata de stimulii veniti din periferie si din interiorul organismului) formatiunea reticulara isi va reduce fluxul de impulsuri nervoase trimis spre scoarta cerebrala, efectuand o minima activitate si avand un potential energetic maxim, rezultand de aici o mai mare receptivitate a creierului, o capacitate de coordonare a functionalitatii organismului crescuta, o alta eficienta – prin utilizarea potentialitati
fiuminos, prin deschiderea ochilor, intrerupe ritmul Alfa, aducand unde Beta; – desi sunt mai multe delimitari, una din variantele cu privire la manifestarea undelor bioenergetice prezinta undele Alfa cu 7 pana la 12 cicluri pe secunda, undele Beta cu 13 pana la 21/22 cicluri pe secunda (pe care le intalnim in act
peunda (care reprezinta stari mai profunde de perceptie extrasenzoriala), undele Delta cu 1 la 3 cicluri pe secunda (pe timpul somnului adanc); – incordarea psihica presupune un
catecolaminele au o actiune activatoare asupra formatiunii reticulare, care, la randul sau, va facilita tonusul muscular si contractura musculara; invers, relaxand muschii, obtinem relaxarea psihicului; – toate structurile materiale si biologice prezinta un camp energetic ce poate fi interceptat prin mijloacele specifice radiesteziei, adica o sarma de cupru special indoita, o creanga bifurcata de alun, etc. se vor supune rezultantei dintre un asemenea camp energetic s
[o, posibil de modificat (si) prin vointa] al radiestezistului (in conditiile in care campul geomagnetic este constant; fluctuatiile acestuia pot contribui la o alta rezultanta de interceptat…); – la nivelul vietuitoarelor (materialul primordial si alcatuirea „de principiu” a campurilor biostructurale sunt identice la toate vietuitoarele, fiind diferite straturile, nivelele si modalitatile de structurare spatiala; astfel, nu trebuie sa ne miram de inteligenta si trairile vietuitoarelor si nici de folclorul aparut in acest sens: „…Din bucata mea de paine, am crescut un om si-un caine; cainele ma recunoaste, omul nu ma mai cunoaste. ?i-atunci te intreb pe tine: Care-i om, si care-i caine? …”, totusi, fara vreo referire la problemele capitalei…), campul energetic degajat de componentele c
primare structurale (ce se pot realiza la nivel intracelular, intercelular…), in timp, vor contribui la consolidarea acelui nou tip de constituire structurala… ; – campul biologic (energetic „celular”) este legat (si) de asimetria structurala a macromoleculelor proteice; aceasta asimetrie structurala genereaza o asimetrie electrica si magnetica si constituie cauza reactivitatii structurilor vii; de aici rezulta posibilitatea ca transferul de energie
celula sa se realizeze prin intermediul biocampului, influxul nervos avand doar rolul de declansare, de initiere a proceselor biochimice necesare vietii; – aceasta reactiune energetica intre componentele celulare ale aceleiasi celule
manifestarea proceselor ce le necesita si exprima viata noastra si a tuturor vietuitoarelor; – astfel, telepatia, hipnoza (telepatica sau magnetica) isi au originile chiar la inceputurile dezvoltarii structurale
multe cazuri, nu mai este nevoie de limbajul uman pentru comunicare, comunicarea va fi energetica, prin coduri energetice; – asa cum celulele, organele, functiile unui organism comunica, astfel putem observa comportarea, intocmai ca a unui organism, a unor colonii de albine si de furnici (cu indivizi specializati intocmai organel
uanism), sau a unor grupuri mai restranse (ca numar si ca zona) din alte specii de vietuitoare (sau, de ce nu, a unor grupuri de oameni); – de aici mai departe, conditiile energetice de mediu vor contribui, in egala masura cu cele proprii mentionate, la dezvoltare, evolutie, adaptare la mediu, deci, la specializarea de compa
iata unde poate duce (atat) reactiunea, cat si comuniunea energetica, prin rezultantele si combinatiile lor multiple; – la om (ca si la vietuitoarele la care apare rationamentul), pe langa un centru de coordonare a functiilor organismului si organelor, se va dezvolta un centru (desi se afla, practic, interferat primului) de stocare, prelucrare si lucru cu notiuni, informatii, date; dupa cum am mai amintit, exista (si) o alternanta functionala, a sistemului nervos simpatic (consumator de energie si cu influenta in procesul de crestere a catecolaminelor in sange), cu sistemul nervos parasimpatic (facilitator de energie); acest comportament energetic va influenta dezvoltarea (structurarea) campului biostructural (spiritului), impreuna cu cele 7 centre energetice; de aceea, diferite culte, religii au incercat modelari ale spir
si ale proprietatilor de vibratie ale acestuia prin imbinarea unor tehnici specifice (pe care le cunoasteti, cel putin ca titlu informativ, si dvs.); – vom remarca, totusi, unele disensiuni in ceea ce priveste corespondentii cauzali energetici cu cei ai efectului urmarit si obtinut, adica vom avea un comportament al organelor celulare cu ai lor corespondenti biostructurali de camp (ai spiritului) „cu tot”, si aceasta, dupa medicina si anatomia cunoscute si invatate de noi in scoli, si, apoi, o dirijare suplimentara si concomitenta, dupa cele 7 chakre [constituite din retele tridimensionale cu circuit (spiral) inchis de vibratie, sub forma de petale, cu efect energetic polarizator rotativ (compus) asupra tuturor tipurilor de particule independente din zona, sub forma
flau vartejuri fluidice] unite prin sufluri si meridiane energetice (ce formeaza un asa-zis schelet de comunicare); – precum si apendicele, impreuna cu cateva glande secundare [ale caror celule in cadrul tesuturilor - mai precis, spinii nucleari,… - nu au orientarile (rezultante) specifice valorii presiunii gravitationale din zona terestra sau a sistemului solar, masurate in gauss/cm2], a(u) aparut la om ca urmare a unui bagaj
reincarnarilor si clonarilor sa fi realizat aceasta, prin combinare cu multiple readaptari la mediu; – intre straturile biostructurale si chakre
