Orbitarea (sau relationarea energetica stabila) se realizeaza pe principiul (regula) respingerii afectarilor de acelasi fel si echilibrarii afectarilor opuse (surplusul energetic continuandu-si drumul), afectari create/transmise in/prin reteaua fundamentala, cu efect aproape instantaneu asupra urmatoarelor – inca nerealizate – contactari (de pe timpul aceleiasi vibratii) si, implicit, asupra structurarilor, deplasandu-le, astfel incat, atat prin manifestarea miscarilor de spin (si a contactarilor alternative create configuratiei tridimensionale a vibratiilor retelei fundamentale), cat si prin diferentele spatiale de realizare, prin reteaua fundamentala, a echilibrarilor energetice, de la o vibratie la alta (vibratiii exercitate la nivelul tuturor structurarilor), se vor „balansa” („contrabalansa”) toate formatiunile structurale aflate in respectivele relatii energetice enuntate, (si aceasta) in cadrul unei rezultante energetice finale, numita orbita. Daca, pe timpul reprizelor tahionice, informatiile energetice realizeaza viteze foarte mari (desi mai mici decat vitezele neutrinice), capabile, (ca) la o actionare concomitenta, dintr-un anume moment al desfasurarii unei vibratii – creata in urma unei multitudini de contactari necesare dezvoltarii energiei corespunzatoare – capabile, deci, sa parcurga distante la nivel galactic, aceasta nu inseamna ca defazarea ce o realizeaza energiile in acest caz (defazare datorata parcurgerii distantelor amintite) poate fi comparabila (ca modalitate de obtinere) cu defazarea obtinuta de structurarile materiale intre ele, defazare datorata interactionarilor diverse. Cum se vor urmari, atat echilibrarea tipurilor opuse de afectare, cat si uniformizarea fronturilor energetice de manifestare, de la cele mai mici niveluri structurale, pana la cele mai mari, vom intalni diverse combinatii energetice, ce vor da niveluri de structurare si de orbitare diverse. Vor conta, astfel, si straturile energetice (proprietatile acestora) sau zonele de apropiere in/din cadrul manifestarilor. In relatiile energetice complexe de la nivelul corpurilor ceresti, in principiu, vor interactiona nucleele corpurilor ceresti (in centrul sistemelor galactice vor fi gauri negre, nuclee de antimaterie). Respingerile dintre nucleele de antimaterie (avand, deci, manifestari predominante identice) se vor exercita pana cand, prin defazarea transmiterilor energetice prin reteaua fundamentala, se vor realiza intrari in faza ale unor manifestari antiluminice (antimateriale) de la un corp ceresc, cu unele manifestari luminice (materiale) de la alt corp ceresc, acestea din urma existand deja in relatii energetice stabile in cadrul propriului corp ceresc, cu nucleul antimaterial mai slab sau egal (in acest ultim caz fenomenul este dublat, prin reciprocitate); se mai intalnesc cazurile cand nucleele corpurilor ceresti sunt de acelasi tip de manifestare (antimaterial sau material), dar cu unele defazari, defazari ce vor asigura motive suficiente de echilibrare, deci de relationare, imitandu-se jocul energetic anterior, dar pe acelasi „domeniu” energetic (aceasta fiind posibila numai la distante ce ofera intrarea in aceeasi faza de vibratie; diferenta de faza dintre nucleul si crusta corpurilor ceresti mici exista, dar este foarte mica). ?i in aceeasi faza de vibratie, structurari relativ apropiate, cu diferente de potential energetic datorat cumulului final al tipurilor de afectari „+/-„ , vor gasi motivele echilibrarii energetice. Prin defazare, structurari similare vor avea stari (valori) energetice diferite, intalnind opozitii diferite ale tensionarii retelei fundamentale (diferite in cadrul manifestarilor energetice: A,B,C,D sau A₁, A₂…), deci, pe faze fundamentale diferite, in afara diferentei de potential datorata sensului defazarii.

*

Codurile energetice de sporire sau diminuare ale vibratiei fundamentale pot realiza evolutii diferite ale timpului structural (evolutii diferite ale proceselor) si, concomitent (dar cu posibilitatea mai clara de observare, dupa incetarea procesului de energizare), modificari de faza ale structurarilor energizate (fata de stadiul de inceput), dupa regula: cand se actioneaza printr-o diminuare generala a vibratiei fundamentale, se va diminua, atat comportarea materiala, cat si cea antimateriala, iar cand se actioneaza printr-o sporire a vibratiei fundamentale, se va spori, atat comportarea materiala, cat si cea antimateriala. Energizarile pot grabi procesele, atunci cand se mareste densitatea de afectari portante pe „portiunea” de cod energetic, sau pot contribui la marirea duratei de manifestare a proceselor, datorita numarului foarte mare de contactari suplimentare (fortate) cu reteaua fundamentala si celelalte retele orbitale sau structurale intalnite si astfel intrepatrunse – la teleportari (de asemenea, la viteze foarte mari, ce tind spre „c” sau la intensitati mari magnetico-gravitationale); aceasta, cand ne referim la contactarea directa a retelelor primordiale structurale, dar este de ajuns sa luam in considerare afectarea fazei de manifestare a proceselor (periodic), pentru a intelege scoaterea relatiilor acestora din comportarea de metronom a schimbarii celor patru „cadrane” fundamentale necesare realizarii miscarilor de spin; simetria cadranelor 1 si 3, apoi 2 si 4, (doar) din cele patru utilizate (din totalul de opt cadrane fundamentale), combinata cu intoarcerea vibratiei prin reteaua fundamentala si prin cele structurale, nu va permite, in cazul stagnarii spatiale a relatiei (cand, totusi, poate fi afectata, in general, relatia sau numai unele componente, care, la randul lor, vor influenta intreaga relatie, dar, in acest caz, numai din punct de vedere energetic), deci, nu va permite distrugerea acesteia, deoarece toata relatia va „sari” peste un cadran (de exemplu, cu sot), ca sa vina in configuratia celuilalt fara sot, dar care, prin sensurile de vibratie fundamentale si structurale capatate, va parea acelasi cu cel ce trebuia sa faca modificarea (ca si cum tot Universul s-ar fi intors, spatial, la 180°, odata si cu intoarcerea vibratiei prin structurile relationate, sau, altfel spus, chiar impreuna cu structurile relationate, aceasta, atunci cand se conserva spatial relatia formata). Intoarcerile in timp universal nu se pot produce, decat cele in timpul structural (al structurarilor) si acestea (ce se regasesc in partea a doua a manifestarii ciclului universal sau in energizarile zonale, produse in/prin reteaua campului fundamental, dar numai atunci cand se realizeaza schimbarea raportului intre fazele structurale, materiala sau antimateriala, si cea fundamentala, deci, cand se schimba raportul fazelor: materiala/fundamentala, cu cel al fazelor: antimateriala/fundamentala, sau invers) nu 100%, datorita infiltrarii si a valorilor energetice ale codurilor destinului astral. Contrapunerea configuratiilor fazelor de vibratie structurale (materiala, antimateriala), fata de cea fundamentala, in timp, va realiza (datorita multiplelor procese universale dezvoltate) raporturi opuse (adica, acea inversare a raporturilor fazelor: materiala/fundamentala, cu cel al fazelor: antimateriala/fundamentala si invers, sau, cu alte cuvinte, inversarea fazelor: materiala cu cea antimateriala, avand ca sistem de referinta faza vibratiei fundamentale), ce vor obliga prima parte a unui ciclu de evolutie sa se continue tot cu o evolutie, dar prin regulile antimateriei, pentru materie si prin regulile materiei, pentru antimaterie, ajungandu-se la un stadiu de la care s-a mai pornit candva. Uneori, aceste procese se mai intampla si zonal (nove, supernove, etc), nu in ansamblul Universului (la care, un cuvant de spus il au si propagarile energiilor superluminice in Univers, prin modul prezentat in lucrare, alaturi de defazarile structurale amintite ce se produc in mod firesc). Anumite relatii energetice ale structurarilor se contureaza in anumite domenii si valori gravitationale, iar trecerea (fortata) la/inspre valori mai mari (intensitati mai mari), cand se mareste durata proceselor, ne arata afectarea (stagnarea, din cand in cand) acestor relatii amintite. Trecerea peste un anumit prag, insa, va determina fractionarea relatiilor. In sens invers, la o deplasare intr-o zona cu intensitate mai mica, ar trebui, teoretic, sa se scurteze durata proceselor, insa, avand conditia sa reziste relatiile conturate pana in acel moment, conturate datorita concursului dat de influenta gravitatiei. Daca in locul de formare a relatiilor energetice ale structurarilor s-au folosit posibilitatile maxime (extreme) ale formarii miscarilor de spin, nu se mai pune problema scurtarii duratei proceselor la trecerea in zone cu intensitate mai mica, ci doar a pastrarii relatiilor energetice formate.