Lumina va fi atrasa de afectarile opuse antiluminice (gravitationale), din/in zonele cu atractie gravitationala (corpusculii fotoni, concomitent cu atractia intregii relatii electromagnetice), acestea datorita tendintei de echilibrare energetica, prin reteaua fundamentala. Cantitatea energetica a fluxului luminos va fi comutata (proportional cu procesul de echilibrare energetica) spre sursa gravitationala. ?i „mediul” (afectat) electromagnetic va completa (spre echilibrare) cantitatea energetica „dislocata”. Acest proces se va repeta la fiecare vibratie fundamentala (si structurala). In zona apropiata gaurilor negre, are loc o prabusire spiralata a proceselor energetice, datorita rotatiei gaurilor negre si/sau a sistemului atras. Realizarea vitezelor superluminice, de catre structuri materiale, se poate face prin interventii fortate, puternice ale codurilor energetice de acelasi tip, asupra relatiei codurilor energetice ale unui sistem, pe toate manifestarile (A, B, C, D ale) retelei fundamentale (precum teleportarea sau atractia exercitata de gaurile negre, neechilibrate energetic). Coduri combinate puternice, fortate pe toate manifestarile retelei fundamentale (A, B, C, D), pot forta, la randul lor, o relatie structurala spre/la contactari anormale, suplimentare, determinand viteze mai mari decat „c”.

Intrucat intrarea energiilor in primul mecanism de autoreglare presupune formarea unei multitudini de unde [principale si secundare; cele principale au frontul de unda mai puternic (energetic) si pot fi accesate de corpusculi compatibili, contand, bineinteles, faza manifestarii energetice a corpusculului; cele secundare pot fi mai rapide - cele tahionice - sau mai lente, acestea toate datorandu-se scaparilor energetice (de) pe lantul exterior de transmitere al magnetonilor fundamentali si repetarii alternantei cu procesele intarzietoare ce se creeaza prin reteaua fundamentala, pe celelalte lanturi de transmitere ale magnetonilor fundamentali], vom avea o multitudine de variante de posibila percepere sau interceptare. Pe de alta parte, corpusculii, fata de comportarea normala (de) pe o unda portanta constanta, neinteractionata suplimentar, pot sa aiba conjuncturi de interactionare suplimentara, ce pot face adaugiri sau pot anula la/din contactarile „motrice” standard, fapt ce poate determina marirea/micsorarea vitezei de deplasare a corpusculilor (a relatiei angrenajului electron-pozitron, in cazul fotonului). Observatia (receptionarea) va depinde de faza de manifestare energetica a structurarii observatorului (receptorului). Energizarile suplimentare (precum interactiunile din acceleratoarele de particule, etc…) pot mari viteza corpusculilor sau mari/micsora domeniul de manifestare a fazei de vibratie, de la/pentru contactul cu reteaua fundamentala (domeniu de accesibilitate necesar doar contactarilor eficiente cu reteaua fundamentala, contactarilor „motrice”), precum si pot comuta intensitatile (tensionarile) mari, in cadrul domeniului amintit, astfel modificandu-se valorile energetice de contactare a retelei fundamentale. Viteza fotonilor este viteza schimbarii cadranelor fundamentale necesare conturarii miscarii de spin, dar cu un cadran schimbat, la o transmitere a vibratiei prin reteaua fundamentala, fiind, in acelasi timp, constanta, egala cu „c”. Daca, indiferent de conjunctura marimii spatiului, in expansiunea materiei, viteza fotonilor este tot „c”, constanta (datorita relatiilor de echilibru energetic permanent – urmarite si intretinute … din cosmos), la intrarea sub influenta undei „aducatoare” antiluminice (cand se inverseaza rotatiile electronului si pozitronului aflat in faza de vibratie materiala, din angrenajul fotonului), din zonele subordonate direct de gaurile negre, se vor mari vitezele antifotonilor (compusi din pozitroni si electroni, aflati in faza de vibratie antimateriala). Profesorul Virgiliu Th. Razus a afirmat ca viteza luminii este de 300.000 km/s, iar viteza fotonilor de 750.000 km/s. Daca masuratorile trecute ar fi gresite, iar cele mentionate anterior – foarte exacte, ar insemna ca procesele intarzietoare sunt de o (mai) mare importanta (pentru a veni in faza receptorului numai acele „viteze” masurate), fotonii ar fi transportati corespunzator nivelului energetic compatibil (doar) al unor unde portante tahionice [unde, constituite de „scaparile” energetice ce sunt in aceeasi faza de vibratie si cu procesele intarzietoare (cu aceeasi origine a producerii) „ramase” (insa) a fi interceptate - separat (distinct) - cu viteza „c”], iar, in general, undele tahionice – mai rapide cu mult decat „c” – ar exista in diverse variante. Dar, cum orice masuratoare depinde de conjunctura energetica (faza de vibratie) a receptorului (ce poate fi modificata, fata de normal, in varianta tehnologica, si apoi, de neinterventia energetica in caracteristicile procesului masurat), iar o actiune energetica suplimentara nu este exclusa (capabila sa accelereze fotonii), pot exista circumstante (ce ar putea veni in sprijinul unor dezinformari stiintifice, conspiratii, al unor infirmari de actiuni si contestari de probe privind procese fizice, precum in cazul aselenizarii navetei Apollo –11). Prof. Razus, prin experimentul realizat la Universitatea Politehnica Bucuresti, arata ca, in vid, raza luminoasa reflectata (de o suprafata reflectorizanta, de o oglinda) urmeaza drumul (invers al) razei incidente, realizandu-se reflexia totala. Astfel, sub un clopot de sticla, unde existau: o oglinda, un obiect si o sursa de lumina, in momentul crearii vidului sub clopot, raza de lumina reflectata de oglinda (ce ar trebui sa se indrepte spre obiect, putand deveni, in acelasi timp, raza luminoasa incidenta pentru acesta) „dispare” (spre deosebire de cazul normal, fara vid creat, cand obiectul se poate reflecta). Aceasta, datorita faptului ca fotonii (in cazul crearii vidului) se reflecta, intorcandu-se pe acelasi traseu. Pe vizoarele cosmonautilor americani ar fi trebuit sa nu se vada nimic (sau, neconsiderand efectul mai sus amintit, la intoarcerea capului, ar fi trebuit sa se schimbe imaginea reflectata, ceea ce nu s-a intamplat; curbura vizorului ar mai fi putut salva situatia, daca reflexia imaginii s-ar fi facut lateral, la intoarcerea capului). De asemenea, cerul privit de pe Luna nu avea stele (pe pelicula); apoi, intr-o imagine, umbrele a doi dintre cosmonauti sunt divergente; in alta imagine, un cosmonaut nu are umbra, comparativ cu naveta spatiala sau steagul american infipt in sol, care au umbre paralele; … o roca lunara are inscrisa litera „C”… Se pune problema, daca si pentru alte suprafete ale obiectelor este valabila observatia facuta asupra unei suprafete reflectorizante (oglinda) si/sau plane. Astfel, in caz afirmativ (desi, la vidare, se deduce ca se observau obiectele din interior … cazand, astfel, varianta ce urmeaza a fi prezentata), daca (in cazul vidului creat…) o raza luminoasa incidenta (provenita de la astri sau de la o sursa luminoasa) ar intalni un corp oarecare, raza reflectata nu va fi decat o raza incidenta „de intoarcere”, iar in acest „context”, numai un receptor ce emite, in acelasi timp, lumina, va putea intercepta obiectele din jur… Acesta sa fi fost motivul trucarii datelor si probelor navetei Apollo – 11, precum si al incetarii ritmului de cercetare, cu oameni, a sistemului solar…? In aceste imprejurari, raman de clarificat urmatoarele:

- de ce, totusi, se reflecta suprafata Lunii ? (cand atmosfera este foarte rarefiata)… in acest caz, putand conta cantitatea mare de radiatie luminoasa venita de la sursa (de la Soare, si in multe faze de vibratie, inclusiv pe cea a razelor reflectate de Luna, nepermitand acestora din urma, sa se intoarca pe acelasi drum), tendinta acesteia (a radiatiei luminoase) de echilibrare spre zone mai putin afectate de radiatia luminoasa si in conditiile efectului Einstein al luminii, suportat in zone cu atractie gravitationala (atat in cea a Terrei, cat si in cea a Lunii, desi zona din urma prezinta, de 6 ori si ceva, mai mica atractie, decat cea a Terrei); distanta medie Terra – Luna este de 384.400 km, limitele magnetosferei (complexul rezultat in urma actiunii campului geomagnetic, asupra energiilor si particulelor diverse ale vantului solar … si nu numai) sunt: in directia Soarelui, de pana la 14 – 15 raze terestre, in sens opus, de pana la circa 1.000 de raze terestre; cum raza medie terestra este de 6.367,5 km, iar vantul solar actioneaza si in afara magnetosferei determinate, Luna (ce are si o usoara emanatie proprie, si un slab camp magnetic – cateva miimi din cel terestru) nu ar fi complet „parasita” de particule, precum este vidul creat in experiment… Ar mai conta, apoi, inclinarea si tipul suprafetelor [precum, „in lipsa” vidului atmosferic, suprafetele plane divergente ale avionului F -117 vor trimite, cu siguranta, razele reflectate, in afara zonei de interceptare radar, pe cand alt avion cu suprafete neregulate va putea avea o multitudine de raze reflectate, spre zona de interceptare radar; referitor la tipul structural al suprafetei Lunii, Si O₂ (component al cristalului de cuart, structura ce are puternice proprietati energetice, datorita focarelor energetice intrastructurale, intermoleculare create) reprezinta 40% din componenta rocilor solului lunar, astfel incat proprietatile razelor reflectate ar putea fi modificate…], ce ar putea crea concentrari si reechilibrari energetice ale fasciculelor luminoase …

- apoi, unghiul de refractie combinata (refractie realizata intre mediul cu vid atmosferic, mai putin – mediul invelisului de sticla al clopotului, si mediul cu atmosfera) al razelor reflectate (o posibila raza reflectata de catre oglinda ar putea fi raza incidenta pentru obiect, ca apoi, raza nou reflectata, a obiectului, daca va deveni incidenta pentru oglinda si se va putea transforma, astfel, intr-o raza reflectata, sa mai poata fi interceptata sau nu, in noile conditii energetice, de catre un observator aflat, se pare, in exteriorul clopotului) din interiorul clopotului de sticla ar putea crea erori de interpretare a(le) fenomenelor si proceselor, atat timp cat receptorul (observatorul) nu se afla in interiorul clopotului de sticla, … precum si supraaglomerarea proceselor (din interiorul clopotului) poate duce, de asemenea, la neclaritati in interpretare (ca si la procesul de iesire din faza de vibratie a receptorului, proces ce este posibil sa se produca, si care ar permite razei reflectate sa se intoarca, sursa neemitand pe/in mai multe faze de vibratie). ?i oglinda din experiment ar putea indeplini conditia de materializare a doua medii cu densitati diferite, realizand reflexia, dupa o refractie suplimentara, datorata afectarii proprietatilor suprafetei, de catre vidul creat. Atmosfera (moleculele de aer) influenteaza propagarea normala a undelor luminoase, ajutand sau creand reflexii sau refractii, impiedicand intoarcerea razelor reflectate pe acelasi drum, in functie de modificarea caracteristicilor moleculare (temperatura, densitate, etc …), dar, acestea fiind posibile si datorita caracteristicilor energetice si spatiale ale suprafetelor intalnite. Sa amintim de schimbarea caracteristicilor energetice moleculare ale diferitelor structuri in vid (fara atmosfera), precum in cazul trunchiurilor de copac (Rusia): acestea se decojesc, apa din seva clocoteste, etc… Energiile razelor reflectate se pot modifica dupa proprietatile suprafetelor intalnite, acest fapt putand determina alegerea modului de intoarcere pentru razele reflectate amintite. …Referitor la absorbtie, s-a constatat ca regiunile de absorbtie pronuntata ale atomilor corespund frecventelor proprii de rezonanta ale dipolilor elementari din atom (ale electronilor). Sticla este transparenta si, practic, incolora in vizibil, caci absoarbe foarte putin din radiatiile vizibile. In schimb, ea este foarte absorbanta pentru undele ultraviolete. Sticlele colorate – de exemplu, cele rosii – apar ca atare, deoarece, din lumina alba, absorb mult radiatiile verzi si albastre, si lasa sa treaca pe cele rosii. Intensitatea unei unde plane sufera o micsorare, pe masura ce unda patrunde in corp. Dupa fizica clasica, daca lumina trece dintr-un mediu optic mai dens, intr-altul mai putin dens, din legea refractiei rezulta, pentru o anumita valoare a unghiului de incidenta, un unghi de refractie limita (la care raza refractata trece paralel cu suprafata de reflexie/refractie), pentru a carui depasire, raza refractata nu mai trece in cel de-al doilea mediu, producandu-se reflexia totala, ca si in cazul undelor mecanice. In cazul experimentului nostru, avem trecerea luminii de la sursa, prin vid, in componentele mediului structural al suprafetei reflectorizante, din acestea inapoi in vid, din vid, prin invelisul clopotului de sticla – daca e cazul – in mediul atmosferic, acestea prezentate, in varianta existentei unui paravan intre sursa si obiect sau in varianta existentei unei surse cu emisie polarizata, indreptata spre oglinda (in varianta fara paravan, razele reflectate: din oglinda – cea a sursei si in oglinda – cea a obiectului, se pot intalni pe acelasi traseu, respingandu-se reciproc). Amintitele treceri dintr-un mediu intr-altul pot fi reflexii sau refractii, dupa caz. Ar mai exista si varianta (reflexiei difuze) ca, in cazul vidarii, raza reflectata sa nu atinga obiectul (ca urmare a raporturilor diferite create, dintre proprietatile mediilor accesate), insa se mentioneaza, in mod special, disparitia acestei raze. …Ca lege a reflexiei (aceasta, cu siguranta – se pare – doar in mediul atmosferic), „unghiul de reflexie este, numeric, egal cu unghiul de incidenta”, astfel incat imaginea unui punct intr-o oglinda plana este un punct simetric, in raport cu oglinda. De asemenea, unghiul de incidenta, unghiul de reflexie si normala la suprafata in punctul de incidenta trebuie sa fie in acelasi plan, chiar daca, la reflexia difuza, un plan, al unei raze incidente, nu este comun cu un alt plan, al altei raze incidente, razele incidente facand – totusi – parte, dintr-un plan comun. Apoi, se stie ca vidul este un mediu nedispersiv; prin el, toate undele electromagnetice se propaga cu aceeasi viteza, indiferent de lungimea lor de unda (dispersia = fenomenul de variatie a indicelui de refractie, cu lungimea de unda; indicele de refractie al unui mediu strabatut de unde electromagnetice = raportul dintre: viteza undelor in vid si viteza lor in acel mediu = c / v). Toate mediile transparente pentru radiatiile vizibile (apa, sticla, cuartul, etc…) prezinta fenomenul de dispersie. In general, in mediile optice obisnuite, indicele de refractie creste, cu scaderea lungimii de unda (si cu cresterea frecventei). Astfel, razele violete vor fi refractate mai puternic decat cele galbene, iar acestea, mai puternic decat cele rosii. In experiment, nu se pune problema modificarii lungimilor de unda ale emisiilor initiale ale sursei. Efectul componentei magnetice a undei electromagnetice este nesemnificativ asupra senzatiei vizuale, de baza fiind influenta componentei electrice. Reflexia pe o suprafata perfect plana si lucioasa este denumita regulata, fasciculele paralele incidente transformandu-se tot in fascicule paralele si dupa reflexie; daca, dupa reflexia acelorasi fascicule paralele pe o alta suprafata, se vor obtine fascicule difuze (reflexia difuza), suprafata se va numi mata. Intrucat experientele in vidul creat nu ne sunt familiare, ne putem gandi si la corespondenti, in noile raporturi energetice create, pentru: 1) efectul Compton [cuanta ? ciocneste unul dintre electronii substantei, ii cedeaza o parte din energia sa, modificandu-si si directia de miscare; in functie de energia cuantei, se obtine o imprastiere mai mare sau mai mica (sau deloc); are loc si cu electroni liberi si cu electroni legati, depinzand de numarul electronilor din unitatea de volum; energiile la care radiatia ? produce efectul sunt intre 1 keV si 1 MeV]; 2) efectul fotoelectric (un electron absoarbe energia fotonului, care „dispare”, avand ca urmare excitarea sau ionizarea; energia fotonului trebuie sa fie egala cu energia de ionizare, iar surplusul energetic se va regasi sub forma energiei cinetice); 3) formarea de perechi (daca o cuanta trece pe langa nucleu, atunci ea „dispare”, in locul ei aparand un electron si un pozitron material; pozitronul material, prin deplasarea lui, va intalni un electron si se va uni cu el, transformandu-se intr-o cuanta … si fenomenul se repeta … , deci o formare de perechi este urmata de o anihilare; formarea de perechi are loc daca energia cuantei este cel putin egala cu suma energiilor de repaus ale celor doi electroni, deci de 1,02 MeV). …De asemenea, la frecvente mari ale radiatiei electromagnetice, experienta nu mai verifica deducerile teoretice, indicele de refractie avand valori diferite pentru diferite frecvente.