Toate acestea, nu fara probe. Cunoasteti si dvs numeroase cazuri de fenomene, vizualizate de un numar mare de persoane, iar la apropierea de locurile respective, aparand o „ceata” confuza, in locul fenomenelor. Apoi, fenomenele: „Roma” (la 7 km de localitate; daca locul afectat a mai ramas si acum la aceeasi distanta, lucrurile sunt clare), „Dealul Feleacului”, unde obiectele „urca”, la existenta pantei, arata anomalii, ori energetice pure (cu efecte energetice ale configuratiei straturilor terestre), ori structurale de camp [datorita fractionarii sau neconturarii complete a(le) retelelor structurale magnetice]. In oricare din cazuri, rezultatul este acelasi: schimbarea rezultantei energetice gravitationale. De asemenea, migratia unor anomalii magnetice locale, ale caror „sedii” (sau origini) se afla sub scoarta terestra, nu este concludenta, in sprijinul explicatiei ce priveste retelele magnetice – varianta 2; aceste anomalii pot avea cauze (mobile, fata de suprafata terestra) pur energetice, cu participarea pasiva a retelelor magnetice stationare locale. Mai exista si celebra anomalie din nordul Iranului, care trece prin teritoriul fostei Uniuni Sovietice (exista si informatii despre similitudinea cazului „Dealul Feleacului” langa Baia Mare, fara a sti, insa, daca este vorba despre mutarea cazului amintit). Cazuri concludente pentru varianta 2 (cea a stabilitatii retelelor de camp fata de scoarta terestra) sunt cele de reconstituire a imaginilor cladirilor demolate sau de redare a imprimarilor energetice ale unor fiinte cu potentialuri energetice mari (din perioade anterioare), prezentate in prima lucrare a autorului (toate cele prezentate fiind realizate cu aparaturi speciale). Cele 4 circuite magnetice terestre, ce par a fi stabile in spatiul terestru, sunt un alt argument in sprijinul variantei anterioare. Pot fi tot felul de cazuri, atat separate, cat si combinate… In cele din urma, o concluzie generala ar putea fi aceea a cumularii cazurilor.

Revenim… Egyed se mai bazeaza pe un fapt: cu multi ani in urma, o parte mult mai mare din suprafata Pamantului era acoperita de ape. In perioada cambriana (acum 600 milioane ani) circa 35 – 40% din suprafata actuala a uscatului era sub apa. Se crede, ca tocmai expansiunea este cea care are drept cauza retragerea progresiva a apelor marilor, in bazinele oceanice care incepusera sa se formeze. In acest caz, calculele arata, ca raza Pamantului creste in fiecare an cu 0,3 mm. In cazul bazat pe analiza inelelor coralilor, calculele aratau o crestere a razei de 0,6 mm pe an. Daca aceste cifre sunt corecte, inseamna ca g ar avea o scadere anuala de circa 7/10¹⁰. Terenuri argiloase din regiunea Londrei au fost acoperite, la o anumita epoca, cu un strat de sedimente de circa 220 m. Esantioane ale acestor argile fiind supuse la probe de compresiune in laborator, s-a ajuns la concluzia, ca, in urma cu mult timp, ele au avut de suportat o sarcina in jurul a 35 kg/cm².

Considerand valoarea actuala a gravitatiei, aceasta ar echivala cu un strat de sedimente de 300 – 360 m grosime. Acest fapt ne arata ca in epoca in care stratul de argila a fost acoperit cu sedimente – acum 30 milioane de ani – forta de gravitatie ar fi fost cu mult mai mare decat cea actuala. Un alt calcul asemanator s-a facut cu anumite aluviuni din New Mexico, care, in momentul de fata, se gasesc la suprafata, dar care in epoca Cretacicului superior si Miopliocenului erau acoperite cu un strat de peste 380 m de sedimente. Dupa cum afirma specialistii, eroziunea ar fi inceput odata cu depunerea sedimentelor cele mai recente, care au in jur de … 25 milioane ani. Cercetarile de laborator pentru aceste aluviuni arata ca ele ar fi fost supuse initial unei compresiuni echivalente unui strat de sedimente de circa 700 m. Astfel, gravitatia, la acea epoca, putea sa fie superioara marimii actuale, cu o valoare cuprinsa intre 15 – 40%.

O alta problema (pe care o veti putea regasi in modelul prezentat de autor in capitolele urmatoare) este cea a infinitatii (sau a limitarii) domeniului de actiune a fortelor gravifice.

Dupa Newton, oricat de departe ar fi doua corpuri, intre ele va exista intotdeauna o influenta gravitationala, chiar daca aceasta este atat de mica, incat nu le influenteaza comportarea intr-o masura sesizabila.

Dr.Peter O.G. Freund (Universitatea Chicago) face referiri la lucrarile lui Einstein, unanim acceptate, referitoare la gravitatie. Prin urmare, considera impropriu faptul de a evalua, intr-un univers finit, domeniul infinit de actiune a fortelor gravifice. Ca urmare, el a propus limitarea actiunii gravitatiei numai la domeniul efectiv al universului, intelegand prin aceasta spatiul ce contine totalitatea materiei gravifice. Dr.Freund specifica faptul, ca, in conformitate cu teoria sa, partile Universului interactioneaza gravitational, facand astfel ca domeniul de actiune a gravitatiei sa coincida cu ansamblul Universului. Efectele actuale ale fortelor gravitationale nu sunt prea mult schimbate, insa se evita valorile infinite, stingheritoare in calcule. Teoria dr.Freund este in deplin acord cu ceea ce se numeste modelul universului pulsatoriu. In conformitate cu acest model, Universul, la inceput in dilatare, inceteaza – la un moment dat – sa se dilate si incepe sa se contracte, iar apoi, va trece din nou in stare de dilatare s.a.m.d. Daca Universul este in expansiune, domeniul gravitatiei, propus de dr.Freund, se mentine „in pas” cu acesta. Dar aceasta extindere a actiunii gravitatiei reactioneaza invers (se opune) expansiunii Universului, astfel incat, matematic, in final, perioade de expansiune sa alterneze cu perioade de contractie. Un alt motiv, care l-a determinat pe prof.Freund sa propuna teoria sa, are in vedere dificultatile intampinate in cazul cand se efectueaza calcule (determinari cantitative) in teoria lui Einstein. Prof.Freund mai spune, ca ar trebui admise cuante gravitationale, adica particule purtatoare ale fortelor gravitationale, tot asa cum fotonii – cuantele de lumina – transporta fortele electromagnetice.

Fizica considera, in acest moment, patru tipuri de forte (interactiuni), ale caror intensitati, domenii de actiune si durate de „viata” ale particulelor respective se afla intr-o cunoscuta interdependenta.

Dupa parerea prof.dr.E.H.Huten (Universitatea Londra), rezulta, ca ne aflam intr-un univers dinamic, in care campurile de forte determina relatiile spatio-temporale dintre evenimente, iar campul gravitational se extinde in tot Universul, a carui raza este de 10²⁷m si a carui varsta este de 10¹⁸s.

Daca relativitatea restransa porneste de la campul electromagnetic, avand de-a face cu miscarea uniforma, in schimb, relativitatea generalizata descrie campul gravitational in miscarea accelerata. Ar mai fi (inca) o intrebare: Prin ce se transmite forta gravitationala?

In capitolul urmator, toate problemele discutate isi vor gasi (dupa parerea autorului) linistea si rostul.

Sistemul vibratoriu universal, sub forma de retea tridimensionala (cubica; desi autorul propune si o varianta de rezerva), avand lanturi de constituire, iar acestea, la randul lor, particule initiale (primare) cu timpi corespunzatori de vibratie pe fiecare „dimensiune” din cele trei, va prezenta, la intersectiile tridimensionale ale lanturilor de retea, posibilitati de amortire a vibratiei normale de retea si posibilitati de sporire a vibratiei normale de retea, fiecare din aceste posibilitati fiind concomitente pe cele trei dimensiuni de retea, dar distincte, existand o perioada de separatie intre ele. Acestea realizeaza, de altfel, pulsatia fiecarei intersectii de retea (pulsatia „magnetonului” fundamental), pe care o veti regasi in capitolul urmator, precum si in prima lucrare a autorului.

Desi nu e pedagogic, am devansat capitolul ce prezinta acest mecanism de functionare a fortei a 5-a, pentru a arata cele doua tipuri de posibilitati (amintite) de punere in evidenta a acestuia, prin intermediul notiunilor si „investigatiilor” fizicii clasice.

Prima evidentiere a mecanismului vibratoriu… [cea de amortire/diminuare a vibratiei normale de sistem, specifica energiei electromagnetice, deci, de afectare similara a celor trei dimensiuni de retea si in mod simultan; ar mai trebui mentionat, ca unda portanta electromagnetica se manifesta similar, prin diminuari, pe toate cele trei dimensiuni de retea fundamentala, iar actiunea angrenajului fotonului este valorificata dupa/prin manifestarile polaritatilor, unde predomina polaritatea electrica (prin urmare, cu diminuari pe cate doua dimensiuni de retea fundamentala, in momentul contactarii retelei fundamentale de catre cea structurala de substanta, cum este cea a electronului; la cea de antisubstanta, raportul afectarilor de diminuare de 2/1 se inverseaza cu 1/2); polaritatea magnetica (cu sporiri pe cate o dimensiune de retea fundamentala, in momentul contactarii retelei fundamentale de catre cea structurala de substanta, cum este cea a electronului; la cea de antisubstanta, raportul afectarilor de sporire de 1/2 se inverseaza cu 2/1) este relativ „acoperita” de surplusul manifestarii de diminuare a plafonului energetic fundamental (zonal), in faza comportarii materiale; dupa suportarea transmisiilor energetice (efectuate) intr-un anumit interval de timp, reteaua fundamentala (prin particulele ei) va capata (inmagazina) un surplus energetic de activare/dezactivare a(le) vibratiei proprii, dar numai dupa ce, la nivelul intregii retele fundamentale universale, s-au realizat echilibrari (chiar daca nu in faza specifica de manifestare energetica, ci in urmatoarele faze…, prin intermediul undelor/manifestarilor intarzietoare)…] este acea radiatie termica de fond, universala si izotropa [precum universala este si a doua evidentiere a mecanismului vibratoriu, dar in cazul unor aprecieri gresite ale acestor evidentieri, ele fiind doar de natura galactica, metagalactica (deci, de provenienta structurala, suprapusa celei fundamentale…), va trebui, obligatoriu, sa existe alte evidentieri (similare) universale ale mecanismului vibratoriu…], in domeniul undelor radiocentimetrice (aceasta, doar datorita capacitatilor de „interceptare” ale receptorilor…), care corespunde unei temperaturi de 2,84⁰K (~ 3⁰K). Se manifesta sub forma energiei electromagnetice (sau, cel putin, aceasta observare sesizeaza „valorile” electromagnetice).

Aceasta radiatie a fost descoperita pentru prima data de A.Penzias si R.W.Wilson, de la Bell Telefon Laboratory (cu valoarea de 2,7⁰K). Valoarea de 2,84⁰K a fost obtinuta de Bortolot, Clauser si Thadeus, in 1969.

A doua manifestare a fortei a 5-a (manifestare uniforma, continua, independenta de celelalte radiatii neutrinice produse de marile corpuri ceresti, etc…) este radiatia neutrinica de fond, care, dupa multi cercetatori (Zeldovici, Doroskievici, Novikov, Harrison, etc…), corespunde unei temperaturi neutrinice de 2⁰K. Ea corespunde conectarii particulelor initiale de la „contactul” tridimensional al magnetonului fundamental, astfel incat, dupa respingerea zonelor tensionate ale particulelor initiale (particule, de pe fiecare din cele trei lanturi de retea), sa intre in consonanta de vibratie, producand o manifestare energetica „anti”-„luminica” (spre deosebire de radiatia termica de fond, „sub forma” electromagnetica, deci „luminica”-„luminica”, privind afectarea vibratiei normale a retelei campului fundamental – care realizeaza, dupa cum am mai amintit, amortirea (diminuarea) prin „contrapunere”, de asemenea pe cele trei dimensiuni ale retelei fundamentale, a vibratiei normale de sistem a acesteia) manifestare energetica prezenta, deci, pe toate cele trei dimensiuni de retea. Motivul greutatilor de interceptare a radiatiei neutrinice de fond este constituit de posibilitatile limitate de adaptare ale receptorului la codul energetic respectiv, deci de compatibilitatea receptorului cu sursa sau emitatorul, privind codul energetic emis. In plus, in multe experimente, executate la nivelurile mici de constituire universala, intervine si rolul perturbator al aparatelor de masura, stiind ca sunt alcatuite din structuri materiale, care se manifesta, „vrand – nevrand”, in mod energetic. Aceasta a doua forma de manifestare a mecanismului de vibratie al fortei a 5-a (forta, care „umple” si, din punct de vedere structural, „delimiteaza” intreg Universul) trebuie diferentiata, deci, de „marile” neutrinice inconstante si neuniforme ale neutrinilor electronici (?_e), de energie mica si de cele ale neutrinilor miuonici (?_? ). Aceste „mari” neutrinice, avand ca origine procesele stelare, vor fi in raporturi modificate de-a lungul timpului, astfel incat afectarile anti-luminice neutrinice neinteractionate (ale proceselor antimateriei din nucleele stelare), fiind transmise permanent in reteaua fundamentala (forta a 5-a), dupa ce s-au realizat echilibrarile energetice si surplusul specific afectarii mai pronuntate anti-luminice din antimaterie (aceasta, deoarece defazarea antimateriala nu are timpii de respingere, care sunt mai puternici, intr-o conjunctura eficienta) contribuie mai mult la crearea zonei gravitationale, vor strabate (apoi) zona ce (o) depaseste pe cea devenita gravitationala, iar daca va fi cazul (la intalnirea pe lantul de transmisie, numai din sens opus, a unei afectari contrare ca manifestare) se vor diminua, iar daca nu vor fi interactionate, vor strabate reteaua structurala a campului fundamental (forta a 5-a), pana la capatul acesteia.

?i afectarile cu sens de transmitere contrar, provenite de la structurile materiale [ce se vor afla defazate pe lantul de transmisie, in timpul 2-particular de vibratie al retelei fundamentale, sau, invers, defazarea realizand-o afectarile neutrinice (de altfel, defazarile, redefazarile vor interactiona permanent, in orice moment al unui timp de vibratie, atunci cand, in faza lor momentana de manifestare, vor intalni valori energetice), ce se intorc de la periferiile Universului si care isi vor pastra valoarea energetica de afectare, defazare a acestora fata de afectarile cu sens de transmitere contrar, provenite de la structurile materiale, numai ca, in acest caz, energiile mari neutrinice, odata intrate in faza de manifestare materiala si in mecanismul de autoreglare, isi vor „imparti” valorile; procesele sunt descrise fenomenologic, nu si cantitativ - calitativ, aceasta (din urma) realizand-o relatiile stricte si clare de probabilitate, de interferare (si interferenta), de echivalenta, astfel incat, de la nivel zona - pana la nivel Univers, nu va ramane nimic intamplator sau fara legatura energetica, indiferent de ce tip ar putea fi aceasta] vor fi interactionate de catre energiile neutrinice, dar, datorita valorilor energetice foarte mari ale acestora, in timpul 2 particular de vibratie al retelei fundamentale, se va pastra, permanent, un surplus energetic neinteractionat considerabil; tot cu efect foarte mic si datorita valorilor foarte mici intalnite, desi repetat, ale afectarilor (energiilor) mai sus amintite, insa acest fapt este echilibrat de similitudinea transmiterii energiilor (cu valori foarte mici, provenite de la structurile materiale) in acelasi sens. La capatul acestei retele fundamentale (dincolo de capatul fiecarui lant de retea), „va fi” vidul absolut, ca, de altfel, si intre lanturile de retea a(le) campului fundamental.

Afectarea neutrinica produsa de nucleele stelare se manifesta in conjunctura scaparii de sub controlul pulsatiei magnetonului fundamental, adica pe timpul 2-particular de vibratie a(l) particulelor initiale de la contactul celor trei dimensiuni (lanturi) de retea si va beneficia de defazarea specifica, in cazurile de interactiune dintre reteaua fundamentala si retelele structurale antimateriale [caracterul energetic dominant in structurile de antimaterie este cel al antisubstantei, dar, atat materia, cat si antimateria au in quarkurile si antiquarkurile lor (deci, ori in faza specifica materiei, ori in cea specifica antimateriei) formatiunile (retelele) primare denumite substanta si antisubstanta].

Defazarea dintre structurile de antisubstanta, substanta din antimaterie si vibratia campului fundamental, consta in devansarea, la contactul particulelor initiale din lanturile componente, de catre vibratia antimateriala (transmisa, deci, prin particulele initiale caracteristice), a vibratiei fundamentale.

Acest tip de defazare asigura, pe langa banda energetica specifica manifestarii antimateriale, existenta „vitezelor” superluminice [in alte momente universale, s-ar putea ajunge, teoretic (desi, si in acest caz, tot sporadic), spre marirea sanselor de a emite, pe timpul 2 particular de vibratie a(l) campului fundamental, (sanse de a emite) ale materiei; dar, important este doar mecanismul prin care nucleele de antimaterie ale corpurilor ceresti sunt „inhibate” de energii superluminice corespunzatoare emisiei proprii - corespunzatoare privind compatibilitatea codurilor energetice - ajungandu-se, intr-un timp indelungat, la pierderea identitatii de manifestare], in timp ce, cealalta defazare (ce consta in devansarea, de catre vibratia fundamentala, a vibratiei structurale, structura, devenita – in acest caz – materiala), prin sistemul de autoreglare a vibratiei – intalnit (si) la radiatia termica de fond de 2,84⁰K (si la radiatia neutrinica de fond de 2⁰K) – nu lasa sanse de scapare afectarii vibratiei normale fundamentale (afectarii suplimentare a retelei fundamentale, de catre surse exterioare), decat in/prin varianta de „metronom” a pulsatiilor magnetonilor fundamentali (rezultate din ciocnirile concomitente ale tensionarilor particulelor initiale de la contact, de pe cele trei dimensiuni de retea), magnetoni de pe directiile de inaintare a acestei afectari. Acest fapt se datoreaza inexistentei timpului de transmitere, prin lant, a vibratiei (fundamentale) afectate, intrucat, la contactul „triplu” al magnetonului fundamental – in cazul devansarii vibratiei structurale de catre vibratia fundamentala, dar si cand este devansata vibratia fundamentala, in cazul intrarii in banda energetica specifica comportarii antimateriale – are loc contactul tensionarilor (tensionarile fiind „partea” activa a vibratiilor) din particulele initiale aflate (intrepatrunse) la contactul caracteristic fiecarui magneton fundamental (intersectia obligatoriu rezultata din ordonarea lanturilor de retea, dupa regulile ce vor fi prezentate in continuare). Se mentioneaza, in primul rand, contactele tensionarilor in cadrul magnetonilor fundamentali, dar veti vedea si importanta momentului urmator, al trecerii tensionarilor peste detensionari.