Ritmicitatea, uniformitatea, iata caracteristici de care are nevoie evolutia structurala (care se face pe baze energetice de interactiune). Apoi, structurarile, avand coduri energetice specifice, pentru a fi favorizate, au nevoie de interactiuni coerente, constructive. Orice alta interactiune nu face decat sa bruieze comportamentul energetic normal al structurarilor.

Din alt punct de vedere, componenta activa ar trebui separata (conceptual, sa spunem…) de componenta pasiva. Astfel, vom avea: destinul energetic programat (pe de o parte) si comportarea arbitrara a fortei a 5-a (pe de alta parte). Cu cat precizia masuratorilor si consideratiilor va creste, se va ajunge (si) la aceasta concluzie.

In continuare, va voi prezenta cateva elemente complementare, care vin sa aduca unele lamuriri, privind unificarea fortelor universale cunoscute de fizica clasica. Apoi, in capitolul urmator, va voi prezenta modelul energetic universal – propriu, prezentat si in lucrarea „De la Fizica la Metafizica”, insa voi insista pe concluzii si clarificari. Voi parcurge apoi, nivelurile structurale universale, care se bazeaza pe reguli energetice, ajungand (in sens crescator) pana la nivelul molecular, ca, mai departe, sa descoperim drumul spre organizarile chimice organice.

De aici, vom urmari efectele energetice create de compusii organici asimetrici, de caracterele opuse chimice si electrice ale constituientelor celulelor si aparitia de modalitati de reactiune chimica si electrica, fata de factorii energetici de mediu, sau chiar, fata de actiunea semenilor sau a altor specii, in cazul exemplarelor ce s-au dezvoltat si evoluat pe linie biologica.

Apoi, vom urmari o noua forma de structurare universala, cu implicatii in evolutia si soarta universului – spiritul uman (in paralel cu cel al vietuitoarelor), dar si un corespondent „mecanic”: campul magnetic structural al corpurilor ceresti (cosmice).

Raspunzator de tot ceea ce exista in Univers, campul fundamental (forta a 5-a) este solutia tuturor proceselor si fenomenelor neexplicate indeajuns pana acum: fenomene energetice, precum efectele: de piramida, de con, de spirala; efectul energetic al unor categorii de structuri chimice avand anumite configuratii spatiale; apoi, evolutia timpului, in mod diferit – in functie de anumiti factori; telepatia, hipnoza, magia; manifestarea luminica si cea antiluminica; antimagnetismul, antigravitatia, etc …

De aceea, autorul isi va permite prezentarea – pe capitole de sine statatoare – a unor probleme diverse, pana acum, aparent, fara legatura.

De asemenea, majoritatea dintre dvs v-ati fi asteptat numai la prezentarea procedeului specific si armei folosite prin interactionarea fortei a 5-a. Dar, cum efectele rezultate pot afecta toate structurile universale, precum si procesele energetice corespunzatoare acestora, consider ca este corect, sa patrundem in profunzimea manifestarii acestor tipuri de interactiuni si, bineinteles, in profunzimea manifestarilor energetice si structurale ce pot fi interactionate…

***

… Pentru explicarea fortei gravitationale, pe langa cele amintite in acest capitol, voi prezenta si alte elemente de care vom avea nevoie in rationamentele noastre. Astfel, dupa Newton, intre masele a doua corpuri, m₁ si m₂ , oricat de mici ar fi ele si oricat de departate, exista totdeauna o forta F de atragere: F = , unde f este constanta denumita forta de atractie universala, iar d reprezinta distanta dintre cele doua corpuri.

Fortele de gravitatie, cu toate ca sunt extrem de slabe ca intensitate (de ordinul a 10⁴⁰ de ori mai slabe decat fortele interatomice), au o raza de actiune extrem de intinsa, ele fiind acelea care guverneaza legile universului, mentin planetele si astrele pe traiectoriile lor, controleaza dezvoltarea stelelor si a galaxiilor.

Prima experienta, efectuata pentru a masura aceste slabe forte de atractie dintre doua corpuri, a fost facuta de catre fizicianul Henry Cavendish, in 1798. Daca avem in vedere dificultatile tehnice care insoteau masuratorile de precizie din secolul al XVIII-lea, vom intelege de ce si astazi aceasta valoare a lui f (f = 6,66 ?10^–8 , daca lungimile, masele si timpul se masoara, respectiv, in centimetri, grame, secunde), cu aproximatie de numai 1/70, este considerata ca un mare succes.

De fapt, s-a masurat o forta (si aceasta, dupa parerea autorului, relativ), care exercita aceeasi interactiune fata de doua corpuri diferite.

Astazi, pentru forta de atractie universala, se considera valoarea 6,670 ?10^–8 dyn ? cm ²/g ² si este acceptata ca una dintre cele mai importante constante ale fizicii.

Robert Dicke (Universitatea Princeton) a ajuns la concluzia ca s-ar putea ca f sa sufere o descrestere anuala, de ordinul a 1/10⁹, fapt care s-ar reflecta (si) printr-o expansiune treptata a Pamantului. Este practic imposibil sa se poata masura o astfel de variatie, atunci cand insasi masuratoarea lui f se face cu un factor de precizie mult mai scazut. Lucrarea de fata ofera atat solutia modificarii, in timp, a valorii energetice (termodinamice) a retelei campului fundamental, cat si solutia interventiei valorii energetice suplimentare (datorata evolutiei) a sistemelor cosmice dominante zonale (prin componenta necuprinsa in valorile fizicii clasice), acestea avand influente transformatoare asupra tuturor structurarilor sistemelor.

…O alta problema ar putea sa o constituie instabilitatea acceleratiei gravitationale (g) a Pamantului. Ecuatia lui Newton ne permite sa deducem ca toate corpurile de pe suprafata Pamantului cad spre centrul acestuia, cu o forta proportionala cu masa si cu acceleratia.

In 1955, cercetatorul L.Egyed, de la Institutul geofizic din Budapesta, a emis ipoteza ca Pamantul se afla intr-o expansiune treptata. Cu alte cuvinte, raza Pamantului ar creste. Cum g este invers proportionala cu patratul razei Pamantului ( g = f ? M / r ² ), ar insemna, in acest caz, ca acceleratia gravitatiei sa scada. Ipoteza lui Egyed coincide cu alte doua observatii independente, care vin sa o intareasca. Studiindu-se fosilele unor corali, a caror existenta a fost localizata in perioada devoniana (acum 370 milioane de ani), s-a constatat, dupa numarul de inele ce indica cresterea zilnica, ca, in acea epoca a Pamantului, anul avea 400 zile si nu 365,25 – ca in prezent. Explicatia plauzibila a unui astfel de fenomen ar consta in aceea ca momentul de inertie si raza Pamantului ar fi crescut. Nu acelasi lucru s-ar putea spune despre raza campului magnetic al Pamantului, care se micsoreaza. Acestea ar duce la franarea miscarii de rotatie a planetei si, implicit, la o reducere a turtirii. De asemenea, o alta implicatie ar fi deriva mai mare vestica a crustei terestre si mai mica nordica. Franarea lenta a miscarii de rotatie a Pamantului va fi resimtita mai puternic in nucleul sau, bun „receptor” si „conducator” de electricitate, decat in crusta sa exterioara, in care curentii indusi sunt slabi. Se cunoaste existenta a 4 „circuite” electrice (ale curentilor electrici interiori ai planetei, denumiti si curenti telurici), care, in varianta lucrarii „De la Fizica la Metafizica”, pot genera (si au generat) – prin colaborarea directa si diversa a structurarilor avand coduri energetice de acelasi tip si crearea straturilor energetice corespunzatoare blocajului structural al unor formatiuni structurale – acel nou tip existential (de structuri), sub forma de retele de camp magnetic – structurale (astfel, se va manifesta o pierdere partiala a identitatii acelor formatiuni structurale interactionate si o diminuare/anulare a relatiilor lor energetice, in zona amintita de interactionare… zonele de convectie vor avea si ele un rol important la/pentru procurarea materialului subcuantic, dar si pentru intretinerea relatiilor energetice necesare realizarii continuitatii proceselor si fenomenelor terestre…). Datorita sensurilor curentilor, ordonarea acelor retele a dus la realizarea unor mari circuite, ce se intind, spatial, pe toata suprafata planetei (spiralat, la scara acesteia). Ar mai fi de spus, ca, de fapt, acesti curenti telurici sunt si ei un efect evolutiv al activitatii nucleului planetar (prezentat si in prima lucrare amintita), un efect care mai mult participa, decat ar fi responsabil de intreg procesul formarii circuitelor retelelor structurale magnetice terestre. Pamantul se invarte ca un tot in jurul axei sale, de la V catre E, dar scoarta solida se deplaseaza spre E, mai repede decat nucleul, si anume, cu o viteza unghiulara relativa masurata, in prezent de 0,200 grade/an, care reprezinta o viteza periferica de circa 26 km/an. Acest fapt ar crea probleme serioase in explicarea fenomenelor de imprimare energetica, in structura existentiala a campului magnetic terestru. Adica, retelele de camp structural, ce interfereaza planeta, vor avea urmatoarele variante:

1) sa se deplaseze odata cu nucleul, iar nucleul sa le transmita acestora faza lui de vibratie (oricare ar fi sau de orice fel ar fi), faza ce va fi afectata, insa, prin interactiunile multiple exercitate asupra retelelor de camp amintite; acest proces (al preluarii fazei nucleului de catre retelele magnetice) va suplimenta efectul energetic propriu-zis (al nucleului) prin campul fundamental, actiunea procesului producandu-se tot asupra campului fundamental, cu urmari imediate asupra materiei, care va fi dirijata in acest mod (al sporirii vibratiei fundamentale dinspre/catre nucleu, deci, al maririi vitezei de vibratie si scurtarii timpului de interactiune la contact), ce se constituie ca efect gravitational, spre centrul sistemului;

2) sa se deplaseze odata cu crusta si straturile mantalei, stiind ca aceste retele se formeaza continuu, atunci cand au conditii pentru formare si completare spre exterior, dar si spre interior, existand posibilitatea, in acest ultim caz, ca nucleul, ori sa nu fi fost cuprins in totalitate (in varianta nucleului de materie), deci sa-si fi modificat conjunctura/emisia energetica (compatibilitatea), in timp ce crusta si straturile mantalei sa fi pastrat „argumente” energetice de stabilizare a amintitelor retele, ori, in varianta nucleului – fost candva sau chiar actual – de antimaterie sau forme de tranzitie [pentru corpurile ceresti - mai ales, pentru cele din etapele primare de formare - avand compatibilitate relativa, nucleul de antimaterie si mantaua de materie pot avea evolutii (defazari) „fiecare in sensul activitatii sale”, de sporire, respectiv de diminuare a vibratiei fundamentale; pentru corpurile ceresti avand compatibilitate maxima, cea mai puternica componenta o poate determina pe cealalta sa urmeze sensul opus de defazare energetica, inclusiv pana la schimbarea identitatii…; se mai pot forma, pentru anumite perioade, si relatii de relativ echilibru…], sa participe, in majoritatea oportunitatilor, separat, la constituirea retelelor structurale [s-ar mai putea bloca pentru constructie, de asemenea, retelele primare „+” de catre fronturi energetice „+”, dar, de data aceasta, atat dinspre nucleu, cat si dinspre manta, deci, conturandu-se „straturi” orizontale incepand de la „limita de demarcatie” ; la nivelul (numai) material, dupa posibilitati, si retelele primare „ – ” (electronii) pot fi blocate pentru constructie de fronturi „ – ”…];

3) sa se fi fractionat din perioade mai timpurii si sa se afle in proces de completare, acolo unde nu s-a realizat aceasta; acest caz poate avea solutiile:

a) fractionarea sa fie pe nivelele: interior – separat, exterior – separat;

b) interiorul cu anumite fragmente exterioare si exteriorul cu anumite fragmente interioare.