Pe parcursul a aproximativ 70 pagini din lucrarea „De la Fizica la Metafizica” a aceluiasi autor, este prezentat acest model comportamental universal. Voi incerca sa fiu cat se poate de scurt si de concis, aducand in acelasi timp cele mai utile concluzii si, eventual, completari. Daca microscopul electronic poate percepe procese si particule pana la nivelul a 10^-18 m, autorul indrazneste sa considere ca structurarea universala se opreste la o „forma” identica (privind constitutia si proprietatile) in tot Universul, care, s-ar mai putea divide teoretic, dar practic, nu, si care, datorita comportarii in vid absolut (in nimic!), nimic nu-si va modifica in manifestarea proprietatilor ei (numai daca va fi interactionata direct), lasandu-i, totusi, posibilitatea de actiune (reactiune) cu celelalte particule identice, acestea intamplandu-se la scara de 10^-30 m. Apoi, realizarea contactelor consonante ca vibratie duce la structurarea unor „lanturi”, retele tridimensionale in final, care se vor putea interfera intre ele si prin reteaua campului fundamental, datorita tocmai acestui tip de constituire. Manifestarea vibratiei (ca proprietate „divina”, ca si cum Biblia ar spune ca „divinul a existat dintotdeauna”) si mentinerea ei in masa particulelor „initiale”, prin acest mecanism (exercitat in vid absolut) – „perpetuum–mobile”, sunt cauza si suportul intregii structurari si manifestari universale. Avand, deci, o imagine de ansamblu, sa incepem cu… inceputul.

Intr-un volum foarte mic exista o masa enorm de mare, uniforma, fara a exista, pana la un moment dat, puse in valoare la scara intregii mase amintite, legi, principii, cauze care sa dezechilibreze acest nucleu, nucleu care se pare ca a existat dintotdeauna. In exteriorul acestuia exista vid absolut. Inainte de acest „nucleu” sau de momentele existentei lui, sunt perioade la care nu cred ca are rost sa ne oprim acum, ele depasind nivelul nostru de intelegere, fiind nevoie, mai mult ca sigur, de notiuni noi cu care va trebui sa operam. In afara acestui nucleu „supercondensat” fiind vid absolut, nu se pune problema gravitatiei, a posibilitatii de a se deplasa pe/spre o directie anume. O „neconcordanta”, „un mic conflict” a(u) aparut in situatia noastra. Acceptand posibilitatea neexistentei unei „rigiditati” de 100% a nucleului supercondensat, deci, un fel de elasticitate (combinata cu o anume permeabilitate si, in acelasi timp, excitabilitate…), la o perioada foarte lunga de timp, dupa anumite miscari interioare ale proprietatii de tensionare si extinderii concomitente a „elasticitatii” (dar, aceasta din urma, abia la insumarea constanta a miscarii interioare amintite, pana la atingerea unui anumit plafon specific rezistentei masei), se va produce o miscare tensionata generala de sistem, ori transversal, ori circular interior, (aceasta) in functie si de alte proprietati ale materialului primordial. Cand, dupa un timp foarte indelungat, se va ajunge la depasirea plafonului de rezistenta a masei, se va produce dispersarea masei accelerata interior (accelerarea tensionarii masei). Concomitent cu manifestarea miscarii tensionarii, se manifesta si extinderea proprietatii care genereaza, deci, in vid absolut, tensionarea (care, dupa cum am spus, este o anume „elasticitate” si, in acelasi timp, o anume permeabilitate a materialului primordial). Astfel, avem doua fenomene care se vor insuma reciproc, in cazul consonantei de manifestare si propagare (energetica). Acel dezechilibru mentionat va crea „dispersarea initiala”, adica impartirea formei respective de existenta in cele mai mici parti componente posibile (din punct de vedere practic, privind posibilitatea masei de a sustine vibratia; teoretic, s-ar mai putea divide) si expulzarea lor in spatiu, in „neant”. Aceasta particula initiala „pulseaza” (vibreaza) incontinuu, aceasta fiind activitatea sa de baza. Dupa modul de transmitere a vibratiei prin particula, vom parcurge Teoria 1, Teoria 2 – cu un mod de transmitere a vibratiei prin particula (transmitere „longitudinala”) si Teoria 3 – cu alt mod de transmitere a vibratiei prin particula (transmiterea circulara interioara), la care efectele nivelelor de structurare superioare sunt asemanatoare. De altfel, Teoria 1 prezinta un mod simplu de invatare a contactelor posibile intre particulele initiale, ca apoi, Teoria 2 si Teoria 3 sa se apropie de realitate (trecand de la o presupusa vibratie simultana, la vibratia defazata existenta).

Lucrarea „De la Fizica la Metafizica”, pe timpul cat a fost pe discheta, a avut o „cheie”, care a fost rezolvata spre corectura de final, insa una din intreruperile de curent ne-a derutat, „cheia” aparand si in lucrare. Este vorba de un cuvant ce reprezinta o notiune dintr-o varianta de rezerva (ce va fi enuntata in prezenta lucrare), care inlocuieste o notiune a primei lucrari. Lucrarile inmanate de autor au avut o „atentionare” in acest sens. Mai exact, „cuburile” de retea tridimensionala fundamentala au fost inlocuite cu „tetraedrele” de retea. ?i in cazul retelelor orbitale („cuburile” de retea ale acestora transformandu-se, usor sesizabil, in niste „poliedre” de retea) s-a produs aceeasi inlocuire. Dar sa revenim…

Materialul constitutiv al particulelor initiale este acelasi in toate particulele initiale. Caracteristicile de manifestare, de asemenea, aceleasi. Transmiterea tensionarii (vibratiei) prin masa particulei, atunci cand nu este interactionata din exterior, este uniforma, si ca viteza, si ca mod de propagare prin masa, dar acea „elasticitate” a masei incearca sa dea o tenta specifica, „elastica”, transmiterii tensionarii prin masa, atunci cand (la vibratia longitudinala prin particula) se ajunge la capetele particulei si va trebui sa urmeze intoarcerea, sau, in toate cazurile, cand tensionarea propriu-zisa trece, iar materialul constitutiv mai pastreaza, in mod gradat, „urme” de tensionare. Acest fapt ne face sa ne gandim la varianta in care tensionarea s-ar putea manifesta mai accentuat (cum ar fi si in cazul ciocnirilor sau contactelor particulelor initiale, ciocniri sau contacte care contribuie, in zona de contact, la aceasta manifestare) in unele zone ale particulelor. Autorul a propus forma acestor particule ca fiind sferica, cu o foarte usoara tentativa de elasticitate, care ar putea duce tot la o foarte usoara deformare, dar fara a se modifica masa si volumul. Din nucleul supercondensat, nu s-au desprins sfere pe timpul „dispersarii initiale”, ele s-au modelat pe parcurs, datorita acelei proprietati de „usoara” elasticitate. Dupa cum am mai spus, particula pastreaza proprietatea de a vibra, avand vid absolut in afara ei. Aceste particule initiale, de la producerea „dispersarii initiale”, s-au ciocnit repetat, afectand oarecum starea lor energetica. Dar, acum nu aceasta afectare ne intereseaza, ci rezultatele contactelor. Din diferite considerente, prezentate in prima lucrare (in tendinta de a determina concordante explicative pentru toate procesele universale si in acord cu ultimele masuratori diverse de procese, de spatii sau dimensiuni), am apreciat ca numarul de vibratii (ale particulelor initiale) pe secunda ar putea fi de minim 10³⁸. O vibratie completa cuprinde traseul si durata pana la inapoierea tensionarii de unde a plecat.