*

Un front energetic „+” al unui camp intens gravitational (care nu va rupe relatia structurala, fiind radiant, nu sub forma de fascicul concentrat…), avand un nivel energetic (si un „moment” de impact cu fronturile energetice structurale) indeajuns pentru a „fura” din valoarea necesara traversarii „cadranelor” fundamentale accesate, (traversarii) de catre toate componentele relatiei generale „ – ” intalnite, va putea stagna („in bloc”) relatia sistemului introdus campului gravitational, in ceea ce priveste evolutia lui temporala si termodinamica; urmatorul front „+” , ce va veni pe urmatoarea vibratie, va surprinde configuratiile vibratorii ale retelelor primare, cu aceeasi identitate, dar cu rotatie schimbata (opusa). Pentru structuri avand comportare rezultanta „ – ”, vor urma si fronturi „+” mai slabe (ce vor atrage si vor lasa libera evolutia, …aceasta fiind doar partial afectata, prin intermediul doar al unor componente de relatie), si fronturi „+” mai puternice (care vor mari atractia, pe langa cazurile stagnarii „in bloc” si ale schimbarii rotatiilor)… Vitezele unor sisteme ce tind spre „c”, cand folosesc propulsia pe baza respingerii manifestarii gravitationale (existand si fluctuatii ale marimii gravitationale, in functie de apropierea/departarea de sursa gravitationala; aceasta poate fi o varianta a teleportarii dupa rezultanta) sau pe baza teleportarii propriu-zise [prin respingerea energizarii specifice teleportarii, de catre o anume manifestare (de acelasi tip), la teleportarea dupa rezultanta, sau prin respingerea de catre o anume manifestare (de acelasi tip), concomitent cu realizarea atractiei de catre o manifestare opusa, la teleportarea dirijata], vor realiza un numar sporit de contactari (diverse) fortate (in functie si de faza vibratorie fundamentala surprinsa…), ce vor stagna/„distorsiona” (de asemenea, „in bloc”) relatiile energetice generale (normale) de sistem (creandu-le numeroase „deraieri” de la faza ce trebuia contactata). Pe unii timpi de vibratie (in astfel de cazuri), se pot produce si parcurgeri spatiale marite/sporite (duble, triple, de zeci, …de ori, etc…; aceasta este valabila si in cazul campului gravitational al „gaurilor negre”), ca apoi, pe alti timpi de vibratie, sa se execute parcurgeri normale sau, dupa caz, stagnari (aceasta, in functie de cumularile codurilor energetice ale componentelor de sistem). Involutia temporala va fi atunci cand fronturile „+” (foarte puternice) vor reusi si schimbarea raportului fazelor: fundamentala si structurala. Cand fiecare tip dintre aceste fronturi „+” va fi sporit in manifestarea generala, vom asista la procese sporite de tipul celor prezentate anterior, precum cele de stagnari „in bloc”, cu schimbari ale rotatiilor (cu atractie mai mare sau mai mica perceputa de sistem), de evolutie, partial afectata prin intermediul unor componente de relatie, de parcurgeri spatiale marite/sporite pe unii timpi de vibratie, apoi involutive – cele de schimbare a raportului fazelor: fundamentala si structurala.

Inversarile alternative (cu caracter general) ale identitatilor si sarcinilor pot fi executate foarte des sau foarte rar, ori numai in domeniul material (antimaterial), ori cu trecere dintr-un domeniu intr-altul, constituind „alternatoare structurale” numai in domeniul material (antimaterial) sau „alternatoare structurale” cu trecere dintr-un domeniu intr-altul (cu stagnare mai mare intr-unul dintre domenii). Inversarile alternative ale identitatilor si sarcinilor (prin neexecutarea uneia dintre rotatiile de 90°, de pe timpul unei vibratii), atunci cand sunt executate, pot fi executate numai intr-un singur sens de afectare si apoi revenire (numai cu fronturi „+” si revenire cu fronturi „ – ”, sau numai cu fronturi „ – ” si revenire cu fronturi „+”), constituind alternatoare „involutiv – revenire”, respectiv „evolutiv – revenire” (precum dispozitivele „Dinca”), cat si in ambele sensuri de afectare, cu trecere prin pozitia „de revenire” [ 1) fronturi „+”, revenire cu fronturi „ – ”, fronturi „ – ”; 2) fronturi „ – ”, revenire cu fronturi „+”,fronturi „+”], constituind alternatoare „involutiv – revenire – evolutiv”, respectiv „evolutiv – revenire – involutiv”…

Intrucat o structura, atat pe vibratii, cat si in cadrul aceleiasi vibratii, va suporta interactionari suprapuse, cele cu putere si periodicitate mai mare se vor constitui ca fenomene/procese de fond, dar, pe ansamblu, structura va participa, proportional, la toate fenomenele/procesele.

*

…regula de transformare a materiei in antimaterie si invers: formatiunile de substanta/antisubstanta, prin schimbarea sensului de rotatie cu 180⁰ si a raportului fazelor de vibratie fundamentala si structurala, isi vor schimba identitatea +/- si se va pune in evidenta surplusul energetic specific defazarii materiale/antimateriale, adica, la formatiunile de substanta/antisubstanta din antimaterie, „ – ” va fi 2/3 din valoarea intreaga, „+” va fi cu valoare intreaga, ca apoi, la formatiunile de substanta/antisubstanta din materie, „ – ” sa fie cu valoare intreaga si „+” cu 2/3 din valoarea intreaga…

*

Transmiterile telepatice ale spiritului se pot produce (eficient): 1) printre fronturile (manifestate pe vibratii) codurilor energetice de manifestare a materiei; 2) pe t2-p. si, in apropierea receptorului, prin desfacerea emisiei prin primul mecanism de autoreglare (manifestarea C), ca apoi, formatiuni ale spiritului corespunzatoare (ce preiau de pe manifestarea C) sa transfere informatii in circuitele de lucru normale; 3) emisii in „astral”, fara atmosfera si structuri de materie, ci doar cu unele particule (sub)cuantice „defazate” (fara manifestarile materiale directe, ci doar cu manifestarile intarzietoare, mai slabe). In plus, formatiunile biostructurale ale spiritului se pot specializa si in/pentru interceptarea undelor portante (tahionice superrapide) ale fotonilor (acestea, doar pe perioade mai lungi pot determina procese „vizibile”/distincte, insa primele „unde” ale unei astfel de serii, pentru formatiunile spiritului, pot/vor declansa – dupa experienta acumulata - premonitii) sau a emisiilor orgonice ale spiritului…

*

Aura energetica poate fi definita ca o suprapunere de procese subcuantice, pe fondul manifestarii coerentelor si rezonantelor campurilor energetice, suprapunere de la care receptorul preia o medie comportamentala (informationala).

*

Valorile energetice (ale manifestarilor) zonale diferite (in cadrul corpului/organismului) ale diferitelor organe, functii, valori energetice rezultate in urma coerentelor si rezonantelor de camp (cumulate pe nivele si sisteme energetice), vor fi cele ce vor determina reactiuni energetice specifice la nivelul tiparului genetic, reactiuni („dublate”, de altfel, de relatia nivelului celular cu formatiunile biostructurale) ce vor comanda o activitate (perceputa si prin enzimele specializate care actioneaza in cadrul nucleului celular, si prin activitatea comandata de nucleu catre componentele celulare etc) si o configuratie – specifice pentru celulele ce vor „activa” in zona… Cu alte cuvinte, specializarea celulara va depinde de valoarea energetica de camp intalnita…

*

Mecanismul prezentat in lucrare este confirmat de faptul ca electronii atomilor mai complicati sunt in campuri inchise, pe perechi, apoi, de faptul ca, la formarea legaturilor chimice, atomii cu electroni necuplati, la apropiere, vor fi manevrati, atat de campul electronului, cat si de codurile energetice ale campului nuclear ajunse pana in zona de orbitare a electronului sau (aflat in discutie), realizandu-se, in cazul cand perechea de electroni care se cupleaza va fi in intregime a unuia din atomi (Na F), legaturi ionice (electrovalente sau heteropolare), iar in cazul cand perechea de electroni apartine ambilor atomi, legaturi covalente (atomice sau homeopolare). De retinut ca electronii cuplati trebuie sa fie de spin contrar, ceea ce intareste si mai mult consideratiile mecanismului fortei a 5-a. Legaturile ionice, din ioni formati prin acceptare sau cedare de electroni, nu sunt dirijate in spatiu. Ionii exercita reciproc atractii electrostatice, conform legii lui Coulomb, si se inconjoara de atatia ioni de sens contrar, cat le permite volumul. Acestia, la randul lor, atrag pe ceilalti, formandu-se cristale – molecule uriase – incat notiunea de molecula isi pierde valabilitatea. Numai in stare gazoasa, ionii de sens contrar se alipesc cate doi si se comporta cinetic ca moleculele. In cristale, ionii exercita forte de atractie in toate directiile. Orbitele folosite de legaturile covalente se numesc orbite moleculare. Miscarea pe aceste orbite se face in conformitate cu principiul lui Pauli: de aceea, pe una si aceeasi orbita moleculara, nu pot exista decat doi electroni cu spin opus. Din cauza acoperirii reciproce a celor doua orbite, de catre electronii care se cupleaza, probabilitatea de a gasi electronii intre cele doua nuclee este mai mare decat probabilitatea ca ei sa se gaseasca in celelalte parti ale moleculei. Legaturile covalente sunt mai tari ca cele ionice. Electronii sunt atrasi de nuclee, pana ajung la respingerea electrostatica provocata de orbitele electronice interioare. Dar iata cum prezinta fizica clasica mecanisme ce rezulta din comportarea in forta a 5-a a nucleelor si electronilor. „Un curent electric, care trece printr-un circuit inchis, creeaza un camp magnetic orientat dupa regula surubului, deci, si electronul, care se roteste pe orbita in jurul axei proprii, va da nastere unui camp electromagnetic, rezultat in urma miscarii de revolutie, si unui camp magnetic, creat de spin. Cuplarea a doi electroni de spin opus se face cu degajare de energie, iar inchiderea campului magnetic creat aduce dupa sine o stabilitate a atomului, rezerva de energie potentiala devenind mai mica”.

*

Numerologia, astrologia arata predispozitia cosmosului pentru anumite procese, in functie de faza energetica imprimata/preluata in momentul nasterii (procese generale fara fluctuatii, combinate cu fluctuatiile energetice ale sistemelor cosmice, respectiv numai procese bazate pe fluctuatiile caracteristicilor sistemelor cosmice, cu interactiune, atat in faza materiei, cat si in fazele specifice straturilor subtile ale spiritului), arata „ceea ce vine din exteriorul nostru”, pe cand „ceea ce vine din interiorul nostru” va fi determinat de codul nostru genetic in coordonare cu straturile superioare ale spiritului. Bioritmul contribuie si el cu evolutii repetabile (pe componente) de maxim si minim (energetic), rezultate din ciclurile descarcarii si incarcarii energetice ale celulelor. Peste toate acestea mai ramane posibilitatea interventiei suplimentare energetice a entitatilor (prin credinta, activitate spirituala pozitiva sau negativa, magie, vrajitorie, alti factori de amplificare energetica etc).

*

Efectul de cruce se explica prin interventia geometrica, in planuri paralele si perpendiculare [suplimentandu-se aceasta cu o incrucisare spatiala/zonala finala (cea datorata formei de cruce a obiectului) a rezultantelor de interactionare], a polaritatilor („+/ – ” ale) componentelor structurale (nucleonare, nucleare, atomice…) ale materialului constitutiv si (astfel) prin determinarea unei compatibilitati energetice zonale specifice (si ca urmare a unor posibile afectari ale orbitalilor electronilor si spinilor nucleari in cadrul elementelor chimice simple), cunoscand/considerand, bineinteles, si configuratiile componentelor primare structurale (cu polaritatile magnetice, electrice sub unghiuri de 90º intre ele), adica ale electronului, quarkurilor, …toate acestea avand in vedere mecanismul rotativ de spin (pe vibratii) al componentelor structurale si preluarea (in final), ca (pe) „o medie”, a informatiilor rezultante (deci, in final, „privind” ansamblul vibratiilor)…

*

De asemenea, macromoleculele organice pot realiza capcane de electroni si fotoni [de fotoni, mai ales in jurul electronilor p metastabili ai atomului de fosfor, pe ale caror orbite (diferite) vor intra (corespunzator frecventelor), determinandu-le spinul +1/2 sau –1/2; mai departe, si electronul p va putea fi absorbit in capcane de electroni ale substantei active „laser molecular” - fosfat - din compusii macroergici], pot realiza absorbtii, emisii stimulate, spontane, bioluminiscente… Trecerea unui sistem cuantic (atom, molecula, etc.) dintr-o stare superioara de energie intr-o stare minima de energie trebuie sa fie insotita de emisia unei cuante de radiatie cu frecventa n = (E_m – E_n) / h, unde E_m > E_n. Radiatia emisa se propaga intr-o oarecare directie si este caracterizata de o anumita polarizare. Daca energia starii initiale este mai mica decat energia starii finale, din exterior se absoarbe un foton cu frecventa n. Daca sistemul se afla in starea superioara, el tinde sa revina la starea de energie minima. In aceasta tranzitie spontana, sistemul cuantic va emite un foton cu frecventa n = (E_m – E_n) / h. Acest proces de emisie a unui foton prin tranzitia spontana a sistemului poarta numele de emisie spontana a radiatiei. Daca mai multe sisteme cuantice identice emit spontan, fotonii emisi nu au nici o legatura unul cu altul (nu realizeaza compatibilitate de manifestare rotativa spatiala), cu toate ca au aceeasi frecventa. Cu alte cuvinte, directiile lor de propagare in spatiu si directiile de polarizare sunt diferite. Ca urmare, radiatia apare ca distribuita izotrop in toate directiile din spatiu si nepolarizata. Daca asupra sistemului considerat in starea superioara cade o radiatie din exterior, care are aceeasi frecventa n, sistemul este fortat de campul radiatiei incidente sa treaca in starea inferioara. Prin aceasta tranzitie, el este fortat sa emita inca un foton, pe langa cel al radiatiei incidente, cu aceeasi directie si cu aceleasi caracteristici ca fotonul radiatiei incidente. O astfel de emisie poarta numele de emisie fortata, indusa sau stimulata. Aceasta emisie indusa depinde, in primul rand, de densitatea radiatiei incidente r (n). Cu cat densitatea radiatiei incidente cu frecventa n este mai mare, cu atat probabilitatea de emisie indusa, intr-o secunda de un sistem cuantic este mai mare. Sistemul poate sa emita indus un foton numai daca el se afla in starea superioara. Daca el se afla in starea inferioara, sub actiunea radiatiei incidente, poate trece in starea superioara, prin absorbtia unui foton incident cu frecventa n.

Relatia dintre coeficientul lui Einstein pentru emisia spontana si coeficientul lui Einstein pentru emisia indusa arata ca in cazul frecventelor mari (optice, raze X), emisia stimulata este dominata de emisia spontana, in timp ce in cazul frecventelor mici (radiofrecvente), emisia indusa este preponderenta fata de emisia spontana. Emisia spontana si emisia indusa nu sunt de aceeasi natura. Deoarece emisia spontana nu este supusa la nici o conditie externa, ea este izotropa in spatiu. Emisia indusa este legata de un singur sens al radiatiei incidente si nu poate fi considerata izotropa, emisia facandu-se, in acest caz, in directia radiatiei incidente si cu aceleasi caracteristici ca cea incidenta. Din aceasta cauza, ea poate fi studiata ca un proces de absorbtie negativa.